Vacanța de iarnă, cu 20% mai ieftină. Hotelierii prelungesc perioada de superoferte

Vacanța de iarnă, cu 20% mai ieftină. Hotelierii prelungesc perioada de superoferte
Publicat: 23/04/2012, 19:25
Actualizat: 24/04/2012, 06:49

Românii care doresc să petreacă o vacanță de iarnă în stațiunilemontane sau balneare din România pot cumpăra, până pe 1 decembrie,sejururi cu 20% mai ieftine față de tarifele de bază. AsociațiaNațională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că programul”Înscrieri timpurii” pentru sezonul de iarnă a fost prelungit pânăla sfârșitul lunii noiembrie. „Am decis să prelungim programul deînscrieri în urma cererilor din partea agențiilor turistice, dar șia turiștilor. Este prima ediție pentru sezonul de iarnă”, audeclarat pentru gândul reprezentanți ai ANAT. De exemplu, la unhotel de două stele în stațiunea Moneasa prețurile pornesc de la 44lei pe loc în apartament, cu mic dejun inclus. Cine preferăCăciulata trebuie să știe că cel mai mic preț la un hotel de douăstele este de 80,57 lei pe zi pentru un loc în camera dublă, însumă fiind inclus și costul cu masa. La un hotel de trei stele dinBușteni, cei interesați vor scoate din buzunare cel puțin 78,33 leipe zi pentru un loc în camera dublă, cu mic dejun inclus. La patrustele, în Poiana Brașov, prețurile sunt afișate în euro pesite-urile agențiilor de turism. Acestea încep de la 30,21 euro pezi pentru un loc în camera dublă, iar în sumă este prevăzut șimicul dejun.

Discounturi în 50 de hoteluri de 2-4 stele

În program s-au înscris circa 50 de hoteluri de 2, 3 și 4 steledin stațiuni montane – Arieșeni, Bușteni, Gura Humorului, PoianaBrașov, Predeal, Sinaia -, balneare – Băile Olănești, Covasna -zone de turism rural – Maramureș, Bucovina, Mărginimea Sibiului,Bran-Moeciu, Valea Mare -, sau de pe Litoral – Eforie Nord, Mamaia.”Pachetul achiziționat poate fi pentru petrecerea Anului Nou, aCrăciunului sau a concediului din sezonul de iarnă, fie că vădoriți o vacanță activă, de relaxare sau încărcată cu elemente dintradiția românească, în intervalul 1 decembrie 2010 – 28 februarie2011″, arată reprezentanții ANAT. Aceasta este prima ediție deiarnă a programului lansat de ANAT în 2009, în parteneriat cupatronatele hoteliere alături de celelalte organizații din turismulromânesc. Pachetele sunt disponibile din septembrie, iartermenul-limită inițial era 15 noiembrie. La ediția de vară aacestui program au aderat peste 200 de unități de cazare și au fostcumpărate circa 50.000 de pachete turistice.

Tags:
Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
FOTO. Antonia, imagini senzuale topless! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Studiu: Omicron ar avea în componenţa sa fragmente dintr-un alt virus
Femeia nu ştia că este filmată, aşa că şi-a făcut de cap. Soţul ei a...
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Victimele variantei Omicron. Val de spitalizări cu COVID-19 a copiilor mai mici de 5 ani...
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Farul, tot mai aproape de playoff: Victorie cu 2-0 în meciul cu Rapid
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Accident rutier cumplit lângă București. Cum s-a produs totul
Anunţul crunt despre pensii! Se anulează creşterile în 2022?! Fosta şefă a Casei de Pensii...
Alertă mondială! Prima țară din lume care dispare de pe față Pământului. Drama oamenilor este...
Mai aveţi zile de concediu? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de...
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...