Compania Ikea, acuzată că și-ar fi spionat angajații și clienții dar și că a mituit polițiști pentru a avea acces la dosare clasificate

Redactor:
Laura Holban
Practica gigantului este acum anchetată de poliție...

Compania suedeză Ikea ar fi plătit bani grei pentru a avea acces ilegal la dosarele unor clienți care au venit cu numeroase plângeri, dar și la cele ale angajaților „suspicioși”. Aceste zvonuri se referă mai ales la activitatea desfășurată la sediul gigantului suedez din Franța, unde se presupune că oficialii companiei au plătit firme private de detectivi pentru a verifica cazierul și eventualele legături politice ale peste 200 de persoane, scrie Daily Mail.

Potrivit săptămânalului francez „Le Canard Enchaine”, cunoscutul producător de mobilă ar fi plătit circa 80 de euro pentru fiecare dintre dosarele extrase din arhiva poliției franceze. „S-au cerut informații în legătură cu 200 de persoane, inclusiv cazierele acestora, acte de înregistrare a diferitelor proprietăți și posesiuni, cât și diferitele afilieri cu partide politice”, precizează sursa citată. Aparent, persoanele luate în vizor de Ikea ar fi fost implicate într-un scandal datând din 2003.

După ce ar fi reușit să pună mâna pe aceste dosare, conducerea companiei ar fi decis dacă unii angajați trebuie concediați sau nu și ar fi rezolvat și unele dispute cu unii clienți. Spre exemplu, unul dintre clienții spionați de Ikea dăduse în judecată magazinul pentru suma de 4.000 de euro. Publicația franceză a menționat că dacă se dovedește vina conducerii Ikea în accesarea ilegală a acestor acte, atunci concernul suedez riscă o amendă de circa 300.000 de euro, iar cei implicați – până la cinci ani de închisoare.

„Dezaprobăm în cel mai puternic mod toate aceste practici ilegale, practici care reprezintă un afront la valorile companiei, cum ar fi respectul la viața privată a persoanelor”, a comentat un purtător de cuvânt al companiei, care nu a confirmat, dar nici nu a negat acuzațiile care se aduc firmei. Acesta a promis că se va porni o investigație pentru a se găsi originea acestor zvonuri.

Inchide