• Publicat:
  • Actualizat:
Financiar

NOUA HARTĂ A EUROPEI desenată de Standard & Poor’s. Care sunt noii vecini ai României

Greii Europei au primit în ultimele 48 de ore o lovitură grea.

Agenția americană Standard & Poor’s a retrogradat, vineri, ratingul a nouă state membre ale Uniunii Europene (UE), cu una sau două trepte. Ratingul Franței, cea de-a doua cea mai mare economiei a UE, și cel al Austriei, au fost retrogradate cu o treaptă de la nivelul maxim de AAA la AA+.

Tot cu o treaptă a scăzut și ratingul de țară al Maltei, Sloveniei și Slovaciei, care au, după decizia S&P, ratinguri de A-, A+, respectiv A. În cazul Italiei, Spaniei, Portugaliei și Ciprului, ratingul a scăzut cu două trepte, ajungând în prezent la BBB+, A, BB și BB+.

Tot vineri S&P a confirmat calificativele altor patru state europene, printre care și Olanda, Belgia și Irlanda, ele rămânând în continuare nechimbate. Și ratingul celei mai mari economii din UE, Germania, a rămas la vechea valoare, ea având în continuare calificativul AAA.

Scăderile ratingurilor statelor membre UE vin după ce în luna decembrie a anului trecut agenția americană a avertizat 15 state europene că ar putea urma în scurt timp o astfel de ajustare a ratingurilor.

(Click pentru a mări)

Sursă infografic: gândul.info

Care este situația ratingului României

Conform reprezentanților S&P, România are, în prezent, un rating de țară BB+, aflându-se la egalitate cu state precum Cipru, Ungaria și Letonia, toate acestea fiind incluse în categoria statelor în care investițiile au un caracter speculativ, deci mai riscant.

Situația este mai bună pentru vecinii bulgari, care se află pe același palier de rating, BBB, asemenea Irlandei, Lituaniei și recentei retrogradate, Italia.

Cel mai mare rating de țară îl au, în momentul de față, state precum Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Suedia, Marea Britanie și Luxemburg, toate având AAA.

Singurul stat european care prezintă riscuri substanțiale de creditare și care a primit din partea S&P ratingul CC, unul dintre cele mai scăzute, este Grecia, care se confruntă, în prezent, cu o situație economică foarte dificilă.

Inchide