Când în curtea unui american se descoperă gaze de șist, acesta se îmbogățește. Când se descoperă în curtea unui român, acesta sărăcește. De ce?

Redactor:
Gândul
Când în curtea unui american se găsesc zăcăminte de gaze de șist, acesta se îmbogățește. Când aceleași zăcăminte sunt depistate în bătătura unui vasluian, românul nu primește nimic și, supărat și speriat de riscul unui accident de mediu, iese în drum și protestează. Împotriva statului, a americanilor, a gazului însuși.

Când în curtea unui american se găsesc zăcăminte de gaze de șist, acesta se îmbogățește. Când aceleași zăcăminte sunt depistate în bătătura unui vasluian, românul nu primește nimic și, supărat și speriat de riscul unui accident de mediu și de fracturarea hidraulică de care tot aude, iese în drum și protestează. Împotriva statului, a americanilor, a gazului însuși.

Diferența vine din lege. În Statele Unite, proprietarii terenului în subsolul căruia au fost găsite resursele de șisturi sunt cei care primesc redevențele de la companiile cărora le concesionează drepturile de explorare și exploatare. În România, dreptul de proprietate al statului asupra bogățiilor solului este garantat prin Constituție – vezi mai jos art. 136 din legea fundamentală – , astfel că statul este cel care încasează redevențele (foarte mici). De asemenea, conform unei anexe din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată în 2013, bogățiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului român, iar veniturile colectate din concesionarea drepturilor de exploatare a acestor resurse merg la bugetul de stat.

Aceste venituri vin sub formă de redevențe și impozit pe profit. Redevențele sunt suma primită de proprietarul unui zăcământ când cedează cuiva drepturile de extracție a acelui zăcământ. Problema este că România are unele dintre cele mai mici redevențe din lume, cuprinse între 3,5 și 13% în cazul gazelor naturale. Acestor sume se adaugă impozitul pe profit, de 16%, alături de contribuțiile sociale și impozitele pe care compania exploatatoare, în cazul României, Chevron, le-ar plăti pentru angajații săi. Prin comparație, în Statele Unite, locul din care a pornit și, între timp, s-a mutat „revoluția șistului”, redevențele sunt cuprinse între 12,5 și 30%, bani care merg la cetățenii care dețin terenurile cu zăcăminte. La aceste procente se adaugă și impozitul pe profit, de 35%.

Redevențele pe care le primește statul român pentru perimetrul din Vama Veche concesionat Chevron // SURSA: Fracking Romania/Casa Jurnalistului/Vlad Ursulean

Aceste sume sunt un stimulent suficient de puternic pentru ca americanii să își pună sonde în curte, chiar dacă, uneori, consecințele asupra vieții lor pot fi dezastruoase. Vezi aici un reportaj despre americanii din Pennsylvania rămași fără apă din cauza șisturilor // SURSA: Fracking Romania/Casa Jurnalistului/Vlad Ursulean (Vlad Ursulean este un jurnalist independent, care a documentat problema gazelor de șist și a publicat pe site-ul său toate documentele disponibile despre această temă)

Țăranii din Bârlad au deci, prea puține motive, pentru a-i primi pe americanii de la Chevron în căutare de gaze de șist. Confruntat cu „revolta de la Pungești”, Chevron a decis joi să suspende deocamdată explorările de aici, în așteptarea liniștirii spritelor.

De asemenea, trebuie menționat că legislația românească – la fel ca cea europeană – nu face distincție între gazele convenționale și cele neconvenționale, conform ANRM.

Legea și entuziasmul energetic

Anul trecut, oamenii din Pennsylvania, stat american cât jumătate din țara noastră, au primit din redevențe de trei ori mai mult decât a strâns România din toate resursele minerale – 1,2 miliarde de dolari, față de 446 de milioane ale statului român, se arată într-o analiză Associated Press, citată de Fracking Romania. În 2010, americanii din Texas, un alt loc în care se exploatează șisturi, au primit 6,7 miliarde de dolari din redevențe.

Din 2000 și până în 2010, producția de gaze de șist în Statele Unite a crescut de 14 ori, conform datelor US Energy Information Administration. Totuși, afacerea gazului de șist a scăzut în volum în Statele Unite în ultimii ani, pentru că autoritățile statale sau federale au început, pornind de la riscurile de mediu, să o reglementeze, ceea ce le-a restrâns serios companiilor energetice spațiul de manevră și, de aici, marja de profit. Prin urmare, au trecut Oceanul în căutare de business în alte țări.

În 2010, Departamentul de Stat american, sub conducerea lui Hillary Clinton, a lansat un program care presupunea tocmai acest export al afacerii cu șisturi – Unconventional Gas Technical Engagement Program (UGTEP).

Acesta a fost drumul pe care americanii au ajuns în Europa. În același an, Chevron plătea 25 de milioane de dolari pentru perimetrul Bârlad, de 6.530 de kilometri pătrați, luat prin transfer de la Regal Petroleum, o firmă creată de un cetățean româno-australian pe nume Frank Timiș (contractele AICI și AICI // SURSA: Fracking Romania/Casa Jurnalistului/Vlad Ursulean). Ulterior, Chevron a concesionat trei perimetre și în Dobrogea – Vama Veche, Costinești, Adamclisi -, unde se crede că zăcămintele de gaze de șist sunt mult mai mari decât în perimetrul Bârlad.

FOTO: Alexandru Solomon-Mediafax

Schimbare de direcție în UE

Dacă anul trecut, în contextul primelor proteste de la Bârlad, Comisia Europeană explica gândulgazele de șist sunt încă prea noi pentru a avea o părere despre raportul risc-beneficii, situația începe să evolueze în spațiul comunitar. „Gazele de șist nu sunt bune sau rele. Deocamdată, sunt un lucru destul de nou, iar oamenii încă evaluează efectele asupra mediului, avantajele și așa mai departe”, a afirmat purtătorul de cuvânt al comisarului Janez Potočnik, Joe Hennon. „Pentru moment, (exploatarea, n.red.) rămâne doar la latitudinea statelor membre. La fel ca în cazul altor resurse, trebuie se respecte legile de mediu, care sunt aceleași. Pentru moment, suntem mulțumiți că aceste legi se respectă”, a mai declarat pentru gândul Joe Hennon.

La finele anului trecut, Parlamentul European a încercat să deschidă, prin două propuneri de rezoluții nelegislative, dezbaterea despre oportunitatea unei reglementări privind explorarea și exploatarea gazelor de șist. După ce au fost votate separat și respinse mai toate amendamentele-cheie, nu a mai rămas aproape nimic din aceste documente, iar dezbaterea a fost amânată. „Dacă mă întrebați dacă statele europene ar trebui să facă cercetare (articol în draftul unuia dintre rapoarte, n.red.), să nu ne bazăm pe lucrurile prefabricate pe care ni le vând americanii, spun că da, trebuie să cercetăm, să vedem efectele”, a declarat pentru gândul eurodeputatul Iuliu Winkler (UDMR-PPE).

Colega de grup parlamentar a lui Winkler, Elena Băsescu, a votat „da” pe linie, declarând pentru gândul că aceste rezoluții i se pare „foarte importante”. „Europa are nevoie de surse alternative de energie. Pentru moment, România a inițiat prospecțiuni cu privire la gazele de șist și ele sunt făcute de reprezentanții companiei americane Chevron. Subliniez faptul că eventuala descoperire de resurse nu ar fi decât o continuare a eforturilor României de a-și asigura securitatea energetică. Dacă se vor descoperi gaze de șist în zona Mării Negre, România va impune cu siguranță respectarea tuturor standardelor de mediu”, a explicat Elena Băsescu, insistând și ea asupra nevoi unei  „bune informări a publicului cu privire la operațiunile legate de gazele de șist” și a unei „dezbateri publice pe aceste subiecte”.

Piața gazelor naturale din România // Sursa: raport ANRE, 2013

Primul semn că discursul despre gazele de șist începe să se schimbe în Uniunea Europeană a venit săptămâna trecută, în timpul plenarei Parlamentului European, când europarlamentarii au votat un raport care, dacă va fi adoptat și de Consiliu, ar stabili primele reguli la nivel european pentru explorare și extracție prin fracturare hidraulică a hidrocarburilor neconvenționale, între care gazele și petrolul de șist.

Mai exact, PE a adoptat o propunere legislativă care ar modifica Directiva privind impactul asupra mediului (EIA) în vigoare, impunând studii de impact pentru toate proiectele care presupun fracturare hidraulică. Alte prevederi se referă la consultarea populației europene în cazul acestor proiecte, publicarea anumitor informații despre ele de către companiile dezvoltatoare și încearcă propunerea unor măsuri pentru a preveni conflictele de interese în acest domeniu.

Pe termen lung, introducerea unor reglementări europene în domeniul explorării și exploatării gazelor de șist ar putea avea același efect ca în SUA, scăderea interesului și, în cele din urmă, plecarea giganților din domeniul energetic.

De asemenea, există numeroase diferențe între peisajul american și cel european, de la concentrația și adâncimea la care sunt rezervele pe continentul nostru față de cel american și până la regimul de proprietate și redevențe, care scad șansele unei revoluții a șistului în Europa, conform unui raport al KPMG, prezentat în proiectul jurnalistic Fracking Romania.

Revoluția gazelor de șist

Ultimul raport anual al Agenției Internaționale de Energie (AIE), publicat la sfârșitul lui 2012, prognoza că, în jurul anului 2035, SUA vor deveni independente energetic, un succes pus în parte pe seama gazelor de șist, după cum gândul a scris AICI. Mai mult, peste doar un deceniu, Statele Unite vor întrece Arabia Saudită și vor deveni cel mai mare producător de petrol la nivel mondial. Până nu demult cel mai mare consumator energetic al lumii (China este pe primul loc acum) și dependentă de importuri, America  va ajunge exportator net de petrol și chiar și de gaze până în 2035. În tot acest timp, restul lumii va deveni tot mai dependent de importuri, întreaga hartă energetică schimbându-se. Nu este vorba doar despre o modificare a clasamentului puterilor energetice.

Schimbările se referă atât la modificarea întregului mix energetic al planetei, la dezvoltarea unor economii și încetinirea creșterii economice în alte state, la modificări de ordin tehnologic, de mediu, dar, foarte important, geopolitic. Pe scurt, domeniul energetic la nivel mondial va trece printr-o „revoluție”, cu efecte politice foarte importante, arăta raportul AIE.

Gazele de șist, deci, pot ajuta foarte mult o economie și politica energetică a unei țări, însă problema în România sunt redevențele foarte mici, corupția, riscurile de mediu, lipsa de reglementare și faptul că cetățenii care suportă aceste riscuri de mediu nu primesc nimic. La aceasta se adaugă și frustrarea românului care află că statul va ajunge, cel mai probabil, să cumpere gazele extrase de americanii care vor face exploatările și își vor construi infrastructura, la prețul pieței internaționale.

Sursa: raport ANRE, iunie 2013

Cine e Chevron

Chevron Corporation este a 11-a cea mai mare companie din lume, potrivit clasamentului din 2013 al Fortune Global 500. Cu afaceri în 180 de țări, Chevron se mândrește că are aproximativ 62.000 de angajați. În 2012, venitul raportat a fost de peste 240 de miliarde de dolari. 75% din producția Chevron din 2011 venea din afara Statelor Unite. Multinaționala americană furnizează energie în Europa din 1960 și produce pe continentul nostru aproximativ  140.000 de barili de petrol pe zi, mai ales din  Marea Nordului, Danemarca, Marea Britanie, Norvegia și Olanda, conform datelor oficiale de pe site-ul său.

