VIDEO GÂNDUL LIVE. Mircea Geoană, despre aderarea la Schengen: „Dacă te complaci să fii oaia neagră a Europei, așa vei rămâne”

Redactor:
Clarice Dinu
Fost ministru de Externe, senatorul Mircea Geoană consideră că este nevoie de o campanie susținută a României pentru aderarea la spațiul Schengen, apreciind că actualul context european este unul "ingrat" ceea ce presupune o acțiune coordonată a părții române.

Fost ministru de Externe, senatorul Mircea Geoană consideră că este nevoie de o campanie susținută a României pentru aderarea la spațiul Schengen, apreciind că actualul context european este unul „ingrat” ceea ce presupune o acțiune coordonată a părții române.

„E o situație ingrată ca noi să navigăm ca la slalom uriaș prin alegeri, cele din Germania, alegerile municipale din Franța, alegerile europarlamentare. Chiar dacă veștile nu sunt bune, nu cred că trebuie să intrăm în faza de abandon. Trebuie să ne batem cu argumente, combătând neadevărurile care se spun despre România. Este slăbire a capacității de a acționa coordonat a instituțiilor statului. S-a pierdut acea capacitate de a se face lobby. Avem o reputație în Europa care trebuie să ne preocupe pe toți. Dacă te complaci să fii oaia neagră a Europei, așa vei rămâne”, a spus Geoană la GÂNDUL LIVE, comentând semnalul negativ transmis astăzi de Franța în privința aderării României la Schengen.

 

Un nou TUN financiar dat de Gigi Becali în plină criză de coronavirus. Patronul de...
România, lovită năprasnic de un ciclon! Va fi prăpăd. Vin ninsorile
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu...
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Imagini hot cu fosta gimnastă: arată fabulos la...
Ce salarii sunt în Poliție – cât câștigă lunar un subofițer și cât primește un...
Începe „Rabla pentru electrocasnice”. Iata valoarea voucherului pentru fiecare dintre echipamente finanţate
Guvernul danez, somat să exhumeze milioanele de nurci din gropile comune. Cazul provoacă noi tensiuni...
România, lovită năprasnic de un ciclon! Va fi prăpăd. Vin ninsorile
Tatăl Ralucăi Pastramă și-a ieșit din minți după ce a aflat că fiica sa a...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
ȘOCANT! Mihai Malaimare, la un pas de a-și pierde viața! Cum era să moară îndrăgitul...
Anunțul lui Nelu Tătaru în noapte pentru milioane de români. Cum vine vaccinul
Nu China, ci altă țară este sursa coronavirusului care a bulversat planeta. Noile dovezi
Simptomul înșelător al COVID-19, pe care pacienții nu-l observă. Semnalul de alarmă tras de medicul...
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Viaţa tumultoasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A crescut în orfelinat,...
Cum a fost surprinsă Loredana Groza ieșind de la salon! Artista arată demențial la 50...
Inchide