Mitt Romney: Orientul Mijlociu are nevoie de un „leadership american”

Mitt Romney: Orientul Mijlociu are nevoie de un leadership american
Publicat: 28/09/2012, 14:53
Actualizat: 29/07/2014, 23:11

Țările Orientului Mijlociu, cuprinse încă de manifestații antiamericane, au nevoie de un „leadership american”, a apreciat candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, fără să revină asupra declarațiilor sale, foarte critice, făcute cu o zi înainte, relatează AFP.

„Lumea are nevoie de un leadership american. Orientul Mijlociu are nevoie de un leadership american și am intenția să fiu un președinte care întruchipează acest leadership pe care America îl respectă și care noi vrem să fie admirat oriunde în lume”, a declarat Romney în timpul unei reuniuni de campanie la Fairfax, în Virginia (nord-estul Statelor Unite).

„Când privim lumea astăzi, se pare că suntem la mila evenimentelor în loc să le provocăm noi. Ori, una dintre calitățile esențiale ale Americii este de a provoca evenimente”, a adăugat Romney în fata a aproximativ 2.700 de susținători adunați într-un parc.

El a calificat drept „tragedie” moartea ambasadorului Statelor Unite în Libia, Chris Stevens, și a altor trei americani în timpul unui atac de marți 11 septembrie împotriva consulatului american din Benghazi (estul Libiei), provocat de către manifestanți care protestau împotriva unui film care denigrează islamul.

Cu toate acestea, Romney nu a revenit asupra declarațiilor făcute cu o zi înainte care i-au adus critici din toate părțile, inclusiv din propria tabără.

Candidatul republican a evocat trimiterea de „semnale ambigue” de către administrația Obama după manifestațiile violente de marți în fața ambasadelor americane.

Nicholas Burn, un diplomat cu rang înalt din Departamentul de Stat, care a lucrat pentru fostul președinte republican George W. Bush, s-a declarat „consternat de a-l vedea pe guvernatorul Romney că animă politica (…) atunci când ambasadele noastre sunt atacate”.

Protestele împotriva filmului antiislam continuau joi în Cairo și în Yemen, unde un manifestant a murit în timpul unui asalt împotriva ambasadei Statelor Unite.

Romney l-a criticat, de asemnea, pe Barack Obama pentru că a redus bugetul apărării cu 500 miliarde de dolari și l-a făcut responsabil de o altă reducere potențială cu 500 miliarde de dolari în ianuarie.

„Dacă sunt președintele Statelor Unite, vom restabili angajamentul nostru miliar și vom face în consecință ca armata americană să rămână cea mai puternică din lume”, a promis el.

Gaidau Ion, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
S-a rupt lanțul de iubire dintre Livia Eftimie și Spike? Detaliul care i-a dat de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului