Ponta îi reproșează lui Băsescu „un nou joc politic” în afacerea Rompetrol: „Nu mai avem nicio datorie de luat. Președintele nu mi-a spus că are vreo obiecție”

Redactor:
Gândul
Ponta îi reproșează lui Băsescu „un nou joc politic” în afacerea Rompetrol: „Nu mai avem nicio datorie de luat. Președintele nu mi-a spus că are vreo obiecție”
Înțelegerea Guvernului cu Rompetrol Grup, prin care statul nu mai cere practic companiei KazMunaiGas cele 660 de milioane de dolari pentru care s-a adresat instanței în 2010, primind în schimb 200 de milioane, un pachet de 18% din rafinăria de la Năvodari și planul unui fond de investiții comun este "o decizie economică pe care o consider favorabilă României", susține prim-ministrul Victor Ponta. Acesta spune că, la momentul acordului, președintele Traian Băsescu nu a formulat, de altfel, nicio obiecție.

Înțelegerea Guvernului cu Rompetrol Grup, prin care statul nu mai cere practic companiei KazMunaiGas cele 660 de milioane de dolari pentru care s-a adresat instanței în 2010, primind în schimb 200 de milioane, un pachet de 18% din rafinăria de la Năvodari și planul unui fond de investiții comun este „o decizie economică pe care o consider favorabilă României”, susține prim-ministrul Victor Ponta. Acesta spune că, la momentul acordului, președintele Traian Băsescu nu a formulat, de altfel, nicio obiecție.

Premierul îi impută în plus președintelui „un nou joc politic” prin care subminează „interese economice importante” atunci când îi reproșează „ștergerea datoriei”.

„Lucrurile vreau să fie clare. Nu mai aveam nicio datorie de luat deoarece Rompetrol a convertit datoria în creanțe. Am pierdut procesul în prima instanță. Povestea datoriei mai e doar pe la Cotrceni. Cred că relația cu grupul Rompetrol,  finalizată prin vânzarea unui pachet de acțiuni cu 200 de milioane de dolari, dar mai ales cu fondul de investiții, reprezintă o investiție importantă în acest an. Exista și o variantă rea. Rompetrol putea să intre în insolvență. Rămânem cu acțiuni la o companie în insolvență. Era cea mai mare prostie. E în avantajul României și în interesul companiei, altfel nu ar fi făcut-o nici ei”, a admis însă Ponta acordul fravorabil pentru KazMunaiGas pe care reprezentanții Guvernului l-au semnat în februarie, fiind trimis ulterior în Parlament pentru a fi aprobat ca lege.

În replică la reproșul lui Băsescu că „fură cu legea”, neasumându-și prin propria semnătură parafarea înțelegerii și vânzarea pachetului de 26,69% din Rompetrol Rafinare cu 200 de milioane de dolari, Ponta susține că nu era necesară o ordonanță de urgență. „Nu era o urgență. Parlamentul și-a făcut treaba la timp, Curtea Constituțională s-a mișcat repede și a respins contestația și sincer să fiu în acel moment președintele nu mi-a zis că are o obiecție. Dacă știam că are o obiecție nu o mai dădeam. Eu știam că dânsul a aprobat legea cu Rompetrolul și nu știam că nu mai vrea încă o dată”, a reamintit Ponta episodul din martie 2005, când legea care aproba ordonanța Guvernului Năstase a fost promulgată de Traian Băsescu fără obiecții.

Pronosticul lui Ponta: „Parlamentul va revota și gata”

Cu legea de aprobare a înțelegerii cu kazahii  întoarsă de Băsescu în Parlament, Ponta așteaptă până la întoarcerea aleșilor în sesiune, în toamnă. „Parlamentul va revota și gata. Mai mult de două ori nu se poate. Cred sincer că a fost doar un nou joc politic. Dar cred că atunci cand vorba de interese economice importante, jocurile politice nu-și au locul. Domnul ministru îi asțepta pe cei de la KMG să discute despre miliard”, a comentat el, cu aluzie la fondul de investiții româno-kazah care își propune investiții de până la un miliard de dolari în următorii șapte ani în România, în schimbul înțelegerii cu statul și renunțării la proces.

Care vor fi însă obiectivele de investiții și câți bani vor investi concret cei de la KazMunaiGas nu s-a stabilit însă. „Partenerul așteaptă să finalizăm noi legea. Apoi ne așezăm și vedem care sunt investițiile de care și noi suntem interesați și ei sunt interesați. Una dintre ele va fi centrala termoelectrică de la Năvodari. Ei o folosesc, dar e nemodernizată, apoi e extinderea și modernizarea rețelei lor de distribuție”, a explicat ministrul Constantin Niță.

Angajamentul luat de Rompetrol Group, deținut de KazMunaiGas este crearea unui fond de investiții în care Rompetrol să aibă 80%, iar statul român 20%. În această afacere, care va funcționa ca o societate comercială, kazahii se angajează să vină cu 150 de milioane de dolari și să acopere și partea de 30 de milioane de dolari a statului, la capitalizare. Ulterior, Rompetrol va avea decizia în privința proiectelor de investiții care vor fi derulate, luându-și și profitul integral, până la recuperarea celor 180 de milioane. Statul va avea un drept de veto dacă aceste proiecte de investiții ar risca să atingă securiutatea națională.

Inchide