• Publicat:
  • Actualizat:
Internațional

Al Jazeera, Ceaușescu și TURISMUL românesc

Al Jazeera, Ceaușescu și TURISMUL românesc
Televiziunea arabă în limba engleză Al Jazeera publică un documentar despre România, „o țară săracă, dar cu ambiții mari în ceea ce privește turismul".

Televiziunea arabă în limba engleză Al Jazeera publică un reportaj despre România, „o țară săracă, dar cu ambiții mari în ceea ce privește turismul”.

Jurnaliștii spun că Guvernul român e „disperat” să aducă mai mulți turiști, iar ultima găselniță în acest sens este „controversată”. Concret, Al Jazeera vorbește despre ideea Ministerului Turismului de a organiza un tur care va include biroul lui Nicolae Ceaușescu și balconul unde acesta a ținut ultima sa cuvântare.

„Nicolae Ceaușescu a fost, odată, un dictator urât de toată țara. El și soția sa, Elena, au condus România de parcă era propria lor feudă. Timp de treizeci de ani, au trăit ca marii boieri, în timp ce românii de rând erau săraci lipiți”, notează cei de la Al Jazeera.

Jurnaliștii au fost și la Târgoviște, în curtea unde au fost executați soții Ceaușescu. Un polițist le-a arătat locul în care au căzut cei doi, după ce au fost împușcați.

„E o idee bună, străinii știu doar de Ceaușescu, Hagi și Dracula”

Comercianții intervievați de Al Jazeera în Centrul Istoric al Bucureștiului spun că inițiativa Ministerului Turismului este bună. „România e o țară frumoasă, dar turiștii străini nu știu asta. Ei știu doar de Ceaușescu, Hagi sau Dracula”, le-a declarat o vânzătoare jurnaliștilor, în timp ce alta a spus că „e o idee foarte bună, oamenii sunt interesați”.

Jurnaliștii au vorbit și cu Emil Bărbulescu, nepotul lui Ceaușescu, care locuiește în casa natală a dictatorului, din Scornicești. „Nu vreau să am de-a face cu această inițiativă de comercializare a lui Ceaușescu. Casa asta e o proprietate privată, nu o să-i las niciodată să vină aici”, a declarat Bărbulescu.

În finalul documentarului, cei de la Al Jazeera spun că, printre bucureșteni, părerile sunt împărțite: „Unii consideră că moștenirea soților Ceaușescu trebuie exploatată, în timp ce alții cred că amintirea dictatorului este încă prea proaspătă”.

Inchide