Donald Trump amenință cu eliberarea teroriștilor ISIS „la frontierele” Europei

Redactor:
Mihai Draghici
Donald Trump amenință cu eliberarea teroriștilor ISIS „la frontierele” Europei
Donald Trump, președintele Statelor Unite, a avertizat, vineri seară, țările europene care nu acceptă repatrierea membrilor rețelei teroriste Stat Islamic capturați de armata americană că va elibera teroriștii "la frontierele" Europei.

„Eu am învins califatul. Când am ajuns la putere, califatul era răspândit peste tot. Am învins califatul, rețeaua ISIS (Stat Islamic în Irak și Siria -n.red.), iar acum avem mii de prizonieri de război, combatanți ISIS care sunt prizonieri de război, și le cerem țărilor din care provin, din Europa, le cerem să ia înapoi acești prizonieri de război”, a declarat Donald Trump, citat de publicația The New York Post, într-o conferință de presă organizată alături de premierul Australiei, Scott Morrison.

„Până acum, aceste țări au refuzat, iar la un moment dat va trebui să spun «îmi pare rău, fie îi luați înapoi, fie noi îi vom lăsa la frontierele voastre». Iar dacă nu îi primesc înapoi, probabil că îi vom duce la frontieră, iar apoi vor trebui să îi captureze din nou”, a avertizat Donald Trump.

„Acești oameni sunt din Germania și Franța. Statele Unite nu vor ține mii și mii de oameni capturați în penitenciarul de la Guantanamo Bay, deținuți la Guantanamo Bay pentru următorii 50 de ani, iar noi să cheltuim miliarde și miliarde de dolari. Am făcut Europei un imens favor, căci cei mai mulți dintre acești oameni provin din Europa. Altfel, îi eliberăm la frontieră”, a reiterat Trump.

Donald Trump a mai transmis avertismente similare în aprilie și august, dar nu este clar dacă a stabilit când va elibera islamiștii capturați de armata americană în Orientul Mijlociu. Grupul insurgent kurd Forțele Democratice Siriene, susținut de SUA, a capturat circa 9.000 de combatanți ai rețelei teroriste Stat Islamic, dar nu este clar câți provin din Europa. Mai multe țări europene, în principal Germania și Franța, au refuzat repatrierea teroriștilor. Alte țări, precum Danemarca, Elveția și Marea Britanie, au avertizat că le-ar putea retrage cetățenia indivizilor acuzați de terorism capturați în Orientul Mijlociu.

Inchide