Mike Pence, convocat la Casa Albă din cauza unei „situații de urgență”

Redactor:
Mihai Draghici
Mike Pence, convocat la Casa Albă din cauza unei „situații de urgență”
Vicepreședintele SUA, Mike Pence, și-a anulat o vizită în statul New Hampshire pentru că a fost convocat la Casa Albă din cauza unei "situații de urgență", afirmă surse citate de postul NBC News.

Mike Pence urma să ajungă marți la prânz la un eveniment programat în statul New Hampshire, dar vizita a fost anulată, au anunțat organizatorii.

Un purtător de cuvânt al vicepreședintelui SUA a declarat că avionul oficial a fost nevoit să revină la Washington din cauza unei „situații de urgență”.

Ulterior, un alt oficial a declarat că de fapt nu este vorba de o urgență, ci de o situație neprevăzută în program.

„S-a ivit ceva, iar vicepreședintele a trebuit să revină la Casa Albă. Nu există niciun motiv de îngrijorare”, a declarat un consilier prezidențial.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a confirmat revenirea lui Mike Pence, dar a subliniat că președintele Donald Trump este bine.

Casa Albă a refuzat să ofere detalii despre această situație, subliniind însă că „nu există niciun motiv de îngrijorare”.

 

Tags:
Oroare! Celebra prezentatoare TV a ţării, abuzată sexual în scara blocului. Atacatorul i-a pus cuţitul...
Doliu uriaș în România! Este prima vedetă mare ucisă de COVID
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
Tratamentul secret pe care îl iau medicii pentru a se imuniza. Medicamentele banale pe care...
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
„Hunter-Gate”: Un partener al lui fiului lui Biden va preda FBI înregistrările afacerilor sale. România,...
Ultimul mesaj al cântărețului român aflat la Terapie Intensivă, în stare gravă: 'În cele din...
Are 72 de ani, dar e cuplat cu o studentă. Declarații din dormitorul lor: Să...
Mărturisirile INCENDIARE ale adevăratei Liudmila Ignatenko, femeia care a SUPRAVIEŢUIT Cernobîlului. ''Este o ÎNŞELĂTORIE''
Organul din gât care ar putea să vindece cancerul. Descoperirea istorică, făcută din greșeală
Cuvintele lui Iisus, descoperirea care zguduie creștinismul. A fost însurat sau nu mântuitorul?
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide