Președintele Ifo: Grecia nu are nicio șansă să devină competitivă cât timp se află în zona euro. Politica nu poate învinge legile economiei

Președintele Ifo: Grecia nu are nicio șansă să devină competitivă cât timp se află în zona euro. Politica nu poate învinge legile economiei
Publicat: 24/04/2012, 16:53
Actualizat: 24/04/2012, 16:53

Capacitarea Greciei de a-și recâștiga competitivitatea economică va fi puternic constrânsă dacă statul elen va continua să folosească moneda euro, iar alte state îndatorate din zona euro se vor confrunta, cel mai probabil, cu probleme similare, susține Hans-Werner Sinn, președintele Institutului de Cercetare Economică „Ifo”, din Germania, informează Kathimerini.

‘”Eu cred că nu există nicio șansă ca Grecia să devină competitivă cât timp se află în zona euro”, a declarat Sinn, în cadrul unui discurs susținut la New York.

„Dacă Grecia este păstrată în zona euro se va ajunge la șomaj în masă, dar dacă iese, grecii își vor reveni imediat”, a mai adăugat președintele Ifo, explicând că o astfel de hotărâre ar face ca prețurile scăzute să crească competitivitatea statului elen.

El a mai dat și exemple ale riscurilor la care sunt supuse alte state îndatorate care folosesc moneda unică și care se vor confrunta cu tăieri masive ale cheltuielilor și cu creșteri ale taxelor.

Hans-Werner Sinn, președintele Institutului de Cercetare Economică Ifo din Germania. (FOTO: Michael Gottschalk/Medifax Foto/AFP)

„Tăierea salariilor și a prețurilor la nivelul necesar în unele dintre statele din sudul Europei este imposibilă, în ciuda declarațiilor politicienilor”, este de părere Sinn. „Politica nu poate să învingă legile economiei”, a mai subliniat el.

Statul grec a primit un ajutor financiar total de peste 100 de miliarde de euro de la începutul crizei, iar luna trecută creditorii au fost de acord să își schimbe titlurile de stat grecești în noi titluri de stat cu o valoare mai mică. Sinn a declarat că ar fi fost mai bine ca banii să fi fost folosiți pentru a ajuta Grecia să iasă din zona euro.

Reprezentanții Băncii Centrale Europene (BCE) au complicat și ei, în opinia sa, lucrurile, prin diferitele împrumuturi acordate care duc la „credite nelimitate” pentru statele cu probleme.

Oficialii BCE au oferit peste 1.000 de miliarde de euro în împrumuturi pe trei ani, la costuri scăzute, cu puține garanții, băncilor grecești. O parte din bani s-au întors către guvernele din zona euro.

Sinn a mai adăugat și că aceste operațiuni sunt un obstacol pentru parlamente și că, în cele din urmă, vor duce la apariția unor titluri comune pentru guvernele europene care vor elimina riscul dobânzii și vor permite statelor să se împrumute sub prețurile pieței în loc să le scadă datoria și să realizeze o reformă în cadrul economiilor lor.

„Dobânzile uniforme vor duce la o altă alocare greșită a capitalului în Europa”, susține președintele Ifo.

El este, de asemenea, de părere că Irlanda a avut succes în scăderile sale de prețuri și în diminuarea datoriei sale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului