Gândurile lui Cristoiu: Ordonanțele de urgență exprimă SPAIMA guvernelor chiar de propria lor majoritate / Klaus Iohannis a căzut în capcana PSD

Publicat: 31/03/2019, 17:03

Ion Cristoiu a explicat că prin revizuirea Constituției s-a cerut motivarea urgenței unei ordonanțe, dar această cerință este ignorată. El a amintit că Guvernul condus de Dacian Cioloș a legiferat cel mai mult prin ordonanțe de urgență.

Președintele Iohannis și-a dedicat joi trei sferturi din discurs practicii PSD de a recurge la ordonanțe de urgență. Șeful statului a criticat această practică, mai ales în contextul vehiculării unor informații potrivit cărora Guvernul Dăncilă va da ordonanță de urgență pentru înființarea de secții de votare diferite la referendum și europarlamentare, și pe Codurile penale. Guvernul nu a dat aceste ordonanțe, iar Ion Cristoiu este de părere că șeful statului „nu a făcut altceva, voit sau nevoit, decât să ridice orizontul de așteptare în legătură cu conferința de presă a lui Liviu Dragnea și l-a ajutat, a contribuit la campania electorală a lui Liviu Dragnea”.

Jurnalistul spune că ar fi fost mai indicat ca președintele Iohanis, care „a intrat într-un cerc tefelist”, să iasă cu o declarație despre resetarea vieții politice internaționale și planurile României decât să se războiască cu PSD-ul, în condițiile în care China devine un partener economic important în UE, iar România a fost prima care a început discuțiile cu Beijingul.

De asemenea, Ion Cristoiu a spus că declarația premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim a fost un gest prin care a vrut să-i dea șah președintelui Iohannis. „Cred că sunt și foarte mulți români care sunt de acord cu mutarea. Mă rog, orice român își dă seama că până la urmă într-un conflict pariez pe Israel și pe America”, a susținut jurnalistul.

În opinia sa, Uniunea Europeană, marile puteri europene sunt nemulțumite pentru acest posibil gest al României, și nu pentru că sunt mari apărătoare ale arabilor, ci pentru că vor să o facă ei mai întâi. „Au venit babuinii ăia, de ce să facă ăia? Ca și la povestea cu China, că hotărăsc ei că ei pot să facă contracte cu China și apoi venim și noi, proștii”, a comentat Ion Cristoiu.

Partea a II-a a interviului cu jurnalistul Ion Cristoiu

Redăm integral interviul:

Monica Mihai: Avem în această săptămână cinci teme mari: avem referendumul, care este un nou subiect de discuție între președintele Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, epopeea Laurei Codruța Kovesi, listele pentru europarlamentare sunt în sfârșit finalizate și au fost depuse la Biroul Electoral Central, premierul Viorica Dăncilă a anunțat săptămâna trecută că va muta Ambasada României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, și topul săptămânal al politicienilor. Haideți să începem cu cel mai important subiect al săptămânii, cu subiectul referendumului, care a creat o nouă discuție între președintele țării Klaus Iohannis și președintele PSD, Liviu Dragnea, haideți să vedem ce a declarat președintele Klaus Iohannis.

Fragment din declarația președintelui Klaus Iohannis, 28 martie:

„Este cert, voiconvoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcăașa nu se maipoate! PSD continuăasaltul la adresajustiției, declanșatîncă de când a preluatguvernarea. De aceastădată, pesediștiivorsădeaOrdonanțe de Urgențăprin care sămodificeCodurilepenale. GolănealaGuvernului PSD de astăzi a depășitoricelimită”

Monica Mihai: Președintele Klaus Iohannis și-a încheiat acest discurs ca adresând o întrebare Partidului Social Democrat „De ce vă e frică de referendum?”. Liviu Dragnea a avut un răspuns pentru această întrebare, haideți să vedem ce a răspuns președintele PSD.

Fragment din declarația președintelui PSD, Liviu Dragnea, 28 martie:

„Se alintă, dar nu-l prea bagă nimeni în seamă. A zic că de ce ne este frică nouă de referendum? Cărui PSD-ist îi este frică de referendum? Nu are de ce să ne fie frică. De asemenea, inventează tot felul de prostii. Ca spunem noi că vrem să facem secții diferite de vot. Nici măcar nu permite legea să se întâmple asta. Legea referendumului este foarte clară: și referendumul și alegerile se desfășoară în aceleași secții de vot cu aceleași birouri electorale”

Ar trebui să-i fie frică de referendum domnului Klaus Iohannis

Monica Mihai: Că tot s-a discutat despre frică, cui ar trebui să-i fie frică de acest referendum? Partidului Social Democrat sau președintelui Klaus Iohannis?

Ion Cristoiu: Ar trebui să-i fie frică domnului Klaus Iohannis.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Pentru că Partidul Social Democrat nu are nimic de pierdut. În primul rând este referendum consultativ, referendumul pentru familie era altceva, era un referendum care propunea modificarea Constituției, dacă trecea referendumul atunci aveam de a face cu modificarea Constituției, sigur în sensul celor cerute de referendum. În cazul de față este un referendum consultativ, indiferent de întrebare, indiferent de răspuns, nu se întâmplă nimic, el nu obligă pe nimeni să schimbe ceva. A mai făcut și domnul Traian Băsescu două în genul acesta, tot așa de dragul alegerilor, unul chiar prevedea o chestiune concretă, anume reducerea numărului de parlamentari, a fost o temă îndrăgită de români și n-a ieșit…

Monica Mihai: Și totuși nu s-a întâmplat nimic.

Ion Cristoiu: Deci unul este consultativ.

Monica Mihai: Voiam să vă întreb dacă simplul fapt că președintele țării a anunțat că acest referendum va avea loc pe 26 mai, este și o garanție a faptului că va avea loc, se va întâmpla? Este suficient faptul că s-a anunțat data?

Ion Cristoiu: Problema la acest referendum nu este data, era clar că se va ține, ci întrebarea. E foarte important, și de aceea și aceste ezitări de la președinte în legătură cu întrebarea de la referendum, pentru că avem mai multe posibilități. Prima posibilitate este ca referendumul să treacă în sensul că trebuie să existe …

Monica Mihai: Să existe prezență suficient de mare.

Ion Cristoiu: Suficient de mare la europarlamentare, dar există posibilitatea ca, deși la europarlamentare să fie peste 30%, electoratul PSD să primească dispoziție să boicoteze referendumul. Adică chiar dacă vor fi aceeași comisie și două bilete…

Monica Mihai: Să nu ia al doilea bilet.

În momentul în care referendumul a căzut ar fi o crimă pentru justiție

Ion Cristoiu: Da, e greu de presupus că electoratul PSD e așa de analfabet încât în momentul în care îi va întinde cineva din comisie, dar nici nu întinde, va spune ia-l și pe ăsta, să-l ia și să-l anuleze. Din punctul acesta de vedere procentajul nu va fi mare totuși la europarlamentare. Dacă adăugăm la acest procentaj totuși, să zicem că este peste 30%, încă jumătate 15%, sau nu, 50% care nu dau buletinul, care boicotează, a căzut. Deci în momentul în care a căzut este…

Monica Mihai: Ce înseamnă asta pentru președintele Klaus Iohannis?

Ion Cristoiu: Asta ar fi o crimă pentru justiție.

Monica Mihai: Asta în ideea în care s-ar rămâne pe tema justiției la întrebare.

Ion Cristoiu: Da, după părerea mea este antidemocratic și foarte riscant să pui în discuție pe referendumuri naționale părerea despre democrație, despre independența țării, despre unitatea țării și despre justiție.

Monica Mihai: De ce antidemocratic?

Ion Cristoiu: Păi, hai să vedem următorul lucru, să presupunem că întrebarea la care toată lumea se așteaptă este „Sunteți de acord cu independența justiției?” sau, că asta trebuie să fie una generală nu poate pune o întrebare chiar anti PSD, hai să spunem acest lucru dacă pică referendumul ce înseamnă? Că poporul român este împotriva independenței justiției?

Monica Mihai: Spuneți că ar putea fi foarte periculos.

Ion Cristoiu: De regulă, nu se pun întrebări care să vizeze… și dacă ar trece, și dacă ar fi 70% ar spune că sunt de acord, normal este ca noi să nu puteam agita în spațiul public ca măcar doi oameni sunt împotriva independenței justiției, dar dacă sunt un milion care spun nu? Să ne imaginăm un referendum asemănător „Sunteți de acord cu independența României?”. Poate se găsesc 10.000?????

