Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie: Austeritatea nu mai este o soluție pentru Europa. Este greu de spus dacă zona euro va rezista

Redactor:
Gândul
Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie: Austeritatea nu mai este o soluție pentru Europa. Este greu de spus dacă zona euro va rezista
Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2001 și fost economist-șef al Băncii Mondiale, este de părere că în zona euro au fost adoptate prea multe măsuri de austeritate, fără ca acestea să fie urmate de politici de creștere economică.

Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2001 și fost economist-șef al Băncii Mondiale, este de părere că în zona euro au fost adoptate prea multe măsuri de austeritate, fără ca acestea să fie urmate de politici de stimulare a creșterii economice. El face o comparație cu SUA, unde dolarul a reușit să reziste datorită unei autorități fiscale unice și prin încurajarea migrației.

„În Europa nu există o autoritate fiscală comună, migrația e mai dificilă, iar majoritatea țărilor nu-și pot permite să se depopuleze. Așa că nu există cadrul adecvat pentru extinderea monedei euro”, apreciază Stiglitz, citat de BBC.

Economistul susține că pentru acoperirea deficitului din unele părți ale Europei este nevoie de o autoritate fiscală unică eficientă, care însă nu există.

De asemenea, el critică Pactul de Stabilitate și Creștere (un acord politic între statele membre UE, adoptat în 1996, care are ca scop coordonarea politicilor fiscale naționale în cadrul Uniunii Economice și Monetare), care a dus, din punctul său de vedere, mai degrabă la recesiune decât la creștere economică, oferind ca exemplu cazul Greciei.

Stiglitz consideră că există, pentru moment, o serie de modalități instituționale menite să ducă la rezolvarea problemelor financiare din prezent.

„Menținerea politicilor de austeritate nu reprezintă alegerea cea mai bună pentru a evita recesiunea, iar emiterea de obligațiuni ar trebui să fie o parte a strategiei fiscale”, consideră fostul economist-șef al Băncii Mondiale.

Zona euro, pericol iminent de rupere

În analiza sa, reputatul economist se referă și la zona euro, pe care o consideră în continuare vulnerabilă. „S-a crezut că era nevoie doar de limitarea deficitelor fiscale, însă acțiunea s-a dovedit greșită. Irlanda și Spania au avut excedente bugetare înainte de criză, însă s-au înșelat crezând că limitarea deficitelor este necesară și suficientă pentru protejarea cadrului economic”, comentează Stiglitz.

El dă vina pe politicieni, arătând că, deși a sesizat angajamentul liderilor politici de a face ceva pentru a evita o criză a zonei euro, procesul politic în unele cazuri nu este în ton cu evoluția economiei. „Critica mea este că țările respective nu au făcut nimic cu 10 ani înainte de criză. Bănuiesc că vom avea parte de o volatilitate foarte mare. E greu de spus în acest moment dacă zona euro va rezista sau nu”, susține Stiglitz, în opinia căruia însă, într-un an, este posibil să asistăm la o restrângere a acesteia.

Economiștii consideră că cea mai bună soluție pentru ajustarea economică este, în cazul țărilor nordice, ieșirea din zona euro.

Cu toate acestea, opinia generală nu creditează un asemenea scenariu, fiind mai degrabă posibil ca din zona euro să iasă țările mai vulnerabile, lucru care ar putea determina șocuri puternice pe piețele financiare globale, cum ar fi înghețarea creditelor. Practic, ar fi o repetare a momentului 15 septembrie 2008 din SUA, data la care a debutat oficial criza economică.

Dacă Europa va insista în a merge mai departe cu pachete de măsuri de austeritate în Germania, fără a continua asistența de care au nevoie unele țări cu probleme economice grave, cum ar fi Grecia, urmarea va fi, inevitabil și „aproape sigur”, ruperea zonei euro, susține economistul.

Fără implicarea BCE, perspectivele zonei euro sunt sumbre

Joseph Stiglitz vorbește și de rolul Băncii Centrale Europeane (BCE), aceasta fiind, în opinia sa, instituția care dispune de un tip de flexibilitate necesar pentru a face față crizei.

Totuși, problema este că unii analiști economici din Germania, dar și din alte țări susțin că BCE nu ar trebui să cumpere obligațiuni italiene și spaniole – țări în care se prefigurează o adâncire a crizei – și că nu banca centrală trebuie să rezolve criza.

„Dar dacă Banca Centrală Europeană nu face asta, atunci perspectivele zonei euro sunt foarte, foarte sumbre”, conchide specialistul.

Nu e pentru prima dată când Joseph Stiglitz avertizează asupra pericolelor care planează asupra zonei euro. La o reuniune a 17 economiști laureați cu Premiul Nobel, desfășurată în Germania la sfârșitul lunii august, el afirma că, deși nu crede că se va destrăma, se ia în discuție cea mai bună opțiune pentru dezintegrarea zonei euro.

„Este un consens printre economiști că ar fi mai bine, din punctul de vedere al complexității contractuale, să plece Germania, și nu Grecia”, declara fostul economist-șef al Băncii Mondiale, care arăta că dacă țări cu datorii mari, așa cum e Grecia, ar ieși din zona euro, moneda lor s-ar deprecia rapid, fiind imposibil pentru acestea să-și platească datoriile denominate în euro, în timp ce pentru Germania ar fi mai ușor pentru că moneda sa s-ar aprecia, cel mai probabil, față de moneda unică europeană.

Ionel Palade

×

Ziua Marinei Române, fără spectatori. Klaus Iohannis și Ludovic Orban participă la evenimentele din Portul Militar Constanţa

Publicată de Gandul pe Sâmbătă, 15 august 2020
Gândul LIVE!
Inchide