• Publicat:
  • Actualizat:
Financiar

„S-a vândut bancherilor” sau a avut o „criză de personalitate”? Motivele pentru care Marea Britanie a ales să se izoleze de UE în mijlocul crizei. ANALIZĂ GÂNDUL

Ironic sau nu, Marea Britanie a blocat inițiativa de modificare a tratatelor europene la exact 20 de ani după ce, la Maastricht, s-a decis adoptarea monedei euro, britanicii refuzând atunci să renunțe la moneda proprie.

Decizia istorică a Uniunii Europene, luată la summit-ul de pe 9 decembrie, de a face un pas credibil înspre o politică fiscală comună, prin implementarea unui set concret de limite privind deficitul structural și datoria publică în tot blocul UE, dar și a unor sancțiuni drastice, a fost umbrită de „veto-ul” Marii Britanii. Pasul Londrei spre izolarea de UE nu a fost deloc ușor de luat, dar a avut motive puternice în spate, scrie presa străină.

Ironic sau nu, Marea Britanie a blocat inițiativa de modificare a tratatelor europene la exact 20 de ani după ce, la Maastricht, s-a decis adoptarea monedei euro, britanicii refuzând atunci să renunțe la moneda proprie.

Marea Britanie nu vrea să i se aprobe bugetul la Bruxelles și nici să plătească pentru a salva euro

Cuvântul cel mai des folosit în presa străină când vine vorba despre decizia Marii Britanii este „izolare”. Opoziția premierului englez David Cameron față de Germania și Franța, „motoarele” noului pact economic, are însă cel puțin două mari motive, scrie presa străină, în special cea britanică.

Primul este că Marea Britanie a decis, pur și simplu, că nu este în propriul interes să participe la această acțiune comună a statelor din zona euro pentru că nu ar face altceva decât să sprijine o altă monedă decât cea proprie. Ar fi contribuit cu zeci de miliarde de euro în cadrul unui plan menit să salveze zona euro. Mai mult decât atât, s-ar fi ajuns în situația în care Bruxelles-ul ar fi putut să respingă bugetul conceput la Londra, o lovitură dură pentru orgoliul britanic. Ar fi trebuit, de asemenea, să contribuie, proporțional, alături de celelalte state, atât la majorarea fondului de salvare al zonei euro (EFSF) cât și la majorarea capitalului FMI cu încă 200 de miliarde de euro, capital care ar urma să fie folosit ulterior tot pentru ajutorarea statelor UE cu probleme.

Al doilea motiv însă, despre care unii politicieni, dar și economiști susțin că ar fi cel mai important, este protejarea „City-ului”, a nucleului financiar al Marii Britanii, dar și al Europei, respectiv protejarea instituțiilor financiare, în special a băncilor, de eventualele noi reglementări impuse de UE. Premierul britanic a atras atenția în repetate rânduri că Marea Britanie nu este de acord cu politica UE privind instituțiile financiare, respectiv că este împotriva unor reglementări sau taxări suplimentare.

În octombrie, Cameron declara că City-ul londonez este „atacat de directivele de la Bruxelles” și că menținerea actualei situații în inima piețelor financiare este un interes național care trebuie apărat.

Negocierile cu Marea Britanie au durat 10 ore. Cu celelalte 26 de state au durat doar 30 de minute

La scurt timp după terminarea summit-ului de la începutul lunii au apărut în presa internațională informații mai detaliate privind felul în care au decurs negocierile. O sursă citată de Reuters, sub protecția anonimatului, susține că discuțiile dintre Merkel și Sarkozy, pe de o parte, și Cameron, pe cealaltă parte, au durat circa 10 ore. Când Cameron a spus, pe un ton apăsat, că nu este de acord cu forma proiectului susținută de cei doi, a fost nevoie doar de jumătate de oră pentru ca toate celelalte 26 de state membre UE să fie de acord cu varianta acordului interministerial, pentru a ocoli astfel „veto-ul” Marii Britanii, care a dus la imposibilitatea modificării tratatelor UE.

