• Publicat:
  • Actualizat:
Hot Pe Facebook

REPORTAJ GÂNDUL acasă la primul primar din România ARESTAT la domiciliu. Sătenii îl susțin și îl plâng. „A fost bun, dă-o dracu, băiat de băiat. Să lucrezi cu miere, nu ți-ai da cu ea pe la gură?”

EXCLUSIV

Comunitatea pe care o păstorește edilul, și anume comuna Slivilești – o denumire ca un exercițiu de dicție actoricească – „Slivilești să sclivisești, slovă slavă săvârșești” -,  urcă Podișul Getic, de la Filiași spre Târgu Jiu, înșirând satele, printre dealuri, ca mărgelele: Șura, Slivilești, Strâmtu, Cojmănești, Tehomir, Miculești, Șaicu și Știucani.

Un om bun. Dar, dacă lucrezi cu miere…

Ca să ajungi la arestul-gospodăresc al edilului te abați în dreapta, la Filiași, din E 70  – Craiova – Turnu Severin -, treci pe lângă „apocalipsa” Turceni și urci molcom vreo 10-15 kilometri, până când simți că ți-a ieșit tot fumul galben din nas, inhalat la porțile termocentralei.

Acolo dai de nea Tăsel, care o ține drept, cam pe mijlocul drumului, tușind gros, din rărunchi. Se oprește apoi, nepăsător, și se șterge la nas, civilizat, c-o bucată de șervețel. Într-o mână ține o pungă de un leu prin care se văd două pâini de 75 de bani. Profit de ocazie și îl întreb, mergând liniștit, în urma lui, dacă sunt pe drumul cel bun.

„Da”, un te duci?!”, zice. „La Sil… Slil… La primar!”, zic. „A, la primar. Păi, nu aici, bre, la Slivilești. La Cojmănești, că el acolo stă. Aci e doar primăria! Da” știi că-i în arest, nu?!”. „Da, știu”, zic cam absent, cu ochii în lungul străzii. Și, dacă tot n-am pe unde trece, întreb iar: „Auzi, da” cum era primarul?! Cum era el, ca om?”. „Bun, dă-o dracu. Înaintea lui am avut trei proști. Lemn de proști. Ăsta era băiat-băiat”. Se uită fix la mine. „Da” un te duci?! Nu mă iei și pe mine?!”.

Îi fac loc omului și respir ușurat că pot merge mai departe. Până să-l întreb ceva, îmi spune el. „Auzi, dumneata să fii ăla; să lucrezi cu miere, nu ți-ai da cu ea pe la gură?” și face gestul cu batista de hârtie pe la nas. „Așa ți-ai da. Așa și el. Dacă a stat cu mâna în miere… Nu?! Da” eu habar n-am ce a făcut el; da” zic… Ți-ai da? Ți-ai da!”, și suflă iar nasul în hârtie. „Uite, a asfaltat străzi, a făcut poduri. A făcut destule!”. Mă uit în crăpătura drumului și mă declar nelămurit. „Stai, că nu aici. Mai încolo, pe unde-ncepe Cojmăneștiu”. Ia ascultă, vezi mașina aia albastră, în stânga, unde e casa aia… „. „O văd”, spun cu speranță. „Ei, acolo cobor eu!!” .

Omul refuză să se lase fotografiat, filmat, înregistrat. „Nu-mi trebuie mie d-astea. Hai, drum bun!”, spune repede și coboară.

Slivilășenii îl plâng pe primar

E drept că pe la intrarea în Cojmănești, lucrurile se schimbă. Asfatul negru e ca uns. Te fură drumul, așa că mă trezesc pe la spartul târgului, în liziera pădurii. În dreapta, un cojmănean subțirel întoarce la betoane, în fața casei, asistat de trei femei.

„Am trecut de primar?!”, întreb. Omul, cu o durere infinită în priviri, își pocnește una peste picior, lasă lopata să-i alunece din mână și zice: „Daaa, ați treeecut”, după care mă privește iar, la fel de distrus, ridicându-și greu unealta.

N-apuc să-l întreb de edil, că omul începe să-l plângă și pe el. „Un om excepțional. N-a făcut nimic. Cine știe ce hârtii s-au încurcat. Om de nota zece. Îl plâng, mă înțelegeți?! Îl plâng. E nevinovat”. Inițial, am crezut că e o figură de stil. De unde? Omului îi tremurau lacrimile în colțul ochilor. Și când să-l mai întreb câte ceva, odată iese din curte o olteancă mică și aprigă, îl ia de mână, îl răsucește și-l împinge cât colo, cu un gest scurt și cu moț princiar, din poignet.

„N-ai tu dreptul să vorbești! N-ai voie!”, îi spune omului. Și, pe urmă, mie: „I-ați cerut voie să-l filmați?!”. „Lasă-l să filmeze – zice omul, că eu i-am dat voie. Filmați-mă dom”le, că-s la mine acasă!”, zice și începe iar să dea la nisip.

