Nouă pași care te ajută să obții rapid o mărire de salariu

Publicat: 17/01/2013, 10:37
Actualizat: 20/03/2019, 18:58

Cea mai bună perioadă în care un angajat poate să îi ceară șefului o mărire de salariu este cea imediat următoare finalizării cu succes a unui proiect de amploare sau după câștigarea unui nou client pentru companie, potrivit specialiștilor în domeniul resurselor umane. În cazul în care la nivelul firmei există însă o procedură clar stabilită legată de acordarea măririlor salariale, persoana în cauză trebuie să poarte o discuție în acest sens cu angajatorul după finalul anului financiar, în lunile ianuarie-aprilie, atunci când ia sfârșit, de cele mai multe ori, și evaluarea performanțelor salariaților.

Specialiștii din HR explică, de asemenea, că este bine ca o persoană să aștepte cel puțin 6 luni – 1 an până în momentul în care cere creșterea salariului, în cazul în care la angajare nu i s-au oferit alte informații în acest sens. Ei îi atenționează însă pe cei care vor să facă un astfel de pas că nu este bine să își compare în fața șefilor munca de zi cu zi cu cea a altor colegi atunci când vor să obțină o mărire salarială pentru a nu da dovadă de lipsă de profesionalism.

Iată, mai jos, nouă sfaturi pe care le dau cei care lucrează în domeniul resurselor umane persoanelor care vor să înceapă anul 2013 cu un salariu mai mare.

Pașii spre un salariu mai mare

1. Află care sunt regulile companiei legate de acordarea creșterilor salariale.

În companiile multinaționale există, de cele mai multe ori, o politică specifică de acordare a măririlor de salariu care se bazează pe anumite reguli foarte clar exprimate. Există, de asemenea, doar anumite perioade ale anului în care șefii pot lua hotărârea de a crește salariul unora dintre angajați.

„În mod normal, aceste reguli sunt comunicate și ar trebui să le cunoști”, a declarat pentru gândul Oana Datki, country manager al Consulteam România.

Datki ne-a explicat că în companiile multinaționale creșterile salariale sunt obținute doar în urma unei evaluări a performanțelor angajaților. Astfel, este important pentru persoanele care lucrează pentru astfel de angajatori să știe dacă au îndeplinit cu succes obiectivele ultimului an.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

„Dacă nu există o procedură clară, va trebui să folosești informațiile pe care le poți obține privind «cutuma» conducerii și să te pregătești în funcție de aceasta”, a mai adăugat ea.

2. Analizează cunoștințele pe care le-ai dobândit și rezultatele pe care le-ai obținut.

Autoanalizarea poziției actuale, a cunoștințelor dobândite și a rezultatelor obținute față de cele pe care le dețineai înainte de intrarea în companie este unul dintre primii pași pe care trebuie să îi urmezi atunci când ai în vedere obținerea unei măriri de salariu, după cum a explicat pentru gândul Bogdan Florea, director general Trenkwalder.

3. Trebuie să ai o atitudine corespunzătoare față de șefi și față de colegi.

Un alt lucru important care poate conta atunci când vine vorba despre obținerea unei creșteri salariale este adoptarea unei atitudini corespunzătoare atât față de colegi și față de superiori, cât și față de sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești. „O atitudine pozitivă, orientată spre găsirea de soluții este întotdeauna apreciată de șefi și colegi”, este de părere Florea.

4. Trebuie să îți asumi responsabilități suplimentare.

Pentru a obține o mărire de salariu, angajații trebuie să se implice în diverse proiecte speciale și trebuie să își asume unele responsabilități suplimentare față de cele prevăzute în fișa postului pe care îl dețin.

„Acest lucru va arăta proactivitatea angajatului, faptul că acel angajat este implicat în dezvoltarea proiectelor și implicit a companiei”, ne-a mai explicat directorul general Trenkwalder.

5. Alege momentul potrivit pentru a cere o mărire de salariu.

În cazul în care un angajat știe că, potrivit regulilor companiei în care lucrează, creșterile salariale sunt acordate o singură dată pe an într-o perioadă determinată, este puțin probabil ca acesta să poată să obțină din partea șefilor o mărire de salariu în afara acesteia.

„Am întâlnit multe cazuri în care deși ar fi fost justificată o mărire de salariu, aceasta nu s-a putut acorda în afara regulilor și procedurii clar stabilite”, ne-a mai declarat Datki.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

6. Alege argumente obiective prin care să îți poți susține solicitarea.

„Dacă știi că, potrivit procedurii, ești eligibil pentru o creștere de salariu și nu o primești, atunci este obligatoriu să menționezi realizările și modul în care ți-ai atins sau depășit obiectivele. Dacă, însă, nu există ceva formal în companie și creșterile de salariu se acordă în mod discreționar, va trebui să încerci să găsești exact acele realizări și argumente despre care știi că sunt importante pentru șeful tău”, este de părere country managerul Consulteam România.

Astfel, în cazul în care îi amintești angajatorului, de exemplu, de valoarea contractelor pe care le-ai negociat sau de reducerile de costuri pe care ai reușit să le obții ai șanse să primești mărirea dorită.

7. Gândește-te la reacția șefului.

Mai întâi, o persoană care își dorește o mărire salarială trebuie să stabilească o întâlnire cu angajatorul, întâlnire pe care să o trateze cu maximum de seriozitate, conform spuselor lui Florea. „Cererea unei măriri de salariu se va face față în față cu superiorul. Nu este recomandată utilizarea unui e-mail pentru un astfel de subiect și nici locuri care au o atmosferă mult prea familiară. Biroul este locul recomandat pentru o astfel de discuție”, spune el.

„Să ținem minte faptul că tonul face muzica. Dacă la pasul anterior ai pregătit argumentele care ar putea să îți aducă succes, acum ar trebui să alegi modul în care să abordezi problema”, ne-a explicat și Datki. „E bine să te gândești serios la interlocutor, ca și personalitate și preferințe, la ce abordare reacționează mai bine”, a mai adăugat ea.

8. Trebuie să fii pregătit și pentru un răspuns negativ.

Există întotdeauna și posibilitatea ca angajatorul să refuze cererea ta de mărire salarială, fie justificat, de exemplu din cauza lipsei bugetului necesar, a lipsei unei aprobări din parte celor din top management sau a lipsei unor realizări notabile, fie nejustificat.

„Depinde de tine dacă ești pregătit să accepți și să muncești în continuare cu «drag și spor». Pe de altă parte, poate ți s-a oferit posibilitatea unui bonus sau chiar a unei promovări în viitorul apropiat. Atunci poate e bine să te gândești serios la priorități și la obiectivele tale personale”, ne-a mai explicat Datki.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Ea atenționează însă că, în cazul în care un angajat se simte nedreptățit sau nu înțelege clar motivul care a stat la baza refuzului venit din partea angajatorului, el va da mai puțin randament și va fi demotivat.

„Șeful tău va ști asta și va acționa și el în consecință, încercând să te motiveze altfel sau fiind evident nemulțumit de solicitarea ta”, a mai adăugat country managerul Consulteam România.

9. Îmbunătățiște-ți performanțele în timpul liber.

Un ultim lucru care poate să se dovedească folositor atunci când ai în vedere obținerea unei măriri salariale poate fi utilizarea timpului liber care poate să apară pe parcursul programului de lucru pentru îmbunătățirea propriilor performanțe, susține Florea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Surpriză pentru fanii Survivor. Cine este Alba Renai, noua prezentatoare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii transmit mai multe virusuri animalelor decât invers