• Publicat:
Internațional

FAZ: Numirea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene ar putea destrăma coaliția din Germania

FAZ: Numirea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene ar putea destrăma coaliția din Germania
Partidul Social-Democrat din Germania se opune alegerii Ursulei von der Leyen, un politician creștin-democrat, în funcția de președinte al Comisiei Europene, situație care ar putea conduce la destrămarea coaliției guvernamentale de la Berlin, informează Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Nominalizarea ministrului Apărării, Ursula von der Leyen, pentru postul de președinte al Comisiei Europene „nu poate convinge pe nimeni, deoarece este vorba de o persoană care nu a participat la alegeri”, afirmă Malu Dreyer, președintele interimar al Partidului Social-Democrat din Germania. Declarația liderului interimar al SPD este susținută de alți doi politicieni de rang înalt, Manuela Schwesig și Thorsten Schäfer-Gümbel.

„Ar fi nevoie ca Uniunea Europeană să fie democratizată, nu să ajungă în situații absurde. Avem nevoie de competiție politică între partidele din Europa, nu între statele membre. În acordul de coaliție am stabilit că Europa trebuie să devină mai democratică prin consolidarea rolului Parlamentului European, prin apropierea de cetățeni și prin creșterea transparenței”, subliniază cei trei lideri SPD.

Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării și unul dintre liderii Uniunii Creștin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a fost propusă marți de Consiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Nominalizarea trebuie confirmată de Parlamentul European, unde ar putea apărea probleme, în contextul nemulțumirilor că nu a fost propus niciunul dintre liderii principalelor grupuri politice – Manfred Weber (Partidul Popular European, PPE, centru-dreapta) și Frans Timmermans (Partidul Socialiștilor Europeni, PSE, centru-stânga).

Împotriva sistemului care a condus la nominalizarea Ursulei von der Leyen se pronunță și Markus Söder, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU). „Manfred Weber ar fi fost președintele legitim al Comisiei Europene. Este amar că democrația are de pierdut, au câștigat discuțiile de culise”, afirmă Söder.

„Nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru conducerea Comisiei Europene ar putea conduce la destrămarea marii coaliții guvernamentale din Germania”, titrează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Decizia nominalizării Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene generează probleme în marea coaliție guvernamentală. SPD evocă un eșec al procesului democratizării Uniunii Europene, făcând referire la acordul de coaliție. Este dezamăgit și liderul CSU, Markus Söder”, notează FAZ.

 

Inchide