Primarul rămâne în arest la domiciliu

Primarul are o casă frumoasă, pe două nivele, gospodărie largă, tractor, mașini. În bătaia soarelui sclipește unda iazului. Trei persoane, doi adulți și un copil, stau la o masă pe marginea apei. Le fac cu mâna, îmi răspund, și-i întreb de primar. Copilul strigă ceva, apoi o rupe la fugă către casă. În câteva clipe apare primarul.

E obișnuit, ba, chiar obosit de atâtea vizite. Cu toate astea, e calm și civilizat. Mă invită în curte și ne tragem în umbra casei, ca să-mi spună povestea.

„Am fost anunțat, acum câteva zile, că sunt acuzat de abuz în serviciu pentru faptul că n-am amendat o persoană, la Știucani, care construise o clădire, ilegal, într-o zonă interzisă. Am fost reținut 24 de ore. Apoi, în urma deciziei magistraților, s-a dispus arestul meu la domiciliu, pentru 30 de zile. Astăzi am avut recurs, depus de domnii procurori. A fost respins și continuă arestul la domiciliu”, îmi povestește Bucurescu.

Apoi, îmi spune că e arestat de o săptămână, că este verificat de polițiștii din localitate chiar și de trei ori pe zi, uneori seara, câteodată și noaptea. „De câte ori cred ei de cuviință. Am citit că au dreptul să intre în incinta curții, chiar și în locuință, dacă au suspiciuni. Dar, după cum vedeți, poarta este deschisă și poliția poate intra în orice moment”.

În rest, Sorin Bucurescu își omoară timpul în jurul casei. „După cum vedeți am curtea suficient de mare. Îmi fac treburile în gospodărie, mă îngrijesc de animale; am șapte vaci care impun atenție”. Edilul nu e suspendat, dar spune că nu poate merge la primărie și, de semnat, de acasă, nu semnează. „Nu pot semna, atâta timp cât, împotriva mea, s-a luat această măsură. În locul meu lucrează viceprimarul, iar dacă are nelămuriri stăm de vorbă. Pentru că, orice s-ar întâmpla, oamenii din Slivilești nu trebuie să sufere din cauza mea. Dar eu sunt total nevinovat și trebuie, până la urmă, să-mi dovedesc nevinovăția”, își încheie primarul povestea.

Mă conduce apoi până la linia porții. „Îmi pare rău, mai departe nu pot să merg”, zice, și ne luăm la revedere.

Șefu” poliției se-ncurcă în verificări

La Poliție e închis. Lipită pe geamul ușii, o hârtie cu numele și numerele de telefon ale agenților. Îl sun pe șef. „Da!”, răspunde omul meu, și își trage nasul, răcit ca nea Tăsel. Îi explic scopul și durata vizitei și omul mă rezolvă rapid. „Eu sunt liber, dar oricum n-am ce vă spune. Nu-l verificăm noi pe primar. Au o direcție la Poliția Motru. Dumnealor se ocupă. Noi n-am fost niciodată acasă la primar. Ziua bună!”.

Vizavi, o tânără de la Primărie mă trimite acasă la dom” vice dacă vreau să capăt amănunte, că și primăria are programul ei.

Casa viceprimarului, Stoichițescu Vasile, aflat la al doilea mandat, e mai jos, înainte de Șura. „Are un băruleț la poartă” spune fata.

Viceprimarul, la butoane

Bărulețul pustiu, ca toate bărulețele din Slivilești. Lumea rade iute câte-o țuică, câte-o bere și pleacă grăbită spre casă, deși vremea e plăcută. În spatele bărulețului, casa viceprimarului. Frumoasă și ea. Rog o tânără din curte să-l cheme, iar omul nu întârzie. Face curățenie pe terasă în doi timpi și trei mișcări, și ne așezăm la o masă cu scaune verzi, de plastic. „Afacerea nevestei”, se simte dator să-mi explice. Îl întreb cum se descurcă, singur, cu toată primăria pe cap. „Adevărat. Este o situație mai specială, dar eu iau legătura cu dânsul, cu primarul, mereu. Am dreptul, și mă consult cu el. În rest, sunt probleme de zi cu zi pe care le știu și mă descurc”. Despre situația lui Bucurescu știe și nu știe anumite lucruri. „Ce-am auzit și eu, pentru că lucrurile s-au întâmplat înainte de venirea mea la primărie. E vorba de o casă demolată, construită mai târziu, într-o perioadă în care se interzisese construirea caselor în acea zonă… Organele de anchetă susțin că, în 2006, construcția nu se vedea din satelit…”.

Așa, prin satelit?! Păi, atunci, de ce nu-l pot verifica și pe primar cu satelitul, ca să nu-și mai pună Poliția oamenii pe drum, să-l mai încurce și pe șeful de post, care încă nu s-a dumirit cine-l inspectează pe edil…

Inchide