„Ce este mai rău abia acum o să vină”. Noi documente din arhiva Snowden despre interceptările operate de NSA

Redactor:
Valentin Vidu
„Ce este mai rău abia acum o să vină”. Noi documente din arhiva Snowden despre interceptările operate de NSA

Jurnalistul Glenn Greenwald, prin intermediul căruia Edward Snowden a făcut dezvăluiri despre sistemul de supraveghere cibernetic american, a declarat pentru ediția de miercuri a Télérama că mai multe documente secrete pe care le deține și care vor fi publicate în curând vor „șoca”, relatează AFP.

„Intenționez să public aceste documente până la ultimul”, avertizează în acest interviu reporterul dosarului Snowden, care a stat de vorbă cu săptămânalul cultural francez la Rio de Janeiro.

„Vreau doar să spun că ceea ce este mai rău abia va veni. Oamenii se obișnuiesc cu aceste dezvăluiri, dar există mai multe documente despre ceea ce colectează NSA și despre modul în care face acest lucru care vor șoca”, declară cel care afirmă că „stă pe un munte de documente”.

Avocat de profesie, Glenn Greenwald a colaborat în primăvara trecută cu informaticianul american Edward Snowden la publicarea unei serii de documente secrete care au dezvăluit un vast sistem de supraveghere electronică creat de către Statele Unite.

Contactat de „jurnaliști din lumea întreagă, care vor să coopereze (cu el) în dosare referitoare la țara lor” încă de la primele dezvăluiri, Glenn Greenwald vorbește despre modul în care colaborează cu ei, în pofida faptului că acest lucru „consumă extrem de mult timp”.

„Din punct de vedere legal, nu mă pot mulțumi doar să le dau ceea ce îi interesează, pentru că m-aș transforma în sursă, iar justiția ar putea să mă urmărească pentru tăinuire. Pot doar să fiu jurnalist și atunci este necesar să contribui la anchetele lor, să semnez articolele împreună cu ei”, precizează fostul avocat.

În acest interviu, el revine, de asemenea, asupra neîncrederii față de instituții media în care, în opinia sa, este posibil să îți faci bine meseria „dacă ești capabil să faci acest lucru în pofida instituției, ci nu mulțumită ei”.

După demisia de la ziarul britanic The Guardian, el se consacră în prezent lansării unei new media finanțate de fondatorul eBay Pierre Omidyar.

„Trebuie să îți construiești propria instituție pentru a lupta cu arme egale împotriva Guvernului pe care-l expui”, este ele de părere.

„Între timp am recrutat aproximativ 12 persoane, dintre care trei lucrează la Rio, cu mine. Nu căutăm doar jurnaliști de investigație specializați în domeniile securității naționale și libertăților publice, vom acoperi de asemenea domenii ca economia, ecologia sau sportul, iar ceea ce contează este filozofia muncii”, conchide Glenn Greenwald.

×

Ziua Marinei Române, fără spectatori. Klaus Iohannis și Ludovic Orban participă la evenimentele din Portul Militar Constanţa

Publicată de Gandul pe Sâmbătă, 15 august 2020
Gândul LIVE!
Inchide