Sfaturile lui Jeffrey Franks pentru BNR în cazul unor eventuale probleme în sistemul financiar

Redactor:
Marius Radu
Sfaturile lui Jeffrey Franks pentru BNR în cazul unor eventuale probleme în sistemul financiar
Rezervele minime obligatorii asigură unul dintre cele mai importante buffere )tampon) împotriva unor viitoare probleme în sistemul financiar, crede șeful misiunii FMI.

BNR nu ar trebui să scadă acum ratele rezervelor minime obligatorii constituite de bănci, pentru a avea un buffer (tampon) în cazul unor eventuale probleme în sistemul financiar, a declarat pentru Mediafax șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

„În ceea ce privește rata rezervelor minime obligatorii, sfătuim banca centrală să nu le reducă acum. De ce? Pentru că acele rezerve minime obligatorii asigură unul dintre cele mai importante buffere împotriva unor viitoare probleme în sistemul financiar”, a spus Franks.

BNR a redus în luna noiembrie, pentru prima dată în ultimul an și jumătate, rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, la 6%, însă a menținut la nivelurile actuale ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Pentru pasivele cu scadență reziduală mai mică de doi ani la finele perioadei de observare, rata rezervelor minime obligatorii este de 15% la lei și 20% la valută.

Mai mulți analiști contactați de Mediafax se așteaptă pentru perioada următoare la continuarea relaxării politicii monetare de către BNR, inclusiv prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii.

Următoarea ședință a Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară va avea loc în data de 5 ianuarie 2012.
FMI a aprobat luni, al treilea raport de evaluare a implementării programului economic și fiscal convenit în cadrul acordului cu România și a pus la dispoziția României o nouă tranșă, echivalentă cu 430 milioane Drepturi Speciale de Tragere (507 milioane euro). Suma totală disponibilă pentru România a urcat, astfel, la 1,35 miliarde Drepturi Special de Tragere (echivalentul a 1,6 miliarde euro).

În luna martie a acestui an, autoritățile de la București au decis să prelungească înțelegerea cu FMI printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro. Acordul cu FMI este însoțit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană și de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

ŞOC! Vedeta, pe site-urile de adulţi în ipostaze intime. Nu va mai apărea la TV,...
Doliu uriaș în România. Un nume celebru a murit la Terapie Intensivă, răpus de Covid-19
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere...
FOTO. Cum arată Larisa Drăgulescu, fosta soție a legendarului gimnast! Trăiește o nouă poveste de...
Anunțul făcut de Lidl pe care nu-l mai găsești nicăieri în România. Ce se va...
Misterul paturilor de ATI, lămurit de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Situaţia locurilor la Terapie...
„Tatăl Nostru” se modifică, începând de duminică, la slujbele catolice. Versetul care a fost schimbat
Zăvo l-a dat de gol! Ce făcea Pepe în pat, în timpul partidelor de amor....
Raluca Pastramă l-a înșelat pe Pepe! Dovezile depuse de artist la Tribunal: „Am fost informat....
Descoperire FASCINANTĂ în Polonia! Este asta DOVADA absolută a existenței altor CIVILIZAȚII?
Prăjitură cu mere și scorțișoară, făcută cu foi de casă. Durează foarte puțin și e...
ULTIMA ORĂ: Reacția Guvernului, după scrisoarea artiștilor. Ce au stabilit imediat politicienii
Horoscop 2021: Oficial, este anul lor! Zodiile privilegiate de astre
Simptomul înșelător al COVID-19, pe care pacienții nu-l observă. Semnalul de alarmă tras de medicul...
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Motivul pentru care un român a renunţat la viaţa într-unul dintre cele mai mari oraşe...
Adda, foc și pară pe Internet! Vedeta, acuzată că a cerșit de la statul român:...
Inchide