Ce urmează după Brexit pentru românii din Marea Britanie și Uniunea Europeană

Redactor:
Teodora Marinescu
Ce urmează după Brexit pentru românii din Marea Britanie și Uniunea Europeană
Cazuri de infectare cu Covid-19 la Ambasada României din Londra (FOTO - ilustrativ: Mediafax Foto)
Cetățenii români care trăiesc în Marea Britanie pot aplica până în iunie 2021 pentru procedura de statut de rezident, care le permită să rămână în țară după ieșirea acesteia din Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Procedura pentru obținerea statului de rezident este deschisă celor care locuiesc în Marea Britanie de cel puțin cinci ani.

Cei care nu locuiesc de atâția ani în Marea Britanie pot aplica pentru statutul provizoriu de rezident, care le permite să locuiască și să lucreze în țară pe o perioadă de până la cinci ani.

Pentru a fi eligibil, cetățenii trebuie să ajungă în Marea Britanie până la sfârșitul perioadei de tranziție, care se va încheie în decembrie 2020.

Începând din 2021, românii care vin în Marea Britanie ar putea avea nevoie de vize și permis de muncă. În ceea ce privește mișcarea liberă, aceasta va fi posibilă în perioada de tranziție.

Marea Britanie ar putea introduce rapid, în contextul retragerii din Uniunea Europeană, un sistem de imigrație pe bază de punctaj, după modelul australian, informează postul Sky News și publicația Daily Express.

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidență înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Românii sunt europenii cei mai numeroși din Londra, cu 163.000 de conaționali care locuiesc acolo. Alte două comunități numeroase de români sunt în Birmingham și în estul Angliei.

Europarlamentarii votează miercuri Acordul privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

 

Gheorghe Hagi trece la nivelul următor. "Regele" dă marea lovitură şi face cea mai mare...
Tragedie uriașă în showbiz. Vedeta a murit la Terapie Intensivă, răpusă de Covid
FOTO. Ea e femeia pentru care Walter Zenga ar fi părăsit-o pe Raluca! Seamănă foarte...
Brigitte Pastramă, în lacrimi la tv! A explicat de ce a divorțat, de fapt, de...
Afacere uluitoare a lui Cristi Borcea. Din ce a putut să scoată 500.000 de dolari
Situaţie îngrijorătoare pe şantierul Autostrăzii A3 Transilvania. Constructorul este, practic, inexistent
Insulele italiene, locuri de „pelerinaj sexual”. Care sunt cele mai vizitate
Tragedie uriașă în showbiz. Vedeta a murit la Terapie Intensivă, răpusă de Covid
Ce a ajuns să facă Mariana Moculescu după ce s-a lăsat de videochat? Femeia trăiește...
ALARMANT! În plină pandemie Rusia a INSTALAT ceva în apropiere de ROMÂNIA. Cât de mare...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Anunțul zilei vine de la Lidl: gestul pe care l-a făcut în plină pandemie
Bonus de coronavirus: 2000 DE LEI LUNAR! Cine sunt românii care vor încasa acești bani
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
Familia care controlează una dintre cele mai mari tări şi bogate din lume. Ei au...
Inchide