Oncu Marius Gheorghe
23.04.2012
Internațional

ANALIZĂ Morgan Stabley: Acordul preventiv ar putea fi INSUFICIENT în cazul unei retrageri masive a băncilor din România

ANALIZĂ Morgan Stabley: Acordul preventiv ar putea fi INSUFICIENT în cazul unei retrageri masive a băncilor din România
Fondurile de aproximativ 5,4 miliarde de euro ale liniei preventive de împrumut pe care România o are de la FMI, UE și Banca Mondială ar putea fi insuficiente în cazul unei retrageri masive a băncilor europene din țară

Fondurile de aproximativ 5,4 miliarde de euro ale liniei preventive de împrumut pe care România o are de la FMI, UE și Banca Mondială ar putea fi insuficiente în cazul unei retrageri masive a băncilor europene din țară, potrivit unei analize a Morgan Stanley, citată de Bloomberg.

Linia preventivă de la creditorii internaționali „ar putea fi insuficientă în cazul unei reduceri puternice a expunerii”, se arată în nota Morgan Stanley.

Grupul financiar american consideră, însă, improbabil un astfel de scenariu în regiune.

„Continuăm să considerăm că nu există motive pentru o retragere «big bang» din regiune. Pentru bănci, în principal, credem că implicarea FMI și a Comisiei Europene în oricare țară în Europa Centrală și de Est ar fi încurajatoare în mod deosebit”, se arată în nota pentru investitori.

O retragere a băncilor ar putea determina mai multe țări din Europa de Est, nu numai România, să apeleze la FMI.

Statele din regiune ar putea fi nevoite să folosească fondurile de care dispun prin acordurile actuale sau să negocieze pachete de ajutor financiar de la Fond în cazul unei acutizări a retragerii de fonduri de către băncile occidentale.

Țările care nu au în prezent acorduri cu FMI ar trebui să negocieze astfel de înțelegeri „pentru a spori încrederea suficient încât acest scenariu să nu se materializeze”, au scris economiștii Morgan Stanley.

Europa de Est, unde instituțiile de credit din Vest controlează circa 80% din sectorul bancar, riscă un deficit de finanțare în contextul în care băncile-mamă sunt afectate de deteriorarea calității portofoliilor de împrumuturi și de încetinirea creșterii economice. Ieșirile de capital ar exacerba criza creditelor în regiune și ar lovi cererea internă. Băncile occidentale au împrumutat 139 de miliarde de euro Europei de Est, estimează Morgan Stanley.

„Privim la presiunile de reducere a expunerii și vedem că o retragere agresivă a băncilor din Vest, care nu este scenariul nostru de bază, ar lăsa un asemenea deficit de finanțare în Europa Centrală și de Est încât majoritatea statelor, cu excepția Cehiei, ar fi probabil forțate să apeleze la pachete de sprijin existente de la FMI și UE”, avertizează Morgan Stanley.

Ungaria ar avea nevoie de circa 12 miliarde de euro de la FMI pentru a restabili încrederea, estimează analiștii băncii americane.

În luna martie, autoritățile de la București au decis să prelungească înțelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziția României o primă tranșă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).

Noul acord cu FMI este însoțit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană și de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Inchide