Hackerii încearcă de cel puțin 600.000 de ori pe zi să spargă conturi de Facebook, folosind nume de utilizatori și parole furate, arată un studiu al rețelei de socializare, citat de Daily Mail.
Ei vor să spargă conturile pentru a fura informațiile utilizatorilor, a posta mesaje și oferte false pe paginile acestora sau pentru alte fraude.
Pe Facebook, unde au cont 800 de milioane de oameni, utilizatorii se loghează, în total, de un miliard de ori pe zi. Asta înseamnă că 0,06% dintre încercările de a intra pe Facebook sunt ale persoanelor cărora nu le aparține contul respectiv.
Deși pare una dintre problemele minore ale Facebook, experții se tem că numărul acestor fraude este în creștere. Asta mai ales fiindcă, la începutul acestui an, hackerii au reușit să „spargă” rețeaua Sony Playstation, furând nume de utilizatori, parole și alte date confidențiale.
Totuși, reprezentanții Facebook spun că nimeni nu reușește să intre pe contul altcuiva, pe Facebook. „De 600.000 de ori pe zi, noi oprim câte un răufăcător să aibă acces la un cont, chiar dacă a ghicit parola sau a reușit să o fure. Suntem foarte mândri de acest lucru”, a declarat Barry Schnitt, purtător de cuvânt al Facebook.
30% dintre utilizatori folosesc aceeași parolă pentru toate conturile de pe internet
O altă problemă a reprezentanților celei mai mari rețele de socializare este că adolescenții obișnuiesc să-și fure unul altuia parolele, să intre pe alte conturi și să posteze fotografii sau mesaje defăimătoare.
Experții în securitate spun că munca hackerilor este ușurată de faptul că 30% dintre utilizatorii de internet folosesc aceeași parolă pentru toate conturile, fie că e vorba de Facebook, Paypal sau e-mail.
„Facebook are multe probleme de securitate, pe care încearcă acum să le rezolve”, a declarat Graham Cluey, un consultant britanic în siguranța cibernetică.
O primă măsură luată de Facebook este funcția „Trusted friends”. Aceasta permite oricărui utilizator să numească trei până la cinci prieteni de încredere, care să primească noile date de înregistrare ale contului său, în caz că acesta este spart.