Sursa: Chevron

Multinaționala cu sediul în San Ramon, California, este unul dintre principalii jucători de pe piața gazelor de șist, cu proiecte de explorări în Argentina, Canada, China, Lituania, Polonia, România și Ucraina. În Polonia, Chevron are aproximativ 4.500 de hectare de teren concesionat pentru explorări de gaze de șist. Au existat, însă, numeroase scandaluri de corupție privind acordarea licențelor din această țară.

Bulgaria a fost un eșec pentru gigantul american, vecinii noștri interzicând anul trecut tehnica fracturării hidraulice necesare explorării și exploatării gazelor de șist. Aceasta, deși Chevron obținuse licența de explorare în 2011.

Potrivit estimărilor (Sursa: Fracking Romania), în Europa s-ar afla doar 7% din rezervele de gaze de șist la nivel global.

Sursa: Raport KPMG//Fracking Romania/Casa Jurnalistului/Vlad Ursulean

În România, Chevron a venit în căutare de șist în 2010 și a obținut licențe de explorare pentru trei perimetre din Dobrogea, pe o suprafață de 2.700 de kilometri pătrați, și în perimetrul Bârlad, de 6.350 de metri pătrați. ALTE FIRME CARE CAUTĂ GAZE DE ȘIST ÎN ROMÂNIA

Sursa: Chevron România

Cine face lobby pentru Chevron în România

Lobby-ul Chevron este printre cele mai puternice din lume, la fel și legăturile sale cu mediul politic, în special cel american. În octombrie 2012, gigantul american a donat 2,5 milioane de dolari unui grup politic cu legături cu liderul republican al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, John Boehner. Aceasta ar fi cea mai mare contribuție financiară a unei companii către un grup politic de la schimbarea legii donațiilor electorale în SUA în 2010, când s-a ridicat plafonul pentru donații, scrie Washington Post.

FOTO: Bogdan Iordache-Mediafax

Unul dintre cei mai puternici susținători (spune că nu a fost lobbist) ai gazelor de șist și Chevron în România a fost ex-ambasadorul american Mark Gitenstein, după cum a admis într-un interviu pentru Vlad Ursulean/Fracking Romania. Directorul Chevron România, Tom Holst, neagă, însă, acest lucru. Pe vremea când era avocat, Gitenstein era plătit pentru activități de lobby de către Chevron. Mai mult, în 2009, soția sa avea trecute în declarația de avere nouă concesiuni de gaze naturale în SUA.

Generalul american Wesley Clark este și el un mare susținător al proiectelor privind gazele de șist din România. Anul trecut, când Victor Ponta a ajuns prim-ministru, Wesley Clark, membru în consiliul de administrație al unei companii care are concesiuni de gaze de șist în Polonia, i-a devenit consilier pe probleme energetice, „consilier voluntar”, în formularea premierului român. De menționat că, după acest moment, s-a schimbat radical și viziunea premierului privind gazele de șist.

FOTO: Spencer Platt-AFP-Mediafax

Un alt lobbist pentru Chevron în România a fost și David Goldwyn, agent diplomatic special al SUA pe probleme energetice internaționale. Goldwyn este creatorul programului Global Shale Gas Initiative, al Departamentului de Stat, lansat la scurt timp după Unconventional Gas Technical Engagement Program. Mai multe, AICI.

De partea românească, interesant de menționat este numele Cristinei Gaginsky. Fost consilier pe probleme de securitate energetică al Ambasadei României la Washington, a primit un post de director la Chevron pentru relații cu România.

Un alt efort de lobby al americanilor de la Chevron prezentat de presă au fost organizarea de excursii în zonele de explorare-exploatare din SUA și Polonia, excursii finanțate de gigantul energetic.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Inchide