Criza din Republica Moldova. Orban anunță că PNL susține formațiunile conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase

Redactor:
Diana Grigore
Criza din Republica Moldova. Orban anunță că PNL susține formațiunile conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase
PNL susține acțiunile politice democratice ale formațiunilor conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, a anunțat, marți, Ludovic Orban. Liderul liberal a adăugat că blocul electoral „ACUM" reprezintă garanția parcursului european pentru Republica Moldova.

„Biroul Executiv al PNL a adoptat poziția oficială a partidului privitor la evoluțiile din Republica Moldova. PNL este consecvent parteneriartului cu formațiunile politice din blocul „ACUM”. Continuăm să susținem acțiunile politice democratice ale formațiunilor politice conduse se Maia Sandu și Andrei Năstase. Considerăm că partidele care compun blocul ACUM reprezintă garanția unui parcurs european pentru Republica Moldova. Reprezintă șansa reală la libertate și prosperitate”, a declarat Ludovic Orban, marți, la finalul BEX al PNL.

Liderul PNL a afirmat că Parlamentul ales de cetățenii moldoveni are legitimitatea de a investi un guvern.

„Blocul ACUM reprezintă garanția asigurării unei democrații autentice în Republica Moldova. Considerăm că Parlamentul ales la alegerile parlamentare are deplina legitimitate de a investi un guvern prin votul unei majorități parlamentare, configurată prin votul cetățenilor”, a adăugat Orban.

Noul Guvern a fost învestit la data de 8 iunie curent, atunci când Parlamentul format din majoritatea ACUM-PSRM a votat-o pe Maia Sandu în funcția de premier.

În același timp, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern, iar fostul premier Pavel Filip a fost numit de CC în funcția de președinte interimar și a declarat alegeri anticipate pentru data de 6 septembrie curent.

În acest context, Maia Sandu a anunțat, luni, în debutul primei ședințe a noului Guvernul de la Chișinău, că va trimite o scrisoare Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția privind deciziile Curții Constituționale din Republica Moldova, informează site-ul Unimedia.â

 

Inchide