Cum ia Germania măsuri de austeritate. Nu mai repară gropile din asfalt. Nemții îi urează „de bine” pe greci

Redactor:
Gândul
Cum ia Germania măsuri de austeritate. Nu mai repară gropile din asfalt. Nemții îi urează „de bine” pe greci
Mai puțini bani pentru reparații de drumuri și proiecte de infrastructură, taxe mai mari pentru cărți și ziare și desființarea grădinițelor. Contribuabilii germani se plâng că suportă aceste măsuri din cauza Greciei.

Germania va fi nevoită să ia la rândul ei măsuri de austeritatedupă ce 123 de miliarde de euro din bugetul ei au fost alocațipentru stabilizarea eurozonei. TVA-ul ar putea să crească pentruprodusele care până acum beneficiau de scutiri, nu se vor mai dabani în anii următori pentru reparații de drumuri sau alte proiectede dezvoltare, iar grădinițele de stat ar putea fi desființate.

Experții financiari și mai mulți politicieni din cabinetulcancelarului Angela Merkel au avertizat că Germania se va confruntacu cea mai severă criză de la sfârșitul celui de-al Doilea RăzboiMondial. „Niciun domeniu nu mai este tabu când vine vorba detaxare”, a spus și vicepreședintele Creștin Democraților dinGermania, Roland Koch, adăugând că nemții vor trebui să „strângăcureaua” în anii care urmează.

Planurile de economisire

Economiștii germani au sfătuit Guvernul să renunțe la TVA-uldiferențiat. „Dacă Guvernul va crește TVA-ul pentru produsele careacum au o rată mai redusă, precum hotelurile, teatrele, cărțile șiziarele, ar câștiga opt miliarde de euro. Altfel, ar putea finevoit să crească valoarea TVA-ului (19,5% n.r.) pentru toateprodusele”, a declarat Friedrich Heinmann, expert al Centrului deCercetări Economice din Mannheim. De asemenea, economiștiiavertizează că Germania se va confrunta și cu un nivel ridicat alinflației cauzat de scăderea monedei euro, lucru ce va afecta, înspecial, pensionarii. „Ne așteptăm ca nivelul inflației să creascăsimțitor în următorii ani”, a declarat economistul Hans WolfgangBrachinger. „Moneda euro își pierde valoarea, deci consumatorii vortrebui să scoată mai mult din buzunar”.

Crește ostilitatea față de Grecia

Municipalitățile din Germania, care deja se confruntă cuprobleme financiare, vor avea parte de noi reduceri bugetare. Astaînseamnă că în anii care urmează nu se vor mai aloca bani pentrureparații de drumuri sau alte proiecte de infrastructură.

Vicepreședintele grupului parlamentar al Creștin-Democrațilordin Germania, Michael Fuchs, a declarat că orice fel de subvențieva trebui să fie studiată cu atenție înainte de a fi acordată.Anunțarea acestor măsuri a nemulțumit mai mulți primari, care acumspun că suferă pentru iresponsabilitatea Greciei. „Este nedrept canoi să tragem ponoasele pentru comportamentul iresponsabil al unorțări în care se folosește euro precum Grecia. Banii pe care îi dămlor sunt bani de care noi avem nevoie, de exemplu, pentru plombareagăurilor din asfalt”, a spus Ulf Henniger, primarul orașuluiGierstädt.

Grădinița nu va mai fi gratuită

Roland Koch, care l-ar putea înlocui pe ministrul de finanțe,Wolfgang Schäuble (acesta este spitalizat de mai multe săptămâni),a cerut revizuirea politicilor care garantează un loc în grădinițepentru toți copiii mai mici de trei ani. Acest lucru nemulțumeșteactiviștii pentru drepturile familiei care spun că o astfel demăsură ar strica tot ce s-a făcut bine în acest domeniu, în ultimiiani.

Ministrul Familiei din provincia Bavaria, Christine Haderthauer,spune, chiar, că doar faptul că se vorbește despre tăieri bugetareîn educație este un semnal negativ. „Cine vorbește de astfel detăieri se joacă cu focul. „Dacă ne apucăm să tăiem bugetul dineducație și protecția familiei înseamnă că ne jucăm viitorul laloterie”, a spus aceasta. Între timp, cancelarul Angela Merkelcontinuă să fie ținta criticilor legate de felul în care agestionat problema Greciei, unele venite chiar din propriul partid.Roland Koch a declarat că ultimele șase luni de guvernare au fost”nesatisfăcătoare”, iar în privința crizei din Grecia acțiunileAngelei Merkel au fost lipsite de „rapiditate și fermitate”.

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
FOTO. Avocata superbă, `vânată` de fotbaliști! Cine este Andreea Roșca
FOTO. Ea e femeia pentru care Walter Zenga ar fi părăsit-o pe Raluca! Seamănă foarte...
Când vine, de fapt, iarna în România. Data în care va începe să ningă
Marea Britanie vrea să reducă perioada de carantină la 10 sau chiar 7 zile. România...
Mulți se plâng că 2020 e cel mai rău an din istorie. Care este, de...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
Ce a ajuns să facă Mariana Moculescu după ce s-a lăsat de videochat? Femeia trăiește...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Dezastru pentru românii cu aceste conturi și carduri bancare. Li se blochează banii chiar acum
Sfântul Dimitrie cel Nou 2020: Marţi este sărbătoare mare pentru toţi românii! Ce nu este...
Gaze urât mirositoare? Alimentele care la declanșează și când poate fi vorba de cancer la...
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
Cine este tânăra care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Bucuresti
Inchide