• Publicat:
Internațional

Donald Trump dorește „o investigație completă” în cazul morții lui Jeffrey Epstein

Donald Trump dorește „o investigație completă” în cazul morții lui Jeffrey Epstein
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că dorește „o investigație completă" în cazul morții omului de afaceri Jeffrey Epstein, care s-a spânzurat în celula sa sâmbătă, într-o închisoare din New York, conform Reuters.

„Ceea ce spun este că doresc o investigație. Doresc o investigație completă, acesta este lucrul pe care îl cer. Acesta este lucrul pe care îl face procurorul nostru general. Realizează o investigație completă”, a declarat marți Donald Trump.

Dr. Barbara Sampson, medicul legist șef al orașului New York, este de părere că Jeffrey Epstein, un om de afaceri cu legături cu o serie de politicieni, inclusiv Donald Trump și Bill Clinton, s-a sinucis prin spânzurare în celula sa.

Potrivit unui oficial american, care a preferat să-și păstreze anonimatul, fostul om de afaceri a fost găsit spânzurat în celula sa, unde era închis după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de minori în scopuri sexuale.

Procurorul general al SUA, William Barr, a cerut FBI-ului și Departamentului de Justiție o anchetă cu privire la moartea miliardarului american Jeffrey Epstein, declarându-se „îngrozit” de decesul acestuia în timp ce se afla în custodia poliției federale.

Inchide