• Publicat:
  • Actualizat:
Internațional

ALEGERI ÎN FRANȚA, rezultate exit-poll. Francois Hollande l-a învins pe Nicolas Sarkozy. Hollande: „Voi redirecționa Europa pe drumul creșterii economice”. GÂNDUL A TRANSMIS LIVE

Francois Hollande este câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, cu 28,4-29,3% din voturile exprimate, față de 25,5-27% câte a primit Nicolas Sarkozy, potrivit estimărilor anunțate de AFP.

Francois Hollande este câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, cu 28,4-29,3% din voturile exprimate, față de 25,5-27% câte a primit Nicolas Sarkozy, potrivit estimărilor anunțate de AFP.

Este pentru prima dată când un președinte francez care candidează pentru un nou mandat se plasează pe locul al doilea în primul tur.

Francois Hollande a fost de departe favoritul cetățenilor francezi din străinătate și a strâns, în unele locuri, dublul voturilor care i-au fost acordate președintelui în exercițiu.

Cum candidatul socialist nu a reușit să adune 50%+1 din voturi, necesarul pentru a câștiga președinția din primul tur, el va participa, împreună cu Nicolas Sarkozy, la cel de-al doilea tur de scrutin, care va avea loc în 6 mai.

Prezența la vot este mult mai mare decât se aștepta, de aproximativ 80%. În ultimele zile de campanie, presa din Hexagon și din străinătate prezicea un absenteism mare, pe fondul nemulțumirii cetățenilor față de această campanie.

Ziua votului a decurs fără incidente, singurele probleme fiind aglomerația în centrele de votare.

Până la orele prânzului, toți cei zece candidați ai alegerilor prezidențiale din Franța votaseră. Ultimul care a ajuns la secția de votare a fost Nicolas Sarkozy, însoțit de prima doamnă a Franței, Carla Bruni. Sarkozy a votat la Paris și nu a făcut declarații nici înainte, nici după ieșirea din cabina de vot.

Francois Hollande, pe de altă parte, le-a spus jurnaliștilor că „alegerile din Franța nu sunt doar niște alegeri naționale”. „Aceste alegeri vor influența viitorul Europei”, a declarat Hollande, potrivit The Telegraph. „Nu sunt într-o cursă între candidați. Sunt într-o cursă în care trebuie să îi dau țării un nou implus, iar Europei o nouă direcție„, a adăugat candidatul socialist.

Hollande a introdus această idee – schimbarea Europei – și în discursul pe care l-a susținut după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor..

La rândul lui, Jean-Luc Melenchon, care s-a plasat pe locul al patrulea, cu 10,8-11,7% din sufragii, a declarat, în discursul de după anunțarea primelor rezultate, că adevărata miză a acestor alegeri e schimbarea „axei Sarkozy-Merkel”, care conduce Europa.

Cu toate că rezultatele preliminare erau cunoscute din timpul zilei, presa din Franța nu a putut să le facă publice, pentru că legea îi interzice acest lucru.

Ziarele din străinătate, însă, au anunțat primele rezultate, care anunțau la unison victoria lui Hollande.

De luni, se reia campania electorală în Franța, iar Nicolas Sarkozy a cerut, în discursul lui de după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, organizarea a trei dezbateri televizate, pentru ca francezii să poată alege „în cunoștință de cauză”.

Cu toate că Francois Hollande a primit cele mai multe voturi în primul tur, iar sondajele sugerează că îl va câștiga și pe cel de-al doilea, aproape o treime din alegătorii francezi sunt încă indeciși în privința alegerii pe care o vor face în 6 mai. De o importanță deosebită este și cu cine vor vota susținătorii celor opt candidați care au ieșit duminică din jocul electoral.


UPDATE 22.50 Nicolas Sarkozy: „Cei doi candidați (care s-au calificat în turul al doilea, n.red.) au datoria adevărului și a curajului. Momentul crucial a venit, acela al comparării programelor și al alegerii. În aceste două săptămâni care urmează trebuie să fie dezbătut tot – fără ipocrizie, fără eschivă. De aceea, propun organizarea a trei dezbateri televizate, în care să fie abordate problemele economice, sociale, internaționale, pentru ca francezii să aleagă în cunoștință de cauză. Vă rog să mă credeți, voi consuma toată energia de care sunt capabil„.

UPDATE 22.38 Imagini incredibile la Paris, unde limuzina în care se află Nicolas Sarkozy este blocată în trafic. Numeroase motociclete și scutere au înconjurat-o, coloana oficială a președintelui nefăcând față și fiind nevoită să se oprească de mai multe ori. Din imaginile transmise de televiziunea franceză, reiese că pe scutere erau jurnaliști. Nici autoturismele nu s-au dat din calea președintelui.

UPDATE 22.30 Parchetul din Paris a anunțat că a demarat o anchetă privind publicarea estimărilor rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidențiale înainte de ora legală, 20.00 (21.00, ora României), relatează AFP, potrivit Mediafax.

UPDATE 22.15 Francois Hollande: „Francezii s-au mobilizat masiv pentru aceste alegeri. Faptul că m-au plasat pe primul loc este o dovadă a încrederii în proiectul meu de a reda valorile naționale. Primul tur s-a dovedit o sancțiune a actualului regim. În această seară, devin candidatul tuturor celor care vor să întoarcă o pagină. Sunt candidatul francezilor care vor ca interesul general să aibă proritate. Voi redirecționa Europa pe drumul creșterii economice și al locurilor de muncă. Datorită vouă, schimbarea a început„.

UPDATE 21.42 Jean-Marie Le Pen, depre rezultatul fiicei sale: „Este un succes foarte frumos. Cred că, până la sfârșitul serii, va trece de 20%. Franța vrea să se schimbe în profunzime și să revină la valorile naționale”.

UPDATE 21.37 Mii de oameni sărbătoresc victoria lui Francois Hollande în fața sediului socialiștilor, la Paris.

UPDATE 21.33 Marine Le Pen a obținut cel mai mare scor din istoria extremei-drepte din Franța, cu un rezultat de cuprins între 18,2 și 20% din voturi, potrivit estimărilor publicate de AFP. Precedentul record pentru extrema-dreaptă datează din 2002, când tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, a obținut 16,86%.

UPDATE 21.25 Dacă estimările sunt corecte, Nicolas Sarkozy este primul președinte în exercițiu care se plasează pe locul al doilea în primul tur al alegerilor prezidențiale.

UPDATE 21.20 Noile estimări anunțate de AFP indică o victorie pentru Francois Hollande cu 28,4-29,3% din voturi, în timp ce Nicolas Sarkozy ar fi primit 25,5-27% din voturi.

UPDATE 21.15 Jean-Luc Melenchon: „Poporul nostru pare foarte hotărât să schimbe foaia anilor Sarkozy”. Candidatul stângii radicale a declarat că prezidențialele din Franța nu sunt „o luptă personală ori a unei țări”, adevărata miză e schimbarea „axei Sarkozy-Merkel”, care conduce Europa.

UPDATE 21.01 BFMTV anunță că, potrivit estimărilor institutului CSA, Francois Hollande a câștigat alegerile de astăzi cu 29,3% din voturi, în timp ce Nicolas Sarkozy ar fi strâns doar 26% din voturile exprimate. Estimările anunțate de TV5 și CNN indică o victorie a lui Hollande cu 29,4% din voturi, față de 25,5% cât ar fi rezultatul obținut de Sarkozy.

FOTO: captură BFMTV

UPDATE 21.00 Socialistul Francois Hollande a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța cu 28-30 la sută din voturi, urmat de Nicolas Sarkozy cu 24-27,5 la sută, potrivit unor surse concordante, citate de AFP.

UPDATE 20.15 Noile estimări anunță 27,4% din voturi alocate lui Francois Hollande și 25,7% voturi pentru Nicolas Sarkozy, informează 20minutes, care citează institutul Ipsos. Marine Le Pen ar fi primit 20% din voturi, iar Jean-Luc Melenchon, 11,5 procente.

UPDATE 18.55 Institutul IFOP estimează o rată de participare de 80% până la ora locală 20.00, când turul întâi al alegerilor prezidențiale din Franța va lua sfârșit, potrivit 20minutes. În 2007, prezența la vot a fost de 83,77 de procente.

UPDATE 18.20 Televiziunile franceze anunță că, până la ora 17.00 (18.00, ora României), prezența la vot a fost de 70.59%.

UPDATE 18.10 Cozi de sute de metri în fața centrelor de votare din străinătate, anunță 20minutes. Și secțiile din Paris sunt foarte aglomerate.

