Oficial de la Transporturi: În România autostrăzile se construiesc la fel de repede ca în orice stat UE. Cum stă România la acest capitol în comparație cu Spania sau Franța

Redactor:
Ionuț Morariu
Oficial de la Transporturi: În România autostrăzile se construiesc la fel de repede ca în orice stat UE. Cum stă România la acest capitol în comparație cu Spania sau Franța
Nu avem decalaje semnificative față de restul Europei în ceea ce privește timpul de construcție al unei autostrăzi, spune un oficial al Ministerului Transporturilor.

Nu avem decalaje semnificative față de restul Europei în ceea ceprivește timpul de construcție al unei autostrăzi, susțin oficialiiMinisterului Transporturilor. „În România, durează 10-15 ani decând cineva vine cu ideea să construiască o autostradă și până ladarea ei în exploatare”, a declarat Cătălin Costache, director încadrul direcției de programe AM POST, cu ocazia unei conferințe depresă. El a precizat că media europeană este apropiată de acestnivel.

Datele biroului european de statistică, Eurostat, contrazic însăaceste afirmații.

Campionii europenii ai construcției de autostrăzi, spaniolii, aureușit în perioada 1990-2009 să dea în exploatare circa 8.800 dekilometri. Și francezii se află în top. În ultimii douăzeci de ani,rețeaua de autostrăzi din Hexagon s-a mărit cu 4.250 de kilometri,până la nivelul de 11.050 de kilometri. Și Ungaria stă bine laacest capitol, în ultimele două decenii maghiarii reușind săconstruiască ceva mai mult de o mie de kilometri.

Performanța românească în materie de autostrăzi, în 2010, serezumă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la 11noi kilometri. Astfel, România are în prezent 332 de kilometri deautostradă. Din total, 113 kilometri de autostradă au fostconstruiți înainte de 1990, ceea ce înseamnă că în ultimii 20 deani în România s-au realizat 219 kilometri.

Campanie de informare de700.000 de euro. Rezultat: notorietatea POS-T a crescut cu5%

Declarațiile directorului Cătălin Costache au avut loc în cadrulunei conferințe de presă în care au fost prezentate rezultateleunei campanii de informare cu privire la contribuția UE ladezvoltarea infrastructurii. Printre rezultatele acestei campanii,care a costat 3,16 milioane de lei (circa 770.000 de euro), fărăTVA, se numără și creșterea cu 1%, până la 42%, a celor care știucă Ministerul Transporturilor este instituția care gestioneazăProgramul Operațional Sectorial de Transport (POS-T).

Un alt efect al campaniei este că notorietatea POS-T a crescutde la 25% la 30%, în rândul persoanelor cu vârste între 18 și 50 deani.

Informarea publică a constat în realizarea unei campanii mediacare a cuprins un spot audio și TV, machete de presă și publicitateoutdoor și online, dezvoltarea unui site, realizarea unei strategiide brand și a unor cercetări calitative și cantitative privindnivelul actual de cunoștințe despre fondurile structurale,realizarea de materiale promoționale (câte 40.000 de pixuri, deCD-uri, afișe, broșuri despre POST, mape, un banner orizontal șidouă verticale), precum și activități de relații publice.

Contractul pentru realizarea campaniei de informare publică afost atribuit în iunie 2010 consorțiului format de firmeleromânești Mercury360 Communication – Grapefruit și a avut o duratăde un an. Din valoarea totală a proiectului, 2,37 milioane lei,fără TVA, reprezintă contribuția UE, diferența fiind asigurată dela bugetul de stat.

Prin POST 2007-2013, România beneficiază de fondurinerambursabile de 4,5 miliarde euro, la care se adaugă contribuțiastatului, de 1,09 miliarde euro, pentru dezvoltarea infrastructuriide transport. În prezent, gradul de absorbție al fonduriloreuropene gestionate de MTI este de aproximativ 4%, după ce lafinele anului trecut se plasa la puțin peste 1%.

FOTO-BOMBA! Nu se aştepta nimeni sa posteze astfel de poze. Vedeta care a rupt netul...
IREAL! Cum arată acum actorul care l-a interpretat pe Iisus din Nazaret. Blestemul care a...
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
ADEVĂRUL despre familia lui Culiță Sterp. Nu au fost dintotdeauna bogați. Ce s-a întâmplat când...
Soția lui Michael Schumacher a scos la vânzare vila de lux din Elveția! Motivul deciziei...
Cum au fost surprinși prinții Harry și William la înmormântarea bunicului lor. Toate camerele tv...
OMS trage un semnal de alarmă privind "super-bacteriile". Bacteriile rezistente la antibiotic ar putea ucide...
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
Un cuplu a cumpărat două acţiuni Amazon în 1997. Cât valorează acum
IREAL! Cum arată acum actorul care l-a interpretat pe Iisus din Nazaret. Blestemul care a...
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Surpriză mare la Kaufland, se vinde din nou produsul de care românii au fost îndrăgostiți....
Pericolul global care îi paște și pe români. Ce superbacterii au apărut după covid-19
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Vestea ȘOC a acestei dimineți în România: A FOST ARESTAT! Este BREAKING NEWS
10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Anunţul Apple la care nu se aştepta nimeni. Pun la cale un nou produs, realizat...
×