Monica Mihai: Mii care spun că nu sunt de acord.

Ion Cristoiu: Și atunci care este teza? Înseamnă că în România sunt oameni care nu vor independența României? Deci, din punctul nostru de vedere, nu este pentru Klaus Iohannis, este pentru tema Justiției.

Monica Mihai: Aici ar mai fi o chestiune, președintele Klaus Iohannis, în discursul pe care l-a avut, menționa și susținea foarte hotărât că nu se mai poate legifera cu ordonanțe de urgență.Credeți că e posibil ca întrebarea să meargă în această direcție, să aibă legătură cu ordonanțele de urgență?

Ion Cristoiu: Da, e bună observația, totuși cam trei sferturi din discursul său a fost consacrat legiferării prin ordonanțe de urgență, spunându-se că ele nu pot fi contestate la Curtea Constituțională. Eu cu asta aș fi de acord, dacă întrebarea este „Sunteți împotriva legiferării sau împotriva ordonanțelor de urgență?” eu sunt de acord, mă duc și votez de cinci ori dacă este posibil.

Monica Mihai: Păi, și ce ne facem în situațiile în care totuși e nevoie de ordonanțe de urgență, pentru că știu că și acestea au rolul lor legislativ?

Ordonanțele de Urgență exprimă spaima guvernelor de Parlament, chiar de propria lor majoritate, nu justifică cu nimic

Ion Cristoiu: Eu sunt un istoric al ordonanțelor de urgență, am fost un mare adversar, perioada post decembristă a fost marcată de folosirea de către toate guvernele a ordonanțelor de urgență pentru a eluda Parlamentul, mai ales când au fost guverne minoritare. La revizuirea Constituției în 2003 s-a ținut cont de această experiență, s-a încercat, s-a introdus o obligativitate să se justifice orice urgență, cu toate acestea a continuat. Campion a fost Guvernul Cioloș, deci din punctul acesta de vedere, sigur că e o capcană.

Monica Mihai: Bine au fost campioni, există o justificare acolo având în vedere că ei aveau un termen limitat ( al mandatului, n.r.)

Ion Cristoiu: Nu există, nu veți găsi în mine un susținător al ordonanțelor de urgență, este… Ordonanțele de Urgență exprimă spaima guvernelor de Parlament, chiar de propria lor majoritate, nu justifică cu nimic. Ordonanța de Urgență, așa se și numește, este când a fost vijelie, au căzut toți copacii din România și trebuie să dai neapărat o ordonanță de urgență pentru că, nu știu, să ridici copacii la loc sau să pui alți copaci. Din punctul acesta de vedere s-a abuzat, s-ar putea să fie aceasta tema, dar e o capcană cum spuneți dumneavoastră pentru că sigur guvernul următor dacă va fi PNL va încerca și el să folosească ordonanțele de urgență.

Monica Mihai: A fost o zi interesantă ziua de joi, încă de dimineață au apărut informații din zona PSD cum că ar boicota referendumul, mai exact ar organiza două secții de votare diferite pentru referendum și pentru alegerile europarlamentare, președintele Klaus Iohannis a ieșit imediat public și a făcut o declarație prin care susținea că organizează referendumul și la scurt timp s-a anunțat o declarație publică a lui Liviu Dragnea. Credeți că a fost o mișcare, a fost o strategie din partea PSD?

Klaus Iohannis, manipulat sau nemanipulat, a căzut într-o capcană și în felul acesta el a ridicat ștacheta așteptărilor

