Ramona Loznianu
22.01.2014
Hot Pe Facebook

Șeful parchetului Slobozia, filmat în timp ce petrecea cu interlopii pe care i-ar fi protejat: „Din partea lui Vivi pentru frățiorul lui, Cătălin procuroru’!” VIDEO

Șeful parchetului Slobozia, filmat în timp ce petrecea cu interlopii pe care i-ar fi protejat: „Din partea lui Vivi pentru frățiorul lui, Cătălin procuroru’!” VIDEO
Șeful Parchetului Tribunalului din Slobozia, Cristian Hristescu anchetat de DNA pentru corupție este suspectat oferea protecție unor interlopi. În 2010 Cristian Hristescu a fost filmat la o petrecere unde interlopul Victor Dinescu zis Vivi Cămătaru îi făcea dedicații.

Șeful Parchetului Tribunalului din Slobozia, Cristian Hristescu, anchetat de DNA pentru corupție, este suspectat că oferea protecție unor interlopi. Marți dimineată, procurorii DNA au făcut percheziții la locuința și în biroul lui Hristescu, într-un dosar în care este suspectat de fapte de corupție, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. În 2010, Cristian Hristescu a fost filmat la o petrecere unde interlopul Victor Dinescu, zis Vivi Cămătaru, îi făcea dedicații.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că „se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către un magistrat procuror de la o unitate de parchet din Slobozia”.

Procurorul Histescu este suspectat că primea mită pentru a-i proteja pe interlopi, unul dintre aceștia fiind Victor Dinescu, zis Vivi Cămătaru. Procurorul este suspectat că îi oferea acestuia informații din dosarele în care era vizat și că intervenea pe lângă polițiști. În schimbul acestei protecții, procurorul a primit bani, dar și materiale de construcții pentru vila sa din Slobozia.

În 2010, procurorul Hristescu a fost filmat la o petrecere împreună cu interlopul Vivi Cămătaru, care își serba ziua de naștere. În înregistrare, poate fi auzit cum Vivi îi face mai multe dedicații procurorului, prin intermediul manelistului Adrian Minune. „Pentru Vivi sărbătoritul! Pentru domnu` procuror! Se știe! Din partea lui Vivi pentru frățiorul lui, Cătălin procuroru`. Până la zece milioane pentru Cătălin procuroru!”.

×
Inchide