Germania transmite un MESAJ DUR României. Gestul fără precedent care l-a lovit direct pe Băsescu

Germania transmite un MESAJ DUR României.  Gestul fără precedent care l-a lovit direct pe Băsescu
Publicat: 02/02/2014, 11:24
Actualizat: 29/07/2014, 18:26

Nimeni nu mai are timp pentru Traian Băsescu, scrie publicația germană Deutsche Welle, în timp ce președintele român efectuează o vizită oficială la Berlin. Motivul, cancelarul german Angela Merkel s-a ocupat de întâlnirile oficiale cu ministrul de externe al SUA, John Kerry, premierul polonez Donald Tusk și comisarul european Laszlo Andor.

Potrivit publicației germane citate, când un șef de stat efectuează o astfel de vizită la Berlin, este întâmpinat de liderii Germaniei, adică de atât de președinte, cât și de cancelar, primirea fiindu-i făcută cu onoruri militare. Însă când Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Berlin, nu a avut parte de astfel de ceremonii.

Cu toate acestea, Traian Băsescu a avut o întrevedere, vineri, la Munchen, cu președintele Germaniei, Joachim Gauck, potrivit unui comunicat de presă al Administrației prezidențiale, în care cei doi lideri europeni au discutat despre „importanța implicării la cel mai înalt nivel în lupta anticorupție”.

Șeful statului a participat la Conferințafederală de presă cu jurnaliștii acreditați la Parlamentul german, cu care a discutat atât despre problema migrației românilor „cu tot cu romi”, dar și despre intrarea în spațiul Schengen și zona euro, exprimându-și speranța că acestea vor avea loc în 2018 sau în 2019.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Surpriză pentru fanii Survivor. Cine este Alba Renai, noua prezentatoare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii transmit mai multe virusuri animalelor decât invers