Politic
03.02.2019
Financiar

PNL sesizează Comisia Europeană referitor la TAXA PE LĂCOMIE

PNL sesizează Comisia Europeană referitor la TAXA PE LĂCOMIE
PNL va sesiza Comisia Europeană, până la finalul săptămânii viitoare, cu privire la ordonanță de urgență adoptată de Guvern care prevede introducerea unor măsuri fiscale, printre care și „taxa pe lăcomie" pentru bănci, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Sursele citate au explicat că argumentele care vor fi prezentate Comisiei Europene se referă la faptul că OUG 114/2018 încalcă, în ansamblul ei, Tratatul european, libertatea economică, libera concurență, precum și jurisprudența Curții Constituționale, a CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la principiile previzibilității și accesibilității normei legale.

Subiectul va figura și pe ordinea de zi, spre aprobare, în ședința Biroului Executiv al PNL, care va avea loc luni la Parlament, de la ora 11.00, au precizat sursele menționate.

Pe 4 ianuarie, liberalii au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR) referitor la ordonanță de urgență adoptată de Guvern care prevede introducerea unor măsuri fiscale, printre care și „taxa pe lăcomie” pentru bănci.

 

Unul dintre argumentele oferite de PNL, în scrisoarea, este inexistența urgenței unei asemenea măsuri, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii. De asemenea, liberalii motivează că ordonanța de urgență care instituie mai multe taxe, justificată de Guvern prin necesitatea implementării programului de guvernare, nu creează situația extraodinară care să impună o astfel de OUG. Totodată, PNL spune despre taxa pe activele instituțiilor bancare că este o măsură care nu sprijină cu nimic populația.

 

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat, pe 16 ianuarie, că partidul va solicita abrogarea OUG 114/2018 privind măsurile fiscale.

Guvernul a adoptat, pe 21 decembrie 2018, ordonanța de urgență privind măsurile fiscale, numită și OUG privind „taxa pe lăcomie”.

Principalele prevederi: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mișcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

Inchide