Merkel și-a schimbat atitudinea, după criticarea lui Nuland: Germania nu poate visa la un partener mai bun decât SUA

Redactor:
Anna Primac
Merkel și-a schimbat atitudinea, după criticarea lui Nuland: Germania nu poate visa la un partener mai bun decât SUA
Cancelarul german Angela Merkel a luat o atitudine mai binevoitoare față de Statele Unite, într-un discurs susținut sâmbătă, după ce în ajun s-a arătat foarte indignată de insultele unui diplomat american la adresa Uniunii Europene, în contextul crizei ucrainene, relatează AFP.

Cancelarul german Angela Merkel a luat o atitudine mai binevoitoare față de Statele Unite, într-un discurs susținut sâmbătă, după ce în ajun s-a arătat foarte indignată de insultele unui diplomat american la adresa Uniunii Europene, în contextul crizei ucrainene, relatează AFP.

„UE și, în special, Germania nici nu pot visa la un partener mai bun decât Statele Unite în această problemă”, a declarat cancelarul german în cadrul unei conferințe de presă, la Erfurt, în estul Germaniei.

„Dorim exact același lucru pentru Ucraina”, a adăugat ea.

Merkel a apreciat vineri, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că insultele lansate de secretarul de Stat adjunct american pentru Europa,Victoria Nuland, cu privire la Uniunea Europeană sunt „complet inacceptabile”.

O scurgere de informații a făcut ca o conversație telefonică a lui Nuland în legătură cu rolul UE în Ucraina să fie dată publicității joi.

Nuland, a cărei voce poate fi clar identificată, are o discuție cu un bărbat care este foarte sigur ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey Pyatt. Cei doi diplomați discută timp de patru minute despre rezolvarea situației politice din această țară. „F… EU”, i-a spus Nuland interlocutorului său.

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat vineri seara pentru postul de televiziune belgian flamand Canvas că declarațiile lui Nuland trebuie repuse în context, apreciind că „acest lucru este inacceptabil din partea unui partener”.

Ulterior, Nuland și-a prezentat scuze față de Uniunea Europeană pentru cuvintele sale dure.

Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate...
Secret MURDAR! De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion? Nici prin...
Câștig fabulos al unui parior român! A mizat nebunește că dă gol Panțîru pentru FCSB!...
S-a aflat acum! Are sau nu Ivermectina beneficii în tratarea pacienților cu Covid?
Masoneria din România are un nou Mare Maestru
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
Ce au vorbit Harry şi William la înmormântarea Prinţului Philip. Dialogul dintre cei doi, descifrat...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Încă doi concurenți vor fi ELIMINAȚI de la Survivor. Prezentatorul Dan Pavel nu vrea să-i...
Avertisment pe WhatsApp: pericolul major care vizează acum milioane de utilizatori
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Este din nou DOLIU în muzica populară din România: A murit RĂPUS DE CORONAVIRUS
One day check-up: analizele importante pentru evaluarea stării de sănătate a bărbaţilor
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Cine este românca ce conduce una dintre afacerile lui Bill Gates în România şi alte...
Inchide