PNL, despre Mircea Diaconu: Suntem convinși că e vorba de o decizie temporară, luată într-un moment de supărare

PNL, despre Mircea Diaconu: Suntem convinși că e vorba de o decizie temporară, luată într-un moment de supărare
Publicat: 19/03/2014, 17:00
Actualizat: 09/08/2014, 19:14

Conducerea PNL își exprimă într-un comunicat „regretul pentru decizia luată de Mircea Diaconu” și susține că aceasta a fost luată într-un „moment de supărare”.

„PNL l-a susținut constant pe domnul Diaconu în cariera sa politică și, în continuare, acesta se bucură de respectul și prețuirea tuturor liberalilor, pentru întreaga sa activitate. Chiar dacă formal, într-un moment de supărare probabil, dl. Mircea Diaconu a ales să se despartă de colegii săi, suntem convinși că este vorba doar de o decizie temporară. Alegerile europarlamentare reprezintă doar o etapă”, se arată în comunicatul PNL.

Potrivit conducerii PNL, Mircea Diaconu se poate întoarce „oricând în mijlocul familiei liberale care l-a consacrat politic”.

Vicepreședintele PNL, Mircea Diaconu, a demisionat din partid la o zi după ce Biroul Politic Național a decis să-l retragă de pe lista pentru europarlamentare. Crin Antonescu a anunțat că a fost un vot secret în cazul Diaconu, iar cei din PNL au luat această decizie din cauza verdictului de incompatibilitate dat de ANI, confirmat de instanță.

Mircea Diaconu a declarat într-un interviu pentru gândul că va încerca să strângă 100.000 de semnături pentru a candida independent pentru Parlamentul European.

Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire frapantă despre vaccin
Motivul pentru care Reghe a băgat divorț. Ce i-a făcut Prodanca! Ea și Gigi Becali
FOTO. Anna Lesko, o nouă apariție interzisă! Cum s-a afișat în fața fanilor: i-a căzut...
Serena Williams a fost surprinsă pe plajă, în costum de baie. Câte kilograme are sportiva
Andreea Mantea NU mai tace! Adevărul despre relatia cu Cristi Mitrea: „…câte BĂTĂI am îndurat,...
Ce avere îi lasă Prodanca lui Reghecampf! Ce se va întâmpla la partaj, după divorț
Armata Română face angajări masive. Care sunt banii pe care îi poți încasa
Cabluri roase de şoareci în Bucureşti. Rozătoarele au întrerupt funcţionarea unor semafoare
BANCUL ZILEI – Darul iubitei și bikinii buclucași
Viitorul val de cancer din Europa. Avertismentul experților: „Rezultatul este o bombă cu ceas”
Motivul pentru care Reghe a băgat divorț. Ce i-a făcut Prodanca! Ea și Gigi Becali
AVERTISMENT lansat de președintele Micrososft: Există deja sistemul „O persoană, un dosar”
Vine URGIA. Alertă de cod roşu în Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa. Capitala, sub cod portocaliu
Schimbare neașteptată la TVR. Se va întâmpla în fiecare dimineață
Heidi Klum și-a arătat susținerea pentru Germania în „cel mai mic bikini”. Puține femei ar...
Se spală de Moșii de vară 2021? Ce spun, de fapt, tradiția străveche și preoții
Cătălin Măruță a dispărut din propria emisiune de la Pro TV! Anunț bombă al prezentatorului...
Pfizer a făcut anunțul momentului. Medicament spectaculos împotriva COVID
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Povestea tânărului din România care şi-a deschis prima afacere căutând-o pe Google. Acum face milioane...