GALERIE FOTO: „ORAȘELE-FANTOMĂ” de lângă Cairo

Publicat: 23/04/2012, 19:34
Actualizat: 26/04/2012, 00:00

La doar câțiva zeci de kilometri de străzile aglomerate din Cairo există o lume foarte diferită, notează CNN. Aici, mii de clădiri noi, multe dintre ele construite doar pe jumătate, sunt înconjurate de sute de kilometri de deșert.

„Noul Cairo” reprezintă o serie de „orașe satelit”, construite în deșert, la 40 de kilometri de centrul capitalei egiptene. Deși peisajul nu este nici pe departe atrăgător, acesta a fost ca un magnet pe fotograful britanic Jason Larkin, care a petrecut doi ani printre noile construcții, scrie CNN.

Larkin a început să se intereseze de construcțiile din zonă după ce sediul Universității Americane din Cairo s-a mutat acolo. „Mai mulți studenți mi-au spus alarmați că s-au trezit în mijlocul deșertului. Am vrut să văd și eu despre ce e vorba și am fost uluit”, a mărturisit Larkin.

„Sunt clădiri noi, dar mediul înconjurător e complet sterp. Nu poți ajunge acolo cu niciun mijloc de transport. Mi-am dat seama că zona are foarte puțin din ceea ce este necesar unui oraș”, a explicat fotograful.

El a petrecut doi ani imortalizând șantierele. „Sunt foarte multe proiecte la care nu am văzut niciun progres. Unele clădiri sunt terminate pe jumătate, probabil oamenii cu idei mari au rămas fără bani. În cazul altora, construcția s-a oprit din cauza disputelor legate de proprietarii terenului. Din tot ce am fotografiat, aș putea spune că 80% reprezintă clădiri nelocuite”, a precizat Larkin.

Pentru sute de ani, populația din Cairo, care numără acum 10,9 milioane de oameni, s-a înghesuit pe o fâșie îngustă de pământ, din apropierea Nilului, scrie CNN. În 1969, a fost lansat un plan de dezvoltare care presupunea extinderea orașului către deșert.

„Inițial, în anii ’70, ideea construirii de orașe satelit era să se găsească o soluție pentru criza locuințelor. Problema era că oamenii săraci nu-și permiteau să trăiască așa departe de centrul orașului, pentru că nu aveau cum să ajungă la muncă. Astfel, faza inițială a fost un eșec, iar multe dintre clădiri au rămas goale”, explică Mohamed Elshahed, un doctorand egiptean preocupat de urbanismul și arhitectura Cairoului.

„Au existat și alte încercări de a construi orașe satelit în anii ’90. Iar acum asistăm la reversul medaliei, iar orașele satelit sunt destinate exclusiv celor bogați. Centrul orașului Cairo se deteriorează, iar bogații nu mai vor să stea acolo. Astfel, se mută în orașele satelit”, spune Elshahed.

Doctorandul spune că, prin construcția orașelor satelit, nu se respectă deloc istoria Cairoului. „Nu există niciun pic de recunoștință pentru moștenirea istorică și arhitecturală a acestui oraș. E ca și când am trăi în Dubai. Dar aici nu e Dubai, e un oraș cu o istorie de o mie de ani”, a explicat Elshahed.

Deși orașele satelit au o populație totală de 1,5 milioane de locuitori, ele nu au ajutat la decongestionarea Cairoului, susține doctorandul. „Aceste orașe nu funcționează din mai multe motive. În primul rând, multe locuințe au fost ridicate fără să existe cerere, astfel că acum reprezintă niște case goale în deșert. În plus, mulți dintre oamenii care își permit astfel de case au deja încă două-trei locuințe, deci acest lucru nu ajută criza imobiliară. În Egipt, construcțiile noi reprezintă un semn al progresului, iar guvernul le încurajează, dar ideea e superficială și nu ajută pe nimeni”, crede Elshahed.

După doi ani în care a stat în orașele-fantomă din Cairo, Larkin a realizat un eseu însoțit de fotografii, intitulat „Cairoul divizat”. „Am tipărit 5.000 de exemplare, iar interesul a fost fenomenal, mai ales din partea celor pasionați de dezvoltarea urbană”, a declarat fotograful.

ŞOCANT! Miliardarul român care le-a INTERZIS angajaţilor să se vaccineze: ”Vreţi să nu mai faceţi...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Cine este femeia misterioasă filmată insistent în timpul meciului câștigat de Simona Halep la Moscova....
Localitatea cu cel mai scurt nume din România. Are doar două litere, pentru ce este...
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo...
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Țara în care toți angajații primesc o săptămână de concediu plătit pentru a limita răspândirea...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
O scrisoare de AMOR a excentricei regine Maria Antoaneta a DEZĂLUIT ceva INCREDIBIL după aproape...
S-a aflat care este cel mai bun ulei pentru prăjit cartofii! Surpriza e cu adevărat...
Cine sunt, de fapt, românii care s-au îmbogățit după creșterea prețului la energie și gaze
Tarifele RCA au CRESCUT în medie cu 70%
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Anunțul ȘOC al momentului: Ce măsuri dure vor fi luate. LOCKDOWN TOTAL?
Este cutremur total în PNL! Informația șoc despre Rareș Bogdan. S-a aflat acum (SURSE)
ȚEAPA anului în ROMÂNIA! Vă USUCĂ DE BANI. Mare grijă când primiți mesajul
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021