Ion Cristoiu: Istoricul este interesant.Dimineață s-a anunțat de către PSD, cred că de Codrin Ștefănescu, că în după amiaza zilei respective la ora 7 era programat, e foarte important, conferința de presă, la ora 7 domnul Liviu Dragnea va anunța niște lucruri teribile, extraordinare pentru țară. După părerea mea, PSD, care are deja pusă la punct mașinăria, bine, mașinărie de campanie electorală pentru europarlamentare, cred că aici l-a manipulat pe Klaus Iohannis pentru că intervenția lui Klaus Iohannis de la ora 5… în momentul în care s-a anunțat că era ora 5, domnul Dragnea a coborât la ora 6 la conferința de presă. Și atunci, e foarte interesant, m-am uitat, eu de regulă nu mă uit la televizor după amiaza, potrivit regulii lui Eugen Barbu nu se bea înainte de asfințitul soarelui, deci nu te uiți la televizor și nu bei înainte, a apus soarele te poți uita la televizor. Dar a creat acea tensiune, acea așteptare în urma căreia toate televiziunile de știri au transmis.Și ce au transmis? Au transmis cu alianța dintre PNȚCD, PSD și PER. Imaginați-vă dacă se știa de dimineață că asta va transmite, nu era niciun interes. Deci, domnul Klaus Iohannis manipulat sau nemanipulat a căzut într-o capcană și în felul acesta el a ridicat ștacheta așteptărilor în așa fel încât noi să ne uităm cu toții la, mă rog, o alianță care nu era un eveniment major pe scena politică a țării. Și dacă ne uităm la elementele manipulării vom descoperi că ceva e în neregulă cu Cotroceniul. Domnul Klaus Iohannis a ieșit și a zis în legătură cu cele două secții, păi pe ce se baza?

Monica Mihai: Legea este foarte clară.

Ion Cristoiu: Pe ce se baza? A scris o USR-istă nu știu, una pe Facebook, sau nu știu unde că știe ea….

Monica Mihai: Exista informația că PSD ar putea să modifice legea alegerilor printr-o ordonanță de urgență. S-ar putea ca de acolo să…

Ion Cristoiu: Nu era nicio informație, cine a dat informația? O senatoare de la USR, dumneavoastră aveți încredere în senatorii USR?Ei nici nu știu pe ce lume trăiesc, nu poți să te bazezi tu, președintele României, păi poate să scrie una, o tanti pe Facebook, că rușii au trecut Prutul.

Monica Mihai: Campania electorală se desfășoară și pe Facebook.

Ion Cristoiu: Stați un pic, eu nu am nicio îndoială că se desfășoară și pe Facebook dar apar multe prostii, apar și la televizor, tu ești șeful statului nu poți să ieși și să te înfoi acolo și să spui „PSD-ul vrea să dea mâine ordonanță de urgență”.N-a dat. Era clar că nu dă, ori toate datele arătau că nu va da pe codurile penale ordonanță de urgență. Deci, doi: „PSD-ul vrea să rupă, vrea să împartă secțiile”. Era de ajuns să se uite marți seara la „România 9” unde am fost și eu și a fost Olguța Vasilescu care e purtător de cuvânt al PSD și acolo ar fi văzut toată tactica, toată strategia PSD în legătură cu referendumul.

Monica Mihai: N-o dezvăluiți încă, mai așteptați.

Ion Cristoiu: Nu, din punctul ăsta de vedere poate întreb: acolo la Cotroceni e ceva în neregulă, nu te poți baza pe titlurile care cer clickuri.

Klaus Iohannis a contribuit la campania electorală a lui Liviu Dragnea. dacă nu este atent, va fi folosit ca un agent electoral al PSD-ului

Monica Mihai: Nu sunt consilierii președintelui cei mai potriviți atunci? Oamenii cu care se înconjoară?

Ion Cristoiu: Nu, cred că consilierii președintelui, ca și președintele, au un sindrom numit USR: deci ei tot ce fac, tot, și cei de la PNL, nu se mai gândesc la tot electoratul care e mare, uriaș, inclusiv nehotărâți, ei se gândesc numai electoratul USR al lui Dacian Cioloș și ei se gândesc „Aoleu ,electoratul USR este deja excitat că ei vor face două secții prin ordonanță de urgență”. Încă o dată, dacă ne gândim la ce s-a întâmplat după, ceva e în neregulă, era limpede că PSD nu avea de gând să dea ordonanță de urgență nici cu referendumul și nici cu codurile penale. Este chiar foarte grav, președintele României a ieșit într-o declarație de presă, nu a ieșit în sensul că se ducea pe coridor și l-a oprit o fătucă, nu, a ieșit cu steagurile în spate și a spus lucrul ăsta. În aceste condiții întreb: pe ce te bazezi? pentru că repet, un șef de stat poate să primească informația după ce scrie unul pe Facebook, ce scrie un editorial și, nu știu, ce spune cineva de la PNL. Deci din punctul acesta de vedere nu a făcut altceva, nu știu voit sau nevoit, decât să ridice orizontul de așteptare în legătură cu conferința de presă a lui Liviu Dragnea și l-au ajutat, a contribuit la campania electorală a lui Liviu Dragnea. Dar dacă nu era intervenția lui probabil, nu știu, dacă se uita atâta lume, dovadă că și unele televiziuni au dar în direct, au văzut că e vorba de semnarea în direct a unei alianțe au ieșit din emisiune, dar deja era creată. Deci, până la urmă se pare că domnul Klaus Iohannis, dacă nu este atent, va fi folosit ca un agent electoral al PSD-ului.

