Grevele sărăcesc Franța cu 400 milioane euro pe zi

Grevele sărăcesc Franța cu 400 milioane euro pe zi
Publicat: 23/04/2012, 19:25
Actualizat: 25/04/2012, 00:57

Grevele contra reformei pensiilor costă economia Franței „între200 și 400 milioane pe zi”, a declarat ministrul Economiei,Christine Lagarde, în debutul celei de-a doua săptămâni de mișcărisindicale. După opt zile de grevă – în care nu au reușit săîmpiedice urcarea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani -sindicaliștii amenință că vor continua protestele.

Marțea trecută, Adunarea Națio­nală a aprobat legea contestată,apoi Senatul a votat-o, vineri, astfel că punerea ei în aplicaredepinde doar de promulgarea de către Nicolas Sarkozy. Or,președintele francez este cel mai mare susținător al acesteia și aanunțat în repetate rânduri că nu va da înapoi. Popularitatea luiSarkozy s-a prăbușit în jurul a 30% – procent mai slab decât al luiGeorge W. Bush în ultimii ani de mandat, dar unitatea în rândurileGuvernului și a formațiunii la putere (UMP) pare de nezdruncinat.Chiar și în aceste condiții, liderul Confederației Generale aMuncii (CGT), Bernard Thibault, îl somează pe președinte „să nupromulge legea”.

„Suntem obligați să organizăm două noi zile de proteste (pe 26octombrie și pe 6 noiembrie), pentru că Parlamentul nu ne-aascultat și pentru că președintele Republicii intenționează săpromulge această lege”, a declarat Thibault. Oficial, promulgareaeste programată pentru 15 noiembrie, astfel că sindicaliștii sperăcă mai pot să-l înduplece pe Sarkozy.

O pagubă de până la 3,2 miliarde euro

Protestele și blocarea rafinăriilor și a depozitelor decombustibil au costat până acum economia Franței „între 1,6miliarde și 3,2 miliarde de euro”, a estimat Christine Lagarde.”Este evident că mai ales sectorul chimic, care are o nevoieimportantă de alimentare cu produse petroliere, suferă”, a precizatea. Lipsită de țiței, una dintre materiile prime de bază, aceastăindustrie pierde 33 milioane euro pe zi, a calculat Le Figaro.

Doar în cazul portului din Marsilia – unde greva durează de 29de zile – pierderile sunt de 600 milioane euro. Prejudiciile seextind asupra întregii economii, căci în largul coastelor așteaptăsă fie descărcate 73 de nave, inclusiv 37 de petroliere cu țiței și10 cu gaz natural.

Combustibilul de import este foarte prețios în Franța, câtăvreme cele 12 rafinării ale țării sunt blocate. În aceeași situațiese află o parte din cele 219 depozite de carburanți. De la cel mult25.000 tone, Franța a ajuns să importe 100.000 tone de combustibilpe zi, dar un sfert din cele 12.300 de benzinării ale țării tot numai au ce să vândă. O inspecție guvernamentală menită săpreîntâmpine creșterea prețurilor a aplicat amenzi pentru 40 deproprietari de benzinării.

Alte pierderi care pot fi estimate sunt cele cinci milioane pezi suferite de Air France, în timp ce pagubele pentru industriaturismului sunt „dificil de cifrat”, dar au drept consecințăcrearea unui „prejudiciu moral”.
„Atractivitatea teritoriului (francez – n.r.) este pusă îndiscuție, atunci când vedem imagini ca acestea”, a declaratChristine Lagarde, cu referire la cozile de la benzinării și lamiile de oameni ieșiți pe străzi la manifestații. Turiștii au avutde suferit, la fel ca localnicii, din pricina perturbăriitransporturilor.

Tags:
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment...
De ce a rupt-o Pepe cu Antena 1, de fapt: 'Mi s-a propus să ❗️'
FOTO. Andreea Raicu, sumă exorbitantă pentru a poza în Playboy! Cum arată vedeta acum în...
Cum arată Raluca Bădulescu după ce a slăbit 70 de kilograme. Dieta care o ajută...
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Cristina, fosta soție a lui Bănel Nicoliță, dezvăluiri despre fuga fostului fotbalist în SUA. Ce...
Ce trebuie să faci dacă scapi telefonul în apă. Urmează neapărat acești pași și îl...
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
Care a fost cea mai furată mașină în 2020? Este incredibil că nu e un...
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Judecătorii au lăsat în libertate un bărbat care a încercat să sărute forțat femeie. „Un...
ȘOCANT! Plin de datorii, Bănel Nicoliță a fugit din țară, de teama cămătarilor
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Secretul ULUITOR al cartofilor prăjiți! Trebuie să faci UN SINGUR LUCRU înainte să-i pui în...
Tranzacție uriașă între România și SUA. S-au cumpărat gazele din Marea Neagră
Cristinel DRAGOMIR s-a SUSPENDAT din funcția pe care o deține în Primăria Constanța
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Este sărbătoare mare azi în calendarul ortodox. Ce NU ai voie să faci de Sf....
Se rupe Uniunea Europeană?! Profeţie cruntă la nivel înalt: UE îşi joacă ultima carte
NOUL VIURSU pune pe jar sistemul medical! Pacienții ajung în stare critică la spital. E...
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Cum se intră în magazinele Lidl, din 25 octombrie. Ce trebuie să ştie clienţii