„E REVOLUȚIE”. Peste 250.000 de israelieni protestează împotriva Guvernului. „Situația e imposibilă. Muncim mult și nu ne permitem o viață liniștită”. VIDEO

Redactor:
Mihai Schiau
„E REVOLUȚIE”. Peste 250.000 de israelieni protestează împotriva Guvernului. „Situația e imposibilă. Muncim mult și nu ne permitem o viață liniștită”. VIDEO
Cel puțin 250.000 de israelieni au ieșit în stradă, în acest weekend, pentru a protesta față de costurile tot mai mari ale traiului de zi cu zi

Cel puțin 250.000 de israelieni au ieșit în stradă, în acestweekend, pentru a protesta față de costurile tot mai mari aletraiului de zi cu zi, scrie BBC.

Cele mai ample proteste s-au desfășurat la Tel Aviv, undepoliția estimează că au participat 200.000 de oameni, și înIerusalim, unde ar fi fost alți 30.000. Unii dintre protestatari auales chiar să campeze în centrul orașelor, pentru a participa lademonstrații mai multe zile.

Într-una dintre cele mai mari manifestări din Israel din ultimiizeci de ani, demonstranții cer membrilor guvernului să scadăcosturile locuințelor și alimentelor.

A fost cea de-a treia sâmbătă la rând în care israelienii audecis să iasă în stradă, cerându-și drepturile. Cei mai mulțidintre participanți provin din clasa de mijloc, au un loc de muncă,dar salariile lor nu pot acoperi cheltuielile cu întreținerea șicreșterea copiilor.

„Muncim din greu, plătimtaxe, e greu să trăiești în țara asta”

Israelienii s-au inspirat din protestele din Orientul Mijlociu,scrie BBC, cu deosebirea că ei nu cer schimbarea regimului, ci doaranumite acțiuni din partea guvernului.

„E greu să trăiești în țara asta”, spune un student de 26 deani. El a precizat că israelienii sunt obligați să facă serviciulmilitar, muncesc mult și plătesc taxe mari, dar tot nu reușesc săcâștige suficienți bani „cât să ajungă până la sfârșitullunii”.

AFLĂ MAI MULT: Comentariu Lelia Munteanu –Bibi, dă-le țara înapoi!

„Situația este imposibilă. Muncim foarte mult și tot nu nepermitem o viață liniștită, mereu trebuie să luptăm”, spune un altisraelian, de 45 de ani.

Baroch Ohen (33 de ani), unul dintre organizatoriimanifestațiilor, spune că este vorba despre o „revoluție”. „Nu amai fost așa ceva de zeci de ani: atâția oameni care să se adune,să mărșăluiască pe străzi și să ceară schimbări”, spune Ohen.

Netanyahu se va întâlni cuprotestatarii

Creșterea economică a Israelului, de 4,5% pe an, este „oarecumsănătoasă”, notează BBC, iar în aceeași perioadă rata șomajului ascăzut de la 11 la 6 procente.

Dar oamenii de rând spun că ei nu au simțit beneficiile de peurma acestui lucru și că inegalitatea socială, nedreptatea șicorupția oficialilor sunt din ce în ce mai mari.

Purtătorul de cuvânt al primului-ministru Benjamin Netanyahu adeclarat că acesta e conștient că trebuie să scadă costurilelocuințelor și alimentelor și că premierul se va întâlni cu maimulți oficiali pentru a discuta această problemă.

„Să sperăm că demonstranții ne vor ajuta să trecem în Parlamentlegislația care să ne permită să scădem prețurile”, a declaratpurtătorul de cuvânt. Acesta a precizat, de asemenea, că Netanyahu”este pregătit” pentru o întâlnire cu protestatarii.

Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate...
Secret MURDAR! De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion? Nici prin...
Câștig fabulos al unui parior român! A mizat nebunește că dă gol Panțîru pentru FCSB!...
S-a aflat acum! Are sau nu Ivermectina beneficii în tratarea pacienților cu Covid?
Masoneria din România are un nou Mare Maestru
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
Ce au vorbit Harry şi William la înmormântarea Prinţului Philip. Dialogul dintre cei doi, descifrat...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Încă doi concurenți vor fi ELIMINAȚI de la Survivor. Prezentatorul Dan Pavel nu vrea să-i...
Avertisment pe WhatsApp: pericolul major care vizează acum milioane de utilizatori
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Este din nou DOLIU în muzica populară din România: A murit RĂPUS DE CORONAVIRUS
One day check-up: analizele importante pentru evaluarea stării de sănătate a bărbaţilor
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Cine este românca ce conduce una dintre afacerile lui Bill Gates în România şi alte...
Inchide