Propunerea „INDECENTĂ” a Germaniei care ar putea ARUNCA ÎN AER Grecia

Redactor:
Valentin Vidu
Propunerea „INDECENTĂ” a Germaniei care ar putea ARUNCA ÎN AER Grecia
Ultima salvare a statului elen

Germania vrea ca Grecia să renunțe la suveranitatea sa în materie de politică fiscală, de care să se ocupe un comisar european, înainte să poată să beneficieze de un al doilea plan financiar de salvare, anunță vineri Financial Times, care a procurat o copie a propunerii germane, relatează AFP, citat de Mediafax.

Potrivit Financial Times, un comisar desemnat de miniștrii de Finanțe din zona euro ar putea primi un drept de veto împotriva deciziilor bugetare adoptate de Guvernul grec.

Acest proiect circulă în timp ce la Atena Guvernul elen poartă negocieri cu creditori privați referitoare la datoria țării, iar liderii europeni urmează să se întâlnească luni la Bruxelles pentru a adopta un nou tratat bugetar european.

„Consolidarea bugetului trebuie să fie însoțită de o direcție strictă și de un sistem de control”, se arată în textul citat de cotidianul britanic, document trimis vineri de Berlin celorlalte capitale din zona euro.

„Având în vedere adaptarea dezamăgitoare de până în prezent, Grecia trebuie să accepte o deplasare a suveranității sale bugetare către un nivel european, pentru o anumită perioadă de timp”, apreciază Guvernul german.

Aflate în curs de trei săptămâni, aceste negocieri vizează încheierea unui acord cu creditorii privați ai Greciei, în vederea ștergerii unor datorii în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, cu scopul aducerii datoriei suverane a țării de la nivelul de 160% din Produsul Intern Brut (PIB) la care se află în prezent, la 120% în 2020.

Vineri, la finalul unei reuniuni de două ore cu premierul grec Lucas Papademos și ministrul Finanțelor Evanghelos Venizelos, creditorii, reuniți în cadrul unui grup de lobby bancar internațional, au anunțat că „s-au realizat progrese”. Negocierile urmează să continue sâmbătă.

Presa locală a numit această propunere drept una „indecentă” și „exagerată”.

Inchide