NSA poate descifra sistemele criptate de pe Internet

Redactor:
Ana Borlescu
NSA poate descifra sistemele criptate de pe Internet
NSA este capabilă să decodeze principalele sisteme de criptare pe Internet, fie că e vorba de e-mail sau tranzacții bancare, conform dezvăluirilor făcute joi de presă care riscă să aducă noi critici față de metodele de supraveghere ale agenției de informații americane, relatează AFP.

NSA este capabilă să decodeze principalele sisteme de criptare pe Internet, fie că e vorba de e-mail sau tranzacții bancare, conform dezvăluirilor făcute joi de presă care riscă să aducă noi critici față de metodele de supraveghere ale agenției de informații americane, relatează AFP.

Alături de agenția britanică GCHQ, Agenția națională de securitate (NSA) „a compromis în mare parte garanțiile date de companiile de Internet clienților lor cu privire la securitatea comunicaților”, afirmă The Guardian, aflat la originea acestor dezvăluiri alături de New York Times și ProPublica.

Cele trei jurnale se bazează pe documente furnizate de Edward Snowden, fostul consultant al NSA ale cărui dezvăluiri din luna iunie au provocat o polemică puternică în Statele Unite și în întreaga lume cu privire la impactul asupra libertăților publice și vieții private.

În pofida promisiunilor de transparență ale președintelui Barack Obama cu privire la aceste programe, multiplicarea dezvăluirilor, inclusiv cele de joi, desenează conturul unei organizații foarte puternice cu capacități de intruziune care par nelimitate.

Comunicațiile pe Internet sunt supuse criptării informatice automate, fie că este vorba de e-mailuri, mesaje instant, tranzacții bancare online sau transfer de date medicale.

În cadrul unui program ultra-secret numit Bullrun, agenția de informații americană poate „sparge” aceste sisteme de criptare (VPN, SSL) și descifra ceea ce se transferă, afirmă New York Times, Guardian și ProPublica, o organizație non-profit specializată în jurnalismul de investigație.

Conform acestor documente al căror conținut nu este divulgat, NSA și GCHQ au reușit să obțină „cheile” pentru diferite sisteme de criptare datorită supercalculatoarelor și cooperării unor companii de Internet, obținută uneori prin intermediul ordinelor judecătorești.

Dezvăluirile precedente ale lui Edward Snowden au permis deja aducerea la lumină a unor programe ale agenției americane, precum cel de adunare a milioane de metadate telefonice (numărul de telefon, durata apelului) și de supraveghere a Internetului (Prism).

Însă „spargerea codurilor” este misiunea principală a agenției, fondată în 1952, care se ocupă de interceptările electronice.

Aceasta este o prioritate, conform unui document din 2007, citat de Times „În viitor, superputerile vor fi recunoscute pe baza puterii programelor lor de analiză criptologică”.

„Este prețul ce trebuie plătit pentru ca Statele Unite să păstreze un acces și o utilizare neîngrădită a spațiului virtual”, continuă documentul.

New York Times și ProPublica raportează că responsabili americani de informații le-au cerut să nu publice aceste date, temându-se că aceste dezvăluiri vor determina anumite ținte ale programului să își schimbe metodele de criptare sau modul de comunicare.

„Presa nu au menționat anumite aspecte însă au decis să publice articolul din cauza importanței unei dezbateri publice asupra acțiunilor administrației, care slăbesc mijloacele cele mai puternice ce trebuie să protejeze viața privată a americanilor și a tuturor”, afirmă New York Times.

Solicitată de AFP, direcția națională de informații (ODNI) americană nu a făcut niciun comentariu.

Dacă această capacitate de a descifra comunicațiile securizate poate ajuta la prevenirea atentatelor, aceasta riscă să aibă și „consecințe neprevăzute slăbind securitatea comunicațiilor”, mai notează cotidianul.

„Riscul atunci când se creează o poartă de acces în sisteme este de a nu fi singurii care o exploatează”, explică Matthew Green, un cercetător în criptografie citat de New York Times.

„Chiar dacă NSA dispune de mai multă putere pentru a încălca viața noastră privată în numele securității cibernetice, ea face Internetul mai puțin sigur și ne expune hackerilor, spionajului străin și unei supravegheri ilegale”, a denunțat într-un comunicat asociația de apărare a drepturilor civile ACLU.

Prima mare lovitură încercată de CFR Cluj după plecarea lui Dan Petrescu. Mutarea care a...
Ce fetiș pervers are Bendeac în pat! Ce le pune pe iubitele lui să îi...
FOTO. Larisa Iordache, apariție incendiară! Gimnasta nu are inhibiții și își arată trupul perfect pe...
FOTO. Larisa Iordache, apariție incendiară! Gimnasta nu are inhibiții și își arată trupul perfect pe...
A jurat că nu-i mai trebuie bărbați însurați. Pedeapsa în stil MAFIOT a unei soții...
OPINIE | Nu sînt doar ”pioneri” şi ”utecişti”: cine votează USR-PLUS, îi votează, de fapt,...
IMAGINI ȘOCANTE. Morți ținuți pe jos și mizerie la morga spitalului Horezu. Reacția directorului: „O...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000E pentru o noapte de amor cu Daniela...
Socrii au venit în vizită, neanunţaţi. Când s-au uitat sub pat, au simţit cum li...
Cele mai perverse PRACTICI amoroase. Jumătate dintre FEMEI fac asta în pat
SUPERB! Ce are Lidl România NOU în magazinele sale! Toți clienții trebuie să știe asta...
Ești NĂSCUT în decembrie? Iată ce se spune despre