Atacurile care au avut loc la nivel înalt, mai ales momentul în care președintele francez Nicolas Sarkozy a refuzat să dea mâna cu David Cameron la finalul summit-ului UE de la începutul lunii, au continuat și între oficialii din „rândul doi”.

Parisul a trebuit să dea explicații telefonice Londrei

Ministrul francez de Finanțe, Francois Baroin, a declarat la finele săptămânii că „situația economică a Marii Britanii este foarte îngrijorătoare” și că „din punct de vedere economic este mai bine în acest moment să fii francez decât britanic”, declarația fiind făcută la mai puțin de o zi după ce șeful băncii centrale a Franței a cerut în mod public retrogradarea ratingului creditului suveran al Marii Britanii, a cărei indicatori privind datoria publică sunt mai proști decât ai Franței. În urma acestor declarații premierul francez Francois Fillion a fost nevoit să dea explicații cabinetului Cameron.

Fillion a subliniat, în cadrul unei discuții telefonice cu oficialii de la Londra, că prin această declarație Baroin a vrut să atragă atenția asupra faptului că agențiile de rating sunt mai atente la ceea ce înseamnă guvernanța economică decât la nivelul la care se află cei mai importanți indicatori macroeconomici. Baroin a făcut această declarație la scurt timp după ce agenția de rating Standard&Poor’s a retrogradat la „negativă” perspectiva privind ratingul suveran al Franței, care este AAA, maximul posibil, în timp ce perspectiva privind Marea Britanie a fost cotată la „stabilă”.

Britanicii ar putea, de asemenea, primi o lovitură neașteptată din partea Parlamentului European. Din ce în ce mai mulți membri ai partidului popular european sunt de acord cu tăierea rabatului de care beneficiază Marea Britanie an de an, ca urmare a faptului că nu poate absorbi prea mulți bani din fondurile destinate agriculturii pentru că relieful nu permite dezvoltarea acestui sector, dar, în același timp, Londra contribuie la aceste fonduri cu bani grei an de an. Pierdere s-ar ridica la circa 6 miliarde de euro anual.

Cum arată, în cifre, cei „trei grei” ai UE

În ceea ce privește datele macroeconomice Marea Britanie stă puțin mai bine decât Germania și Franța când vine vorba despre datoria publică. Astfel, cea mai mare pondere a datoriei publice în PIB dintre cele trei state o are Germania, de 83,2% din PIB, urmată de Franța, cu 81,7% din PIB, Marea Britania având o datorie publică de 80% din PIB, conform datelor Trading Economics.

Nivelul datoriei publice, ca pondere în PIB

În ceea ce privește creșterea economică însă, Marea Britanie este pe ultimul loc. În trimestrul trei al acestui an economia britanică a crescut cu doar 0,5% față de trimestrul similar din 2011, față de un ritm de 1,57% din PIB în cazul Franței și de 2,5% din PIB în cel al Germaniei, în intervalul menționat.

Poate cel mai important aspect în condițiile de față este însă costul la care cele trei state se împrumută pentru a-și finanța deficitele. La acest capitol lider este Germania, care oferă un randament de doar 1,85% pe an creditorilor, față de 2,04% pe an în cazul Marii Britanii sau de 3,06% pe an în cel al Franței, în cazul obligațiunilor cu o maturitate de 10 ani.

Evoluța costurilor de împrumut, exprimate în procente, la obligațiunile pe 10 ani de la începutul crizei până acum

Eforturile Marii Britanii de a ține City-ul londonez departe de rigoarea pe care vrea să o impună Comisia Europeană s-ar putea dovedi însă a fi inutile în fața determinării pe care susțin că o posedă Germania și Franța în această privință. Altfel spus, riscul asumat de premierul David Cameron prin „veto-ul” exprimat recent, de a marginaliza Marea Britanie în sânul UE s-ar putea dovedi un pas inutil, atât timp cât cele două motoare ale zonei euro sunt capabile să își impună punctul de vedere în ciuda opoziției britanicilor.

