Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în SUA, a demisionat

Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în SUA, a demisionat
Publicat: 10/07/2019, 15:23

„Au existat multe speculații privind poziția mea și durata mandatului meu de ambasador. Aș dori să opresc aceste speculații. Situația curentă face imposibilă continuarea rolului meu așa cum mi-aș dori”, a transmis Darroch în scrisoarea sa de demisie.

„Deși mandatul meu nu ar trebui să se termine până la finalul acestui an, cred că în circumstanțele actuale acțiunea responsabilă este să permit numirea unui nou ambasador”, a adăugat Darroch.

Ambasadorul demisionar a transmis că este recunoscător pentru persoanele din Marea Britanie și din Statele Unite care i-au oferit susținere în aceste zile dificile.

„Acest lucru m-a făcut să realizez profunzimea prieteniei și a relațiilor apropiate dintre țările noastre. Am fost profund emoționat”, a menționat Darroch.

„Sunt recunoscător pentru persoanele cu care am lucrat în ultimii 40 de ani, în special pentru echipa mea din Statele Unite. Voi pleca cu încrederea că aceste valori rămân pe mâini sigure”, a concluzionat Darroch.

Kim Darroch a afirmat că Administrația Donald Trump este „ineptă” și „disfuncțională”, iar președintele american Donald Trump este „incompetent”, potrivit unor documente diplomatice confidențiale divulgate.

„Chiar nu credem că această administrație va deveni în mod substanțial mai normală; mai puțin disfuncțională; mai puțin imprevizibilă; mai puțin divizată în facțiuni; mai puțin stângace din punct de vedere diplomatic și ineptă”, afirma Darroch într-o notă confidențială.

Președintele american, Donald Trump, l-a catalogat drept „foarte stupid” pe Kim Darroch, dar acesta a beneficiat în continuare de susținerea Guvernului Theresa May. Președintele american a declarat că ambasadorul Kim Darroch „nu este plăcut și nici bine văzut” în Statele Unite.

„Ambasadorul sonat pe care Marea Britanie l-a impus Statelor Unite nu este o persoană de care să fim încântați, este un tip foarte stupid. Ar trebui să vorbească în țara sa, cu premierul Theresa May despre eșecul negocierilor pe tema Brexit, nu să se supere de criticile mele referitoare la modul deficitar în care a fost gestionat dosarul”, a transmis Donald Trump marți prin Twitter.

Kim Darroch este unul dintre cei mai experimentați diplomați britanici și și-a început mandatul la Washington în ianuarie 2016, înainte de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă.

Demisia sa a fost acceptată de către Simon McDonald, funcționar civil de rang înalt în cadrul Ministerului de Externe al Marii Britanii.

„În numele Serviciului Diplomatic, accept demisia dumneavoastră cu un profund regret personal. În ultimele zile dificile v-ați comportat la fel cum ați făcut-o de-a lungul carierei, cu demnitate, profesionalism și clasă”, a declarat McDonald.

„Prim-ministrul, Ministerul de Externe, și cetățenii v-au susținut: ați fost ținta unei scurgeri de informații, dumneavoastră doar vă făceați munca. Înțeleg că doriți să îndepărtați presiunea la care este supusă familia dumneavoastră și colegii din ambasadă; admir faptul că vă gândiți mai mult la alte persoane decât la dumneavoastră. Ați demonstrat esența valorilor serviciului public britanic”, a adăugat McDonald.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Cancer pancreatic! Diagnostic năucitor pentru Leonard Miron
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Ouăle vopsite din supermarketuri, contaminate
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului