România a înregistrat cea mai puternică creștere a PIB din UE

România a înregistrat cea mai puternică creștere a PIB din UE
Publicat: 15/05/2014, 12:45
Actualizat: 11/02/2019, 12:02

Polonia, cu 3,5% a consemnat a doua mare rată de creștere în primul trimestru, față de aceeași perioadă din 2013, urmată de Ungaria, cu 3,2%, și Marea Britanie, cu 3,1%.

Cele mai mari rate de contracție a fost consemnate în Cipru, de 4,1%, Estonia, de 1,5%, și Grecia, de 1,1%.

Dintre cele 28 de state membre UE, 15 au consemnat o evoluție anuală pozitivă a PIB în primul trimestru, șase au raportat contracție, în timp ce Danemarca, Irlanda, Croația, Luxemburg, Malta, Slovenia și Suedia nu au transmis date către Eurostat.

În zona euro, PIB a avansat cu 0,9%.

Germania, cea mai mare economie din zona euro a înregistrat un avans de 2,3% față de același trimestru al anului precedent, în timp ce Franța, a doua ca mărime, a crescut cu 0,8%. În Italia, PIB a scăzut cu 0,5%, iar în Spania a avansat cu 0,6%.

Raportat la trimestrul al patrulea, România a înregistrat în primele trei luni ale anului o rată de creștere a PIB de 0,1%, inferioară mediei UE de 0,3%.

Polonia și Ungaria, cu rate de 1,1%, urmate de Marea Britanie și Germania cu câte 0,8% au consemnat cele mai mari creșteri din UE raportate la perioada similară a anului trecut. Cele mai puternice scăderi au fost raportate de Olanda, de 1,4%, Estonia, de 1,2%, Cipru și Portugalia, ambele cu rate de contracție de 0,7%.

De asemenea, economia Italiei s-a contractat în primul trimestru și comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, cu 0,1%, în timp ce Spania a obținut un avans de 0,4%.

În rândul statelor UE, 12 au avut o evoluție pozitivă față de primul trimestru din 2013, în șase PIB a scăzut, în timp ce în Franța și Cehia a stagnat, iar Danemarca, Irlanda, Croația, Luxemburg, Malta, Slovenia, Suedia și Grecia nu au transmis date.

În zona euro, PIB a urcat cu 0,2% în primul trimestru, față de același interval din 2013.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Ninge pe Transalpina! Apel al drumarilor către şoferi: Nu vă deplasaţi în zonele montane dacă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