Cum cere eurodeputata Renate Weber Franței și Germaniei să țină deschise granițele Schengen

Cum cere eurodeputata Renate Weber Franței și Germaniei să țină deschise granițele Schengen
Publicat: 26/04/2012, 12:53
Actualizat: 26/04/2012, 17:41

Miniștrii de Interne ai Franței și Germaniei, Claude Gueant, respectiv Hans-Peter Friedrich, vor încerca astăzi, la Luxemburg, să-i convingă pe omologii europeni că ar trebui reintroduse controalele la frontierele naționale, în cazul unui aflux de imigranți în spațiul Schengen.

Eurodeputata română Renate Weber (PNL, ALDE) le-a luat-o înainte lui Gueant și Friedrich și, după aproape o jumătate de an de negocieri cu toate statele din zona Schengen, a reușit miercuri să treacă de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European o propunere de raport, care impiedică o astfel de închidere a frontierelor.

Ideea de bază a acestui document este că statele nu pot lua singure decizia de a reintroduce controalele la granițe, ci trebuie să se consulte cu Comisia Europeană și cu celelalte state afectate de măsură.

În plus, o astfel de măsură nu poate veni decât după ce au fost epuizate orice alte acțiuni și trebuie să fie impusă de o amenințare la adresa securității naționale. Trecerea frontierelor externe de către un număr mare de cetățeni din state terțe nu este considerat, în raportul eurodeputatei române, ca fiind un astfel de pericol.

Ministrul francez de Interne, Claude Gueant (stânga), împreună cu omologul german, Hans-Peter Friedrich // FOTO: John Thys /AFP/Mediafax

Raportul lui Weber a trecut cu 47 voturi pentru, șapte împotrivă și două abțineri, ceea ce este un semnal puternic că Franței și Germaniei nu le va fi ușor să câștige bătălia de la granițele externe ale spațiului Schengen, o luptă pe cât de importantă din punct de vedere electoral (a se vedea campania lui Nicolas Sarkozy), pe atât de periculoasă pentru ideea de liberă circulație pe care se bazează proiectul Schengen.

Pentru Nicolas Sarkozy, e o chestie de cules voturi, pentru că e disperat. Dar cei care au votat (inclusiv nemți, francezi și spanioli, pentru că la nivel de europarlamentari nu am probleme) au înțeles că bătaia e pe prezervarea spațiului Schengen„, a declarat pentru gândul Renate Weber.

Eurodeputata a povestit că, în noiembrie, când a primit acest raport, Consiliul UE, a cărui președinție este asigurată acum de Danemarca, era favorabil propunerilor ei. Ulterior, a existat „o schimbare de atmosferă”.

„În primă fază, m-am tot întâlnit cu statele membre, iar acestea au fost OK cu raportul meu – inclusiv danezii și francezii, care chiar mă sfătuiau cum să fac. După care francezilor le-a zis Sarkozy „nu”, iar săracii au tăcut„, a explicat Weber pentru gândul.

Când vine vorba despre ajutorul primit pe parcursul redactării documentului despre restabilirea controalelor la granițele naționale ale statelor din Schengen, politiciana română le este recunoscătoare norvegienilor.

„Cel mai mult m-au convins norvegienii. Avem state care nu sunt în UE, dar sunt în Schengen, cum este Norvegia, și le este imposibil ca o asemenea decizie să fie luată pentru ele de o organizație de care nu aparțin (Comsia Europeană vrea să ia ea decizia reintroducerii controalelor, n.red.). Norvegienii – doamne, ce oameni sunt ăia! Să-i iei acasă, mai mare dragul!„, a povestit amuzată Renate Weber.

Deputata a declarat pentru gândul că este conștientă că nu poate obține niciun sprijin pentru raportul ei până ce nu se va încheia campania electorală din Franța. În plus, Consiliul European a fost convins de Franța și Germania să nu susțină schimbările de regulament propuse de ea (statul membru să nu poată reintroduce controalele pe cont propriu și fără existența unui pericol iminent la adresa siguranței naționale).

Să treacă o dată campania din Franța și să se așeze lucrurile„, a afirmat Weber. „Dorința mea și înțelegerea mea cu ei (statele membre cu care a negociat din noiembrie, n.red.) asta a fost: când ajungem cu raportul la vot, fiecare text să fie agreat de Consiliu. Nemții nu au vrut de la început, iar danezii au fost constrânși de celelalte state membre. Danezii mi-au zis că, până la urmă, Consiliul nu va accepta„, a aduăgat liberala pentru gândul.

Cu toate că actualul joc politic european nu pare să îi dea vreo șansă lui Renate Weber de a transforma în act legislativ raportul aprobat de LIBE, eurodeputata consideră că a obținut miercuri o mare victorie pentru libertatea de circulație.

Degeaba va vrea Consiliul să susțină planul Franței și al Germaniei, pentru că mecanismul codeciziei cere ca orice act legislativ să fie luat de Consiliu împreună cu Parlamentul European. Cum PE susține deocamdată raportul lui Weber, Franței și Germaniei nu le va fi ușor să obțină reintroducerea controalelor la frontierele naționale în maniera pe care o promovează astăzi la Luxemburg.

„Acum începe trialogul meu – negocieri cu Consiliul, pentru că funcționăm după mecanismul codeciziei. Dacă ei ar merge pe linia votată azi, sunt gata să las și eu de la mine. Dar ei trebuie să facă un pas către noi”, a explicat Renate Weber. „La negocierile cu Consiliul participă și Comisia Europeană. La sfârșit, dacă avem un text, bine, dacă nu, rămânem cu regulamentul actual, ceea ce tot e mai bine decât vor francezii și nemții”, a mai declarat Weber pentru gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Dr. Francesco Capelletti, copilul-actor, chirurgul pur-sânge și icoana tatălui. Destine de filme la Floreasca
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului