Jiang Zemin, fostul președinte al Chinei, a murit la Shanghai

Jiang Zemin, fostul președinte al Chinei, a murit la Shanghai
Jiang Zemin, fostul președinte al Chinei, a murit la Shanghai / Sursa FOTO: Twitter
Publicat: 30/11/2022, 11:33
Actualizat: 02/12/2022, 13:42

Jiang Zemin, fost președinte al Chinei, a murit la Shanghai la vârsta de 96 de ani, anunță mass-media de stat de la Beijing. Mai multe surse occidentale confirmă informația, inclusiv BBC.

Jiang Zemin a preluat puterea în China imediat după protestele din Piața Tiananmen, care au izbucnit în vara lui 1989.

Jiang Zemin, un lider controversat

Potrivit agenției de presă Xinhua, Jiang Zemin a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe. S-a stins din viață la Shanghai miercuri, la ora locală 12.13, anunță și CNN.

Considerat una dintre figurile majore ale istoriei Chinei din ultimele decenii, Jian Zemin a condus țara spre o deschidere internațională fără precedent la acel moment. Sub guvernarea lui, China a cunoscut și o rapidă creștere economică. Totodată, el a supravegheat preluarea pașnică a controlului asupra regiunii Hong Kong, în 1997.

Jiang Zemin a ajuns la putere în China imediat după represiunea sângeroasă din 1989 împotriva protestatarilor adunați în Piața Tiananmen, din Beijing, care a dus la condamnarea țării de către comunitatea internațională. Evenimentele de atunci au declanșat o luptă aprigă pentru putere la vârful Partidului Comunist Chinez, bătălie dată între conservatori și reformiști. Pe fondul acestei dispute s-a ridicat Jiang Zemin, despre care inițial mulți spuneau că ar fi doar un simplu birocrat. De fapt, nu puțini sunt cei care susțin și acum că Jiang Zemin a fost ales ca un lider de compromis, în speranța că va unifica elementele de linie dură și cele mai liberale din conducerea PCC.

Controversele din jurul fostului lider comunist sunt legate și de persecutarea practicanților Falun Gong din China. După o perioadă de creștere rapidă a popularității practicii în anii ’90, Partidul Comunist a lansat o campanie violentă împotriva practicanților Falun Gong, în 1999.

Pe 25 aprilie 1999, Jiang Zemin a trimis o scrisoare prin care își propunea anihilarea acestei mișcări spirituale din cauza popularității acesteia, care ar fi riscat, în opinia acestuia, să depășească popularitatea Partidului Comunist. Pe 10 iunie 1999, Jiang a ordonat înființarea unei organizații a partidului, însarcinată direct cu coordonarea represiunii contra Falun Gong, organizație cunoscută sub numele de „Biroul 610”.

Timp de mai bine de un deceniu, practicanții Falun Gong au fost presecutați în China comunistă, mulți dintre aceștia fiind trimiși în așa-numitele lagăre de reeducare prin muncă.

Autoritățile au mobilizat împotriva grupării întregul aparat media de stat, justiția, Poliția, Armata, sistemul de învățământ etc. Campania de denigrare a Falun Gong a fost desfășurată pe scară largă prin intermediul mass media. Există informații cu privire la numeroase cazuri de tortură, detenție ilegală, muncă forțată, tratamente psihiatrice abuzive și chiar recoltări de organe asupra practicanților Falun Gong.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
Noi dezvăluiri bombă! Generalii Coldea și Dumbravă cereau 720 de mii de euro pentru a-i...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa...