Atacuri SINUCIGAȘE la Kabul și Tripoli

Redactor:
Bianca Pavaluca
Atacuri SINUCIGAȘE la Kabul și Tripoli
Atacuri sinucigașe la Kabul, Afganistan și Tripoli, Libia. Zeci de morți și răniți. Vezi imagini de la locul atentatelor

Cel puțin 43 de persoane au murit și zece au fost rănite luni, în urma unui atac asupra clădirii Ministerului pentru Martiri și Persoane cu Dizabilități din Kabul, anunță autoritățile locale, citate de Reuters.

Un sinucigaș a detonat o mașină plină cu explozibil în fața clădirii, iar după explozie, mai mulți indivizi au pătruns înăuntru și au deschis focul cu arme automate. Au luat ostateci și s-au confruntat vreme de șapte ore cu forțele guvernamentale.

Forțele de securitate au reușit să evacueze 350 de oameni din clădire. Pentru moment, atacul nu a fost revendicat de vreo grupare teroristă, dar seamănă cu cele comise de talibani. De altfel, premierul afgan a dat vina pe aceștia într-un mesaj pe twitter.

„Mafia talibanilor trebuie să înțeleagă că, după fiecare atac împotriva poporului nostru, hotărârea noastră de a o elimina crește. Ceea ce fac reprezintă o rușine pentru ideea de pace.”

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a dezmințit că au organizat atacul. 

Un incident asemănător s-a produs duminică dimineață și la Tripoli, capitala Libiei, unde sediul Ministerului de Externe a fost atacat de militanți sinucigași, relatează Reuters.

Trei indivizi, despre care se crede că ar fi militanți ai Statului Islamic, au deschis focul cu arme automate asupra clădirii. Unul dintre ei a fost ucis în confruntarea cu forțele de pază, dar ceilalți doi au reușit să intre în clădire și s-au aruncat în aer.

Din primele informații, cel puțin 9 persoane au fost rănite. Ministrul de Externe, Mohamen Taher Siala, este în siguranță.

Atentatele nu puteau să lipsească din Irak. O mașină capcană a explodat duminică pe o stradă din nordul orașului irakian Tal Afar, relatează Reuters. cel puțin două persoane au murit și 11 au fost rănite. Orașul a fost până de curând ocupat de grupările teroriste ale așa-zisului Stat Islamic. După invazia americană din 2003, aici s-au înregistrat confruntări violente între musulmanii șiiți și suniți, iar câțiva din liderii militari ai Statului Islamic provin din Tal Afar.

foto: captura youtube

Inchide