Consulatul Franței la Londra

UPDATE 17.50 Potrivit unui sondaj efectuat la ieșirea de la urne la ora 16.00 și citat de 20minutes.ch, Francois Hollande ar avea deja 27% din voturi, în timp ce Nicolas Sarkozy ar fi primit doar 25%. Mai multe rezultate AICI.

UPDATE 17.30 Presa belgiană anunță rezultatele neoficiale ale votului din afara granițelor. Până în acest moment, Francois Hollande conduce detașat cursa prezidențială, potrivit Le Soir. În Guadelupa, spre exemplu, socialistul a primit 57% din voturi, iar actualul președinte francez, doar 23,4%. În Canada, Francois Hollande a strâns 32% din voturile exprimate, față de 26% câte i-au fost acordate lui Nicolas Sarkozy, conform sursei citate.

UPDATE 16.30 Organizarea alegerilor prezidențiale din Franța costă aproximativ 75 de eurocenți per cetățean înscris pe listele de vot. Mai multe AICI.

UPDATE 16.00 Premierul Francois Fillon a votat și el, relatează Le Figaro. „Venit pe jos la secția de votare, a așteptat aproximativ 20 de minute până să voteze, din cauza aglomerației”, scriu jurnaliștii francezi.

UPDATE 15.10 Dominique Strauss-Kahn, care era considerat favoritul alegerilor prezidențiale franceze înainte de izbucnirea scandalului sexual de anul trecut, a votat la Sarcelles, în apropiere de Paris, relatează AFP, citată de Mediafax. Fostul director al Fondului Monetar Internațional era pe punctul de a deveni principalul concurent de stânga al lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidențiale de astăzi, când a fost arestat pentru tentativă de viol.

 

UPDATE 14.30 Bernadette Chirac, fosta primă doamnă a Franței, a votat în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale atât pentru ea, cât și pentru Jacques Chirac. Fostul președinte francez nu a putut vota el însuși deoarece starea de sănătate nu îi permite să facă un drum dus-întors de opt ore, cât înseamnă distanța dintre Sarran, unde era secția de vot de care aparține, și Paris, unde se află el. Bernadette Chirac a putut vota și pentru soțul ei cu ajutorul unei procure, conform AFP.

UPDATE 13.55 Francois Hollande le-a spus jurnaliștilor, după ce a votat, că „alegerile din Franța nu sunt doar niște alegeri naționale”. „Aceste alegeri vor influența viitorul Europei”, a declarat Hollande, potrivit The Telegraph. „Nu sunt într-o cursă între candidați. Sunt într-o cursă în care trebuie să îi dau țării un nou implus, iar Europei o nouă direcție”, a adăugat candidatul socialist.

UPDATE 13.30 Rata de participare până la prânz a fost de 28,29%, anunță 20minutes.

UPDATE 12.38 Nicolas Sarkozy a ajuns la secția de votare de care aparține, însoțit de prima doamnă a Franței, Carla Bruni.

 

FOTO: capturi BFM TV

 

UPDATE 12.30 Nathalie Arthaud, candidata partidului Lupta Muncitorească, și Eva Joly, de la Partidul Verde, votează în acest moment. Singurul candidat care nu a votat este președintele în exercițiu, Nicolas Sarkozy.

UPDATE 12.20 Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta, a votat, la fel și Jacques Cheminade, candidatul Partidului Solidarității și Progresului. În acest moment, votează gaull-istul Nicolas Dupont-Aignan.

UPDATE 11.45 A votat și Philippe Poutou, candidatul din partea Noului Partid Anticapitalist, anunță Le Monde. Nicolas Sarkozy va vota la Paris, la ora 11.30 (12.30, ora României).

UPDATE 11.15 Candidatul socialist Francois Hollande votează în acest moment, în departamentul Correze, al cărui deputat este.

FOTO: Patrick Kovarik/AFP/Mediafax

UPDATE 11.00 Cel de-al doilea candidat care a votat este reprezentantul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, informează Le Figaro.

FOTO: captură BFM TV

UPDATE 10.45 Primul din cei zece candidați care a votat este Francois Bayrou. Politicianul centrist a votat înainte de a merge la biserică, potrivit Le Parisien.

UPDATE 10.40 Fosta soție a lui Nicolas Sarkozy, Cecilia Attias, care locuitește în SUA, a povestit pe Twitter că a votat sâmbătă, împreună cu mulți alți cetățeni francezi.

UPDATE 10.30 Secțiile de vot din Franța s-au deschis la ora 8.00 (9.00, ora României) și se vor închide la ora 20.00 (21.00, ora României), când vor fi difuzate primele estimări ale rezultatelor, informează Le Monde.


Miza alegerilor prezidențiale din Franța este uriașă, comentează presa internațională, deoarece de ele depinde alianța „Merkozy” (Angela Merkel și Nicolas Sarkozy), cea care conduce Uniunea Europeană.

Sâmbătă a fost zi de liniște în Hexagon, campania încheindu-se vineri. Singura „agitație” a constiuit-o o manifestație care a avut ieri loc la Paris. Sute de persoane au venit în capitala franceză din diferite colțuri ale țării pentru a denunța „mascarada electorală” și pentru a cere „o democrație reală”, conform Le Monde.

Pentru francezii din Americi și din Franța de peste peste mări, ziua votului a fost sâmbătă. A fost pentru prima dată când cetățenii de peste hotare au votat înaintea celor de acasă.

Autoritățile au decis să introducă această schimbare pentru ca toți alegătorii, indiferent de fus orar, să poată să meargă la vot fără a cunoaște deja rezultatul. Oamenii s-au așezat la coadă încă înainte ca secțiile de votare din străinătate să se deschidă și au așteptat entuziasmați să își poată alege candidatul favorit.

Alegătorii din Franța continentală, însă, nu intră în ziua votului cu aceeași nerăbdare ca și cei de peste hotare, ci sunt dezamăgiți și nemulțumiți de această campanie electorală și de variantele de președinte, comentează Reuters. De altfel, se așteaptă ca prezența la vot să fie una foarte mică.

În total, sunt zece candidați înscriși în această cursă, primii patru fiind, conform sondajelor, Nicolas Sarkozy (57 de ani, Uniunea pentru o Mișcare Populară), Francois Hollande (57 de ani, Partidul Socialist), Marine Le Pen (43 de ani, Frontul Național, extrema dreaptă), Jean-Luc Mélenchon (61 de ani, Frontul de Stânga, extrema stângă).

De-a lungul campaniei, eu fost realizate peste 400 de sondaje, mai toate indicând același lucru: Sarkozy și Hollande vor ajunge în turul al doilea, care va avea loc pe 6 mai, iar câștigător va fi candidatul socialist. Dacă Francois Hollande va reuși să câștige, va fi primul președinte socialist al Franței din ultimii 17 ani.

Există, însă, un număr foarte mare de alegători, aproape o treime, care nu au luat o decizie în privința candidatului susținut, astfel că jocul nu este nici pe departe încheiat pentru președinția Franței.

Vineri seara, în cel de-al 12-lea ceas al campaniei electorale, Sarkozy și Hollande au făcut o ultimă încercare de a-i convinge pe oameni să meargă la vot și, mai important, să îi aleagă pe ei.

Nicolas Sarkozy

Francois Hollande

Pentru a preveni divulgarea estimărilor rezultatelor înainte de încheierea votului, autoritățile franceze amenință cu sancțiuni penale pe oricine va face acest lucru. Internauții au pregătit însă nume de cod pentru desemnarea candidaților – „Olanda” pentru Francois Hollande și „Ungaria” pentru Nicolas Sarkozy, care este fiul unui imigrant ungar.

Dacă Hollande îl va înlocui pe Sarkozy la Elysee, primele care se așteaptă să se schimbe sunt relațiile bilaterale Franța-Germania, pentru că socialistul se opune multor proiecte pe care Sarkozy și Merkel le-au promovat și implementat împreună, între care și pactul fiscal european.

Într-un interviu acordat revistei Time și publicat în 13 aprilie, Hollande a declarat că „parteneriatul cu Germania nici nu mai e un parteneriat, pentru că Franța se ține după Germania”. În acest context, socialistul vrea să găsească noi parteneri europeni, care, ca și el, „vor o schimbare a direcției în care merge Europa”.

Problema imigranților și economia au fost principalele teme ale acestei campanii, însă niciunul dintre candidați nu a reușit să mulțumească masa de alegători într-atât încât să putem ști cine va fi președintele Franței după 6 mai 2012. Potrivit previziunilor presei europene și a experților pe politica Franței, rezultatul acestor alegeri s-ar putea decide abia în ultimele ore ale campaniei prezidențiale.

Inchide