Decizie fără precedent în UE. Harta Europei se schimbă RADICAL. Ce țară își donează din teritoriu

Redactor:
Mihai Schiau
Decizie fără precedent în UE. Harta Europei se schimbă RADICAL. Ce țară își donează din teritoriu
Belgia se pregătește să îi doneze Olandei un teritoriu de 14 hectare, în vederea reglementării unui vechi contencios frontalier, scrie bzi.ro.

Belgia se pregătește să îi doneze Olandei un teritoriu de 14 hectare, în vederea reglementării unui vechi contencios frontalier, scrie bzi.ro.

În 1843, cele două țări au semnat un tratat prin care granița dintre ele era situată la mijlocul albiei fluviului Meuse, aflat în nord-estul Belgiei. De-a lungul anilor, cursul fluviului s-a deplasat, în special după o serie de lucrări realizate în ’60.

Pentru a compensa deplasarea, Belgia va dona Olandei 14 hectare dintr-o rezervație naturală aflată pe o peninsulă. Sursa notează că, oricum, din cauza granițelor actuale, belgienii trebuie să treacă pe teritoriul Olandei pentru a ajunge în acea rezervație.

În prezent, acordul este aproape finalizat, urmând să fie oficializat peste câteva luni. Primarul comunei din care face parte terenul care va fi donat Olandei minimalizează consecințele acestei decizii. ”Se pierde ceva frumos, dar, în vremurile de azi, cine vrea să se plimbe de cealaltă parte a graniței o poate face fără niciun fel de restricții”, a declarat primarul Marcel Neven din Vise.

Simbolic, Olanda va dona și ea Belgiei o fâșie mai mică de teren, aflată în amontele fluviului.

Inchide