Nu mă așteptam la punerea Coduței Kovesi sub control judiciar

Monica Mihai: Săptămâna aceasta a fost o săptămână dificilă pentru Laura Codruța Kovesi, a fost pusă sub control judiciar în dosarul lui Nicolae Popa. Era previzibilă această mișcare a Secției de investigare a magistraților?

Ion Cristoiu: Nu mă așteptam.

Monica Mihai: De ce nu vă așteptați? Nu era firesc parcursul având în vedere că a tot fost audiată?

Ion Cristoiu: Sigur, nu era firesc dacă ne gândeam că această Secție de investigații ține cont de conjunctură, adică de interpretare. Se pare că nu se ține cont, cred că decizia, care a fost luată foarte abil a luată-o după ce au fost audiențele, a fost și domnul Dâncu am fost și eu, adică nu eu am provocat asta, dar deja s-au adunat, a fost și socrul, cred că a fost și fosta soție ( a lui Sebastian Ghiță, n.r.).

Monica Mihai: Credeți că are legătură și cu poza pe care ați văzut-o și dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Da, principala acuzație de acolo la care doamna Kovesi este greu să o contrazică este cea de acuzație de mărturie mincinoasă, a spus în fața Parchetului General anul trecut că nu a avut nicio relație cu Sebastian Ghiță, iar fotografia respectivă, arată o persoană care nu se simțea bine, inclusiv faptul că s-a dus la cramă. Hai să fim serioși era procurorul general al României mă urc în mașină să mă duc la o petrecere, la ziua de naștere a cui, a lui Ghiță? La ziua mea de naștere a venit?La a dumneavoastră a venit, nu? Păi de când procurorul general al României se urcă în mașină, e procurorul general da, și se duce la cramă și acolo la un moment dat și mereu am spus că fotografia nu este luată de paparazzi. Se pozează cu cei doi membri ai familiei ca amintire, păi arăta că e o prietenie mare.

Secția de investigare a magistraților este mult mai inteligentă decât era DNA pe vremuri, nu lasă să se scurgă nimic

Monica Mihai: Probabil din acest motiv au și ținut-o procurorii în ziua de joi la audieri aproape șapte ore?

Ion Cristoiu: Au mai fost ținuți și alții și nu s-a întâmplat nimic.

Monica Mihai: Și totuși informația că aceasta se află în control judiciar a apărut pe surse și nu a fost un comunicat oficial, de ce credeți că s-a întâmplat asta?

Ion Cristoiu: Am înțeles că s-a dat acest comunicat. Această secție este mult mai inteligentă decât era DNA pe vremuri, adică nu lasă să se scurgă nimic, nu încalcă cu nimic prevederile și după părerea mea… sigur că e un mers al justiției, așa ne-a spus doamna Codruța Kovesi, mai țineți minte? De câte ori ziceam noi ăștia, babuinii, stați un pic dar de ce a fost chemat ăla, de ce a stat ăla, noi întrebam, puneam întrebări, ni se spunea de fiecare dată, domnia sa ne pâra la CSM și eu am fost pârât la CSM că ne amestecăm în treburile justiției, comentăm o anchetă în desfășurare.

Monica Mihai: Una din interdicțiile pe care le-a dat Secția de anchetă pentru anchetarea magistraților este ca dânsa să nu vorbească cu presa despre dosarul în care este acuzată.

Ion Cristoiu: Nu înțeleg de ce e așa de revoltată. Păi, foarte mulți au avut, domnul Victor Ponta a avut la fel, n-a avut și el interdicție dată de DNA să nu vorbească cu presa, despe dosar? Doi: vă dau exemplu cea mai aberantă interdicție dată în istoria democrației este ce în legătură cu primarul liberal de la Sinaia…

Monica Mihai: Amintiți-ne.

