Noul președinte al Parlamentului European pledează pentru „îmbunătățirea” democrației în cadrul UE

Noul președinte al Parlamentului European pledează pentru „îmbunătățirea democrației în cadrul UE
Publicat: 08/07/2019, 21:18

„Am crezut mulți în principiul primului candidat de pe listele electorale. A fost o campanie electorală a familiilor politice europene. Toată lumea se aștepta ca procedura să se respecte și astfel să fie desemnat președintele Comisiei Europene. Nu a fost așa. Candidatura mea a luat naștere în Parlamentul UE, prin convergența grupurilor politice, pentru a iniția o legislatură pe care trebuie să o folosim și pentru îmbunătățirea instrumentelor democrației europene. Unul dintre acestea este cel al primilor candidați pe liste, modul de protejare a voinței alegătorilor”, a declarat David Sassoli într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera.

„Este necesar un pact politic între instituții. Și cred că propunerea unei conferințe interguvernamentale asupra instrumentelor democrației europene poate fi utilă. Să lucrăm, terenul este fertil. Putem face astfel încât această legislatură să perfecționeze nu doar sistemul primului candidat de pe liste, ci, spre exemplu, pentru a acorda putere de inițiativă Parlamentului UE, încă foarte slab. Momentul este cel corect. Trebuie să fim creativi, deoarece a ne atinge de tratate este o chestiune complexă”, a subliniat noul președinte al PE.

Întrebat dacă există riscul ca Ursula von der Leyen să nu obțină votul Parlamentului European pentru învestirea în funcția de președinte al Comisiei Europene, David Sassoli a precizat: „Am întâlnit-o deja pe doamna Usula von der Leyen și i-am garantat că procedura va fi transparentă, cu respectarea prerogativelor tuturor instituțiilor (…)”.

Procedura pentru desemnarea noului președinte al Comisiei Europene „nu a fost transparentă”, a afirmat vineri actualul titular al funcției, Jean-Claude Juncker, pe fondul polemicilor generate de nominalizarea Ursulei von der Leyen. În 2014, Jean-Claude Juncker a fost primul politician desemnat președinte al Comisiei Europene prin sistemul primului candidat de pe lista electorală. Anul acesta, Manfred Weber, primul candidat de pe lista formațiunii care a câștigat euroalegerile – Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) -, nu a fost desemnat președinte al Comisiei Europene, în principal din cauza obiecțiilor formulate de președintele Franței, Emmanuel Macron. „Procedura nu a fost transparentă. Din păcate, procedura nu a devenit tradiție. Eu am fost primul și ultimul desemnat prin sistemul primului candidat de pe lista electorală”, a declarat Jean-Claude Juncker.

Manfred Weber, care a fost candidatul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) pentru postul de președinte al Comisiei Europene, a denunțat negocierile de „culise” ale „axei Macron-Orban” care au condus la desemnarea Ursulei von der Leyen și a cerut „democratizarea” Uniunii Europene.

Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării și unul dintre liderii Uniunii Creștin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a fost propusă de Consiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Nominalizarea trebuie confirmată de Parlamentul European, unde ar putea apărea probleme, în contextul nemulțumirilor că nu a fost propus niciunul dintre liderii principalelor grupuri politice – Manfred Weber (Partidul Popular European, PPE, centru-dreapta) și Frans Timmermans (Partidul Socialiștilor Europeni, PSE, centru-stânga).

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a insistat pentru desemnarea prin negocieri politice a președintelui Comisiei Europene, contestând sistemul primului candidat de pe listele electorale. Țări central și est-europene, în principal Ungaria și Polonia, au avut obiecții privind numirea lui Frans Timmermans în funcția de președinte al Executivului UE.

Foto: Hepta

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Un mare producător auto renunță DEFINITIV la diesel
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Cine o manipulează pe Diana Șoșoacă. Dezvăluirile fostului soț, Silvestru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore