Adrian Popa
03.10.2019
Internațional

ANALIZĂ: Cât de puternic este din punct de vedere militar Iranul. Armele „fantomă” și adevăratul pericol, Gărzile Revoluționare

Unul dintre punctele nevralgice de pe planetă, în care poate izbucni oricând un nou război, este Golful Persic. Tensiunile dintre statul musulman și puterile vestice s-au accentuat în ultimele luni, după ce Teheranul a doborât o dronă americană în valoare de peste 200 de milioane de dolari, a capturat un petrolier britanic și a devenit suspectul principal în atacurile asupra unor instalații petroliere saudite.

Iranul are o armată destul de puternică, deși depășită din punct de vedere tehnologic, și ar reprezenta o provocare mult mai mare pentru SUA decât au fost Irakul sau Afganistanul.

Republica Islamică Iran este o teocrație condusă de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta este șeful statului, comandantul suprem al armatei și liderul religios al țării. Khamenei comandă armata obișnuită, Armata Republicii Islamice Iran (Artesh) și organizația paramilitară Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran (Sepah).

Artesh include sub umbrela ei forțele terestre, marina, forțele aeriene și forțele de apărare antiaeriană. Gărzile Revoluționare au rolul de a proteja regimul, atât de agresorii din interior, cât și din exterior. Mai simplu, există o armată a țării și una a regimului. Structurile de acest gen sunt comune în statele totalitare. Exemple sunt Germania nazistă sau China comunistă. 

Armata iraniană are 400.000 de militari, dintre care 300.000 sunt în forțele terestre. Cele patru servicii ale Artesh au fost puse la punct în anii 1970 în timpul guvernării Șahului. Acesta a condus țara până la revoluția din 1979 și a fost un aliat apropiat al SUA. Sub conducerea lui, Teheranul a cumpărat masiv tehnologie americană, printre care tancuri M60A1, avioane F-14 Tomcat, elicoptere de atac Cobra și distrugătoare, potrivit Foxtrot Alpha. Iranul a dorit să cumpere chiar și avioane spion SR-71 Blackbird, dar a fost refuzat.

Astfel, în 1979, când s-a schimbat regimul, Iranul avea cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu.

După alungarea Șahului, relațiile dintre Teheran și Washington s-au deteriorat accelerat. Noul guvern, condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini, s-a îndepărtat de vest. A urmat apoi un război lung, de opt ani, între Iran și Irak care a distrus mare parte din forțele iraniene. Ulterior, un embargo a lăsat țara fără piese de schimb pentru tehnica militară occidentală pe care o deținea.

Potrivit Center for Strategic and International Studies, armata terestră iraniană avea, în 2013, 1.663 de tancuri principale de luptă, 725 de vehicule pentru infanterie și de recunoaștere, 640 de transportoare blindate pentru personal, 2.322 de piese de artilerie (tractate și autopropulsate) și 1.476 de lansatoare de rachete. Pe hârtie, forța este formidabilă. Dar majoritatea acestor arme sunt din anii ’70.

Aviația are 47.000 de militari și nu se află nici ea într-o formă extraordinară. Deține 47 de avioane F-4 Phantom II, 24 de avioane F-5 și Saeqeh, 20 de aparate rusești MIG-29, 24 de avioane F-14 Tomcat și 17 avioane F-7 de producție chineză.

Avioane F-14 Tomcat, cumpărate de la SUA (Foto: Wikipedia)

Marina dispune de 18.000 de militari și se află, la fel, într-o formă care nu este de invidiat. Iranul deține două fregate din clasa Jamaran, copii ale unor nave achiziționate pe vremea Șahului de la britanici, și peste 24 de fregate antice și nave de patrulă, trei submarine diesel din clasa Kilo și 14 submarine „pitic” Yono cumpărate de la Coreea de Nord.

Submarin iranian de atac din clasa Kilo, de origine sovietică (Foto: Wikipedia)

Proiecte noi bazate pe tehnologie vestică depășită și arme „fantomă”

Situația nu pare să se îmbunătățească. Cele mai noi arme dezvoltate în Iran sunt bazate tot pe echipament vestic vechi. Asta deoarece țara este supusă unor sancțiuni drastice și nu poate importa tehnologie și armament de proveniență occidentală. Astfel, tancul Zulfiqar este bazat pe modelul american M60 din anii ’60, iar avionul Saeqeh este o copie a modelului american F-5E Tiger II, vechi și el de zeci de ani.

Teheranul are și așa numitele „arme fantomă”. Acestea sunt proiecte și machete promovate ca și cum ar fi produse aflate într-un stadiu avansat de dezvoltare. Un exemplu este avionul invizibil Qaher-313, prezentat oficial în 2013. S-a dovedit că aceea era o simplă machetă. Imagini cu aeronava au mai fost publicate în 2017, apoi nu s-a mai auzit nimic despre proiect. În același an, Teheranul a prezentat tancul principal de luptă Karrar, despre care a spus că a fost conceput și construit în mai puțin de un an. Vehiculul urma să intre în producție în 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Gărzile Revoluționare, adevăratul pericol

Gărzile Revoluționare din Iran au fost fondate în timpul războiului dintre Iran și Irak, ca o forță loială regimului. La fel ca armata regulată, această organizație are forțe terestre, aeriene și navale. De asemenea, controlează rachetele balistice iraniene cu rază medie și lungă de acțiune. Gărzile sunt responsabile, pe lângă protejarea regimului, de protecția Golfului Persic.

Rachetă iraniană cu rază medie de acțiune (Foto: Wikipedia)

Forțele terestre ale organizației, Basij, sunt miliții slab antrenate, folosite în special pe post de jandarmerie.

Forțele aeriene dispun de 10 avioane de atac la sol Su-22 confiscate de la Irak și câteva zeci de elicoptere.

Marina Gărzilor include sute, dacă nu mii, de ambarcațiuni mici și rapide, înarmate cu mitraliere, tunuri, rachete și alte arme. Luate singure, aceste nave nu reprezintă un pericol. Dar strategia este să atace în grupuri de zeci în același timp vase mult mai mari. Sistemele de apărare ale unui distrugător de ultimă generație pot fi depășite, astfel, de numărul mare de atacatori. 

Tot din organizație face parte și Forța Quds, care include luptători de elită. Aceștia au rolul de a instrui alte forțe din afara țării susținute de regimul de la Teheran și de a executa misiuni importante oriunde se poate în lume.

În concluzie, Iranul nu este o mare putere militară. Cheltuielile cu apărarea din 2018 au fost de 13,2 miliarde de dolari, adică 2,7% din PIB. Prin comparație, statul vecin Arabia Saudită a cheltuit 67 de miliarde de dolari pe apărare în același an, iar SUA aproape 650 de miliarde de dolari.

Totuși, Teheranul s-ar dovedi a fi un inamic mult mai dificil pentru americani și aliații lor decât Irakul sau Afganistanul, potrivit unei analize a Vox. Ar fi aproape imposibil pentru SUA să invadeze și controleze o țară atât de întinsă și cu o populație atât de mare, de 81 de milioane de persoane. Mai mult, terenul este în mare parte accidentat și potrivit pentru un război de gherilă, costisitor. Totodată, sunt opt orașe în Iran cu o populație de peste 1 milion de persoane, ideale pentru ambuscade și atentate. În Irak este unul singur, iar acolo americanii au suferit pierderi masive.

Inchide