Ion Cristoiu: Interdicția lui prin control judiciar dată de domnul Negulescu de la Ploiești a fost următoarea: nu avea voie să comunice cu nimeni din primărie. Păi, stați să ne lămurim, dar nu numai asta, câștigă alegerile și un an de zile el nu se putea… el era primar.Asta era de o sută de ori, dacă se poate spune, absurdă din punct de vedere juridic. Încă o dată, așa ni s-a spus până acum. Eu cred că e corect să ne întrebăm noi, cel puțin jurnaliștii, în legătură cu felul în care se desfășoară ancheta pentru că eu nu cred, și aici eu uite ca să dau dreptate doamnei Laura Codruța Kovesi, eu nu cred că bombănelile noastre, comentariile noastre, observațiile noastre influențează cu ceva pe un procuror.

Monica Mihai: Și atunci cum se poate apăra public? Nu vorbim de cum se apără în fața procurorilor.

Ion Cristoiu: Păi și ceilalți cum s-au apărat public? Păi niciunul dintre ei nu s-ar apăra public.

Monica Mihai: Da, dar la dânsa am putea spune că este totuși o conjunctură diferită, având în vedere că inclusiv în această săptămână au avut loc negocieri pentru funcția de procuror șef european.

Ion Cristoiu: Și ce legătură are, eu când m-a chemat de la secție am spus că sunt Ion Cristoiu? Stați să ne lămurim, de ce are? Ea este din punct…

Monica Mihai: Pentru că sunt voci care ar spune că este prea mare coincidența ca această punere sub control judiciar să aibă loc exact în momentul în care se decide la Bruxelles soarta viitorului procuror șef.

Părerile celor de la Uniunea Europeană nu sunt decât o nouă contribuție la victoria PSD în europarlamentare

Ion Cristoiu: Bun, și noi când am spus că domnul Victor Ponta a fost convocat la DNA exact în ziua în care s-a anunțat moțiune de cenzură. țin minte, da? Și dânsa a ieșit.. există și a spus „Cum? Nu, este o coincidență, n-are nicio legătură”, deci din punctul acesta de vedere ei au impus, ea și cu Coldea și cu ei au impus ideea să nu discutăm. Eu cred că poate fi discutat orice dosar, cred că are dreptul și ăla care este în dosar să vorbească, dar ea de fiecare dată ne-a spus și ne-a pârât la CSM pe toți cei care am zis „are și cel acuzat dreptul să se apere în public”.

Monica Mihai: Și acum a venit rândul dânsei.

Ion Cristoiu: Și acum a venit rândul ei și nu-i convine. Păi stați un pic, să fie logică, da? Iar cât despre părerile celor de la Uniunea Europeană, ele nu sunt decât o nouă contribuție la victoria PSD în europarlamentare.

Monica Mihai: Credeți că mai are șanse să devină procuror șef european în contextul actual?

Ion Cristoiu: Nu cred că avea nici înainte… s-a văzut din acele două… deci, din rezistența Consiliului, că Consiliul nu are ceva cu ea, ci vrea să fie francezul. Deci, există posibilitatea, cred că în culise, ca Franța să insiste foarte mult pentru francez și în aceste condiții, repet, declarațiile celor de la Bruxelles, o spun cu subiect și predicat, de acum sunt… favorizează tema electorală a PSD și anume că România e tratată ca o țară de mâna a paișpea.Și așa și este.

Monica Mihai: De ce ar favoriza? Totuși un cetățean român a fost ales și este printre ultimii candidați pentru funcția de procuror șef europeană nu arată asta un oarecare respect?

Ion Cristoiu: Păi stați un pic, e ales ce? Știți câte cărți am? Am douăzeci și patru. Am fost la anchetă? Mă duc la procese? Dumneavoastră credeți că eu când mă duc la procese doamna judecător „Alo, maestre, stați pe coridor și vorbiți cu mine” Nu. Ea este cetățean, nu mă interesează că e aleasă, că este Cleopatra, că e Udrea, că e… este un cetățean al României, trebuie să se supună unei anchete. Că ancheta e corectă, că este incorectă, toți din România ne supunem unei anchete, da?

Monica Mihai: Și spuneți că atâta timp cât ar avea loc această anchetă nu ar trebui să se ia o decizie pe partea de procuror șef european.