Taxa Robin Hood ar distruge City-ul londonez. Marea Britanie nu o poate opri deși are drept de „veto”

Adevăratul pericol pentru grupurile financiare din City s-ar putea dovedi a fi „taxa Robin Hood” pe care vrea să o impună Comisia Europeană, cu sprijinul masiv al Germaniei și Franței. Taxa pe tranzacțiile financiare (FTT – financial transaction tax) este în atenția Comisiei încă din 29 iunie 2009, când CE a anunțat un proiect fiscal pentru reducerea tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate, considerate periculoase, dar și pentru a face rost de bani la bugetul UE. Pe 28 septembrie 2011 Comisia a adoptat această propunere.

Conform propunerilor oficiale, tranzacțiile cu acțiuni sau obligațiuni ar urma să fie suprataxate cu 0,1% din valoarea lor, în timp ce contractelor cu instrumente financiare derivate ar urma să li se aplice o suprataxă de 0,01% din valoare. Implementarea acestei noi taxe la nivelul întregii UE ar urma să aducă la bugetul comunitar un surplus estimat la circa 57 de miliarde de euro an de an, adică mai mult decât veniturile anuale ale statului român, conform estimărilor Comisiei.

Oficialii CE explică, negru pe alb, că datoriile suverane ale zonei au explodat, de la sub 60% la peste 80% din PIB mai ales din cauza planului total de salvare a sistemului bancar, plan care a presupus cheltuieli sau angajamente în sumă totală de circa 4.600 de miliarde de euro. Mai mult decât atât, subliniază Comisia în documentele oficiale privind FTT, sistemul financiar beneficiază și de lipsa aplicării TVA pe produsele financiare, sumă estimată la circa 18 miliarde de euro pe an. „O nouă taxă aplicată sectorului financiar ar asigura că instituțiile financiare contribuie la factura totală a recuperării după criză și că se vor descuraja tranzacțiile riscante și neproductive”, se precizează în documentele CE legate de noua taxă.

Cheia întregului proiect al CE, în ceea ce privește Marea Britanie, este modul de aplicare a noii taxe, respectiv faptul că s-a propus încasarea ei pe principiul rezidenței uneia dintre părți sau a înregistrării uneia dintre părți într-un stat membru al UE.

Astfel, chiar dacă Marea Britanie se va opune, folosindu-se de dreptul de veto pe care îl are orice stat membru UE asupra politicii fiscale comune, este suficient ca Germania și Franța să promoveze și să adopte noua taxă la nivelul zonei euro. City-ul londonez va plăti astfel, invariabil, miliarde de euro din această taxă.

Marea Britanie ar putea pierde 30 de miliarde de euro pe termen lung dacă se aplică taxa

În noiembrie, institutul Adam Smith, din Marea Britanie, a publicat un studiu din care reiese că aplicarea FTT ar aduce pierderi imense grupurilor financiare din City, respectiv propriei economii.

Astfel, estimează think-tank-ul britanic, pe termen lung aplicarea acestei taxe ar costa Marea Britanie peste 30 de miliarde de euro în timp ce pierderile la nivelul întregii UE s-ar ridica la circa 200 de miliarde de euro.

„City-ul londonez este responsabil în momentul de față pentru 74,4% din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente derivate legate de dobânzi”, se precizează în raport. Conform unui studiu de impact al CE, aplicarea FTT ar urma să diminueze cu 90% tranzacțiile cu produse financiare derivate, ceea ce ar echivala cu dispariția lor din Marea Britanie, susține institutul Adam Smith. „UE propune această taxă pentru a distrage atenția de la adevărații vinovați pentru problemele Europei – guvernele care au cheltuit banii în neștire și care nu își pot stăpâni echilibrele bugetare. Folosirea piețelor pe post de țap ispășitor poate că le va aduce liderilor zonei euro ceva credibilitate politică, dar cu siguranță va distruge City-ul londonez”, a comentat cu ocazia raportului Sam Bowman, șeful departamentului de cercetare al institutului Adam Smith.

Inchide