Toți angajații Minimax Discount au fost concediați. Ioana Popescu Tăriceanu, pe lista celor 780 de păgubiți ai firmei

Toți angajații Minimax Discount au fost concediați. Ioana Popescu Tăriceanu, pe lista celor 780 de păgubiți ai firmei
Are să îi dea bani pentru că...

Toți cei 336 salariați ai Minimax Discount SRL vor fi concediați începând din 2 aprilie, adăugându-se celor 1.543 de angajați dați afară de la Mic.Ro Retail. Ambele firme sunt controlate de omul de afaceri Dinu Patriciu.

„În cadrul Minimax Discount SRL s-au emis decizii de concediere pentru toți salariații care s-au regăsit la data deschiderii procedurii insolvenței cu contracte de muncă în vigoare, respectiv 336 persoane”, a precizat pentru gândul Otilia Doina Milu, managing partner la RVA Insolvency, firmă care a fost numită de instanțe drept administrator judiciar pentru Minimax Discount, precum și pentru Mic.ro Retail.

Deciziile individuale pntru toți angajații Minimax Discount au fost emise pe 29 februarie a.c. și vor fi comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Împotriva deciziilor de concediere angajații pot face contestație în 30 de zile de la comunicare.

„Începând cu data de 2.04.2012 contractele individuale de muncă ale salariaților încetează pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, prin concediere individuală, în temeiul art.65 alin 1 din Legea 53/2003 – Codul muncii, republicată”, se arată în nota emisă de administratorul judiciar.

Lanțul de magazine de tip discount a închis toate cele 58 de unități – 54 Mini­max Discount și 4 Macro, iar din 21 februarie a intrat oficial în procedură de insolvență, prin sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov , Secția Civilă.

780 de păgubiți. Unul dintre ei – Ioana Popescu Tăriceanu

Lista creditorilor Minimax Discount SRL cuprinde 780 de nume, printre care se numără Real 4 You (Austria), Red&Yellow (Germania), Mercadia Holland (Olanda), Raiffeisen Bank, Automobile Dacia, Romtelecom,Vodafone România E.ON Energie, E.ON Gaz România, GDF Suez Energy România, Porsche Inter Auto România, Rompetrol Downstream, Coca Cola HBC România.

În tabelul creditorilor apare și Biroul Notar Public (BNP) Ioana Popescu-Tăriceanu. Potrivit site-ului minimaxdiscount.ro, Biroul notarial al Ioanei Popescu Tăriceanu a autentificat, în aprilie 2011, un act adițional la regulamentul concursului „La minimax ai 10 lei să iei ce vrei”. „Persoanele care, în perioada 25.04.2011 – 30.04.2011 vin în magazinele miniMAX (participante la promoție) în vederea valorificării voucherelor primite în cadrul promotiei > nu vor primi noi vouchere pentru cumpărăturile deja achitate cu voucherele sus-menționate”, se arată în actul adițional.

Până la publicarea articolului, fosta soție a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu nu a putut fi contactată pentru a ne furniza detalii privind suma de bani pe care o are de încasat de la Minimax Discount.

Optează pentru reorganizare

La fel ca și în cazul Mic.ro, și în cazul Minimax Discount reprezentanții omului de afaceri și-au exprimat opțiunea pentru reorganizarea societății, iar administratorul judiciar se ocupă de planul de reorganizare. Ulterior planul de reorganizare este aprobat de creditori în cazul în care aceștia consideră că reorganizarea companiei reprezintă pentru ei o șansă în plus de a recupera banii ce le sunt datorați.

„Am avut și vom mai avea întâlniri cu reprezentanții Minimax Discount. Aceștia au precizat că vor să opteze pentru reorganizare, nu pentru faliment”, a declarat pentru gândul Arin Stănescu, președintele RVA Insolvency.

Ce instituții de stat au de recuperat bani de la Minimax Discount

Între instituțiile de stat care au bani de recuperat de la Minimax Discount se numără: Biroul Român de Metrologie Legală, companii de apă din cinci orașe, 20 de direcții sanitare veterinare, Primăria Municipiului Calafat – Direcția de Servicii de utilitate publică, Primăria orașului Titu.

Lanțul de magazine Minimax a avut în 2010 pierderi de 14,5 milioane lei (3,5 milioane euro), potrivit site-ului Ministe­rului de Finanțe.

Pentru Mic.ro Retail și Minimax Discount omul de afaceri Dinu Patriciu a accesat finanțări de aproximativ 45 de milioane de euro în perioada 2010-2011 de la BCR, UniCredit Țiriac Bank, BRD, Raiffeisen și UniCredit Leasing, potrivit datelor de la Arhiva de Garanții Mobiliare.

În august 2010, Dinu Patriciu a achiziționat prin inter­mediul companiei Mercadia cel mai mic retailer alimentar cu discount de pe piață, MiniMax, cu afaceri de 45 milioane euro și 31 de unități de la grupul austriac din imobiliare Real4You și alți doi investitori străini. Tranzacția a fost estimată la acel moment la câteva mi­lioane de euro.

Calendarul termenelor stabilite de instanță:

– Până pe 7 aprilie, creditorii trebuie să depună cererea de înscriere la masa credală
– Până pe 28 aprilie vor fi verificate creanțele și va fi comunicat tabelul preliminar al creanțelor
– Pe 14 mai va fi afișat tabelul definitiv al creanțelor
– Prima adunare a creditorilor va avea loc pe 4 mai.

EXCLUSIV | Avem o nouă forţă în Liga 1? ”Are un buget foarte mare”. Echipa...
Vine marele CUTREMUR în România! S-a anunțat data exactă: 'O zi nefastă pentru toți'
FOTO. Lora, apariție fierbinte pe plajă! Cum s-a pozat vedeta și ce le-a arătat fanilor
Cât de frumoasă este fiica cea mică a lui Mihai Petre. Ariana e superbă și...
Noi detalii despre Mario Mutu! Dezvăluirile Alexandrei Dinu despre fiul pe care îl are cu...
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Ce se întâmplă cu elevii din clasele terminale în cazul unui...
Arheologii au făcut o nouă descoperire spectaculoasă în oraşul Pompeii
BANCUL ZILEI – Răpit si violat cu sălbăticie de 10 prostituate
O fetiță s-a născut în autospeciala SMURD. Salvator: „A fost cea mai intensă senzație pe...
Vine marele CUTREMUR în România! S-a anunțat data exactă: 'O zi nefastă pentru toți'
Un român a plantat o sămânță într-o damigeană, în anul 1960. Ce s-a întâmplat cu...
Cele mai OTRĂVITOARE flori. Se dau frecvent de 1 MARTIE, dar patru dintre ele te...
Românii care au cont și card la aceste bănci sunt în pericol să rămână fără...
Mâncarea preferată în funcție de zodie – 12 preparate pentru 12 zodii
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
BREAKING NEWS: România este în DOLIU! A fost găsit mort în apartamentul său
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
Inchide