Ion Cristoiu: Ba nu, se poate lua. Eu am spus că intervențiile celor de la Bruxelles sunt aberante, ajungând cu domnul ăla care vrea să fie președintele Comisiei Europene și care spune, el, în deplinătatea facultăților mintale, să se renunțe la procesele legale. Păi să renunțe cum? Dânsul să ne spună cum. Cum?

Monica Mihai: Statul de drept

Ion Cristoiu: Păi cum? Este un… ni s-a spus așa „nimeni nu se poate implica în ancheta unui procuror”, da? Cum a fost și la ăla, a făcut Negulescu ce-a vrut? A făcut, da? Poate că procurorul a luat-o razna, poate că e corect, dar așa este o regulă. În aceste condiții cum să facă statul Român, și el o mai și amenință că ne va pune în discuția Parlamentului, ca să o eliberăm pe… s-o scoatem pe Kovesi de sub anchetă. Cum? Să ne spună cum. Ne ducem și îi spunem lui Adina Florea, cine? Nu, încă o dată…

Monica Mihai: A spus că ar fi o gravă încălcare a statului de drept, într-o țară în care ei s-ar amesteca.

Ion Cristoiu: Păi, cum? Răspundeți dumneavoastră că sunteți avocatul… Cum? Cum? Partea practică, el spune așa „statul Român

Monica Mihai: Are un proces…

Ion Cristoiu: Nu, statul Român, o doamnă, o cetățeancă, mă rog, care e candidată la funcția de procuror, poate să fie candidată la premiul Nobel, poate să fie la Miss Univers, e treaba ei, este supusă unei anchete. Procurorii, care se spune că sunt independenți, s-au decis că ea nu are voie nu știu ce să facă, da? El vine așa și ne spune, repet, în deplinătatea facultăților lui mintale, de la nivelul Uniunii Europene, un domn care vrea să fie președintele Comisiei, spune așa „dacă nu luați măsuri prin care ea, ei…”

Monica Mihai: Să nu mai fie suspectă.

Ion Cristoiu: Păi și cum?

Monica Mihai: Fără să se amestece într-un proces în desfășurare.

Ion Cristoiu: Nu e voie. Liviu Dragnea ce poate să facă? Să o sune pe Adina Florea?

Monica Mihai: Bine, cred că mijloace s-ar găsi pe căi diplomatice, pe discuții de culise.

Ion Cristoiu: Pe care? Păi nu, stați, până acum ni s-a spus să fim logici, că nu se poate interveni. Ah, ea are dreptul să conteste, nu știu, la CSM și poate că o … dar să spui „Bă, mâine lăsați-o pe Kovesi să iasă din țară”? A hotărât o instanță și dacă a hotărât noi ce să facem, adică a hotărât un Parchet, dar dacă intervine cineva, nu-i amestec în treburile justiției? Nu poți să ceri public, stați să ne lămurim, chiar că mă enervez. Deci, de 10 ani ni se spune nouă, babuinilor, „Bă, o anchetă nu se contestă”, „procurorul este independent pe caz”, „procurorul poate să fac”, bun. Orice cetățean al României, cu excepția soției președintelui, deși și ea s-a dus noaptea, răspunde la anchetă, noi toți răspundem. Ne ducem la procese, eu m-am dus la secție, puteam să nu mă duc, dar m-am dus, m-am dus și la DIICOT. Bun, în aceste condiții cum tot tu și spui așa „Nu, în cazul Kovesi…”

Monica Mihai: Fă o excepție…

Ion Cristoiu: Păi, dar, de ce excepție în cazul ei, încă o dată să ne spună de ce. Atunci de ce și nu în cazul lui Ponta, de ce și nu în cazul lui Dragnea? Avem președintele Senatului, al doilea om în stat, este anchetat, adică se cere ridicarea imunității, da? Al treilea om în stat, domnul Liviu Dragnea, este la un proces, pe cale de a fi condamnat. Dar de ce ei pot fi supuși? Victor Ponta a fost, Traian Băsescu, fost președinte, deci toți cetățenii României, nu s-a ținut cont că, în afară de imunitatea prezidențială, că sunt frumoși, că sunt înalți, că sunt genii, că sunt Gogol, că sunt Eminescu, s-au dus, da? Dar de ce în cazul ei, nu? Este o prostie ceea ce fac ei. O prostie și ajută foarte mult această temă a PSD-ului și anume că ei chiar ne tratează ca o un popor de șerbi.

Citiți continuarea interviului în pagina 2

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani