Unde a câștigat și unde a pierdut România la capitolul fonduri europene. Cum arată tabloul de bord pentru perioada 2014-2020 și ce s-a schimbat față de 2007-2013

Redactor:
Alexandra Pele
Unde a câștigat și unde a pierdut România la capitolul fonduri europene. Cum arată tabloul de bord pentru perioada 2014-2020 și ce s-a schimbat față de 2007-2013
România va primi de la UE, în perioada 2014-2020, (fonduri structurale și agricultură) 39,88 mld. euro, în creștere cu 18% față de alocările din exercițiul financiar 2007-2013

România va primi de la UE, în perioada 2014-2020, (fonduri structurale și agricultură) 39,88 mld. euro, în creștere cu 18% față de alocările din exercițiul financiar 2007-2013, scrie Ziarul Financiar.

Cum arată tabloul de bord al fondurilor europene ce vor fi primite de România, în urma acordului intervenit vineri seara între liderii UE:

– Pe fondurile structurale România va primi, între 2014-2020, 21,82 mld. euro, în creștere cu 10% față de alocările din perioada 2007-2013 (19,8 mld. euro, sumă actualizată cu inflația).

– Pe Politica Agricolă Comună (PAC) va primi 17,5 mld. euro, în creștere cu 27% față de alocările din actualul exercițiu financiar multianual al Uniunii (13,8 mld. euro).

În cadrul PAC, pe cei doi piloni – „plăți directe” și „dezvoltare rurală” sumele comparate arată astfel:

– Pe plăți directe către fermieri va primi 10,3 mld. euro, față de 5,6 mld. euro în perioada 2007-2013 (plus 3,4 mld. euro).

– Pe dezvoltare rurală i s-au alocat 7,1 mld. euro, față de 8,2 mld. euro între 2007-2013 (minus 1,1 mld. euro).

În cadrul PAC va exista o „flexibilitate”, în sensul că 25% din suma totală poate fi transferată de la un pilon la celălalt – de la plăți directe la dezvoltare rurală și invers. (Iulian Anghel)

Citește mai multe în Ziarul Financiar

Inchide