Barele de combustibil ale altor două reactoare ale centraleiFukushima Daiichi au fost avariate substanțial, potrivit companieiTokyo Electric Power, ceea ce complică misiunea de închidere însiguranță a acestora, fără emisii radioactive importante, relateazăWall Street Journal, în ediția online.
Dezvăluirea intervine după ce joi s-a descoperit că o topiresimilară a miezului reactorului a avut loc la unitatea numărul 1.Compania TEPCO a anunțat că miezul reactorului 1 s-a topit la 16ore de la cutremurul urmat de tsunami, în după-amiaza zilei de 11martie.
Vasul cilindric de oțel care conține combustibilul nuclear „arputea fi avariat și ar putea scăpa apă la unitățile 2 și 3”, adeclarat Junichi Matsumoto, purtătorul de cuvânt al Tepco peprobleme nucleare.
El a declarat, de asemenea, că apa pentru răcire în cele douăreactoare ar putea să fie mult mai puțină, ceea ce înseamnă căexistă găuri pe fundul vasului.
TEPCO a constatat că în clădirea reactorului numărul 1 apa are 4,2metri și nu se știe cu exactitate de unde provine aceasta, dar secrede că este puternic radioactivă. Muncitorii nu pot supravegheasituația din cauza radiațiilor emise din apă, potrivitcompaniei.
Potrivit analizelor, miezul reactorului a stat în contact cu aerultimp de aproximativ cinci ore după cutremur. Temperatura dininteriorul reactorului a ajuns la 2.800 de grade Celsius în șaseore, ceea ce a condus la topirea rapidă a barelor decombustibil.
În decurs de 16 ore, barele de combustibil s-au topit, au căzut pefundul vasului reactorului și au creat o gaură. În momentelerespective, operațiunea de pompare a apei în reactor era îndesfășurare. Aceasta a împiedicat un scenariu catastrofal, în carecombustibilul supraîncălzit ar fi străpuns vasul și ar fi emisimportante cantități de radiații în exterior.
Iuliana Enache, [email protected]