Consumul de droguri, cauza „ieșirilor” lui Karzai

Consumul de droguri, cauza „ieșirilor lui Karzai
Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 26/04/2012, 14:15

Răbufnirile împotriva SUA ale președintelui afgan Hamid Karzaiar fi cauzate de stabilitatea psihică afectată de consumul dedroguri, a declarat Peter Galbraith, diplomat american, fostadjunct al șefului de misiune ONU la Kabul. Potrivit acestuia,”defecțiunea” lui Karzai ar fi de mult timp un „motiv deîngrijorare în cercurile diplomatice”, pentru că ar exista rapoartecare indică „atașamentul președintelui față de unul dintreexporturile acestei țări”. Galbraith s-a referit la opium (șiderivatul acestuia, heroina) și apoi a răspuns afirmativ laîntrebarea unui realizator de la televiziunea MSNBC dacă crede căKarzai se droghează. Diplomatul american este cel pe carepreședintele afgan l-a acuzat că ar fi orchestrat „fraude masive”la scrutinul prezidențial de anul trecut. Karzai a câștigatalegerile numai după o renumărare a voturilor care a ținut pestedouă luni, fiind el însuși acuzat că a falsificat alegerile.

Purtătorul de cuvânt al președinției afgane consideră „departede principiile diplomației” declarațiile lui Galbraith. Între timp,Casa Albă a anunțat că ia în considerare anularea unei vizite a luiKarzai în SUA, de la 12 mai.

ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
EI au câștigat Asia Express! S-a aflat înainte de finală: „A ieșit o întreagă...”
FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!
Alimentul-minune care repară ficatul bolnav. Ce să mănânci pentru un ficat sănătos
Gigi Becali, martor la tentativa de asasinat asupra lui Nuțu Cămătaru! Cine ar fi încercat...
Cercetătorii au dezvoltat medicamentul pentru diabetul de tip 1, care ar putea înlocui clasica injecţie
Trecerea de la cutie manuală la cutie automată. Avantaje și dezavantaje
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Africa de Sud a detectat o nouă variantă de coronavirus. B.1.1.529 are un număr mare...
EI au câștigat Asia Express! S-a aflat înainte de finală: „A ieșit o întreagă...”
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
ASOCIAȚIA Corinei MARTIN și-a dat SFÂRȘITUL OBȘTESC, îngropată în DATORII!
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Carantină obligatorie timp de 14 zile. Măsura ȘOC anunțată de Alexandru Rafila
Veste cumplită pentru toată România. Un ministru din noul Guvern a recunoscut chiar acum
Doliu în lumea modei! S-a stins din viață la doar 41 de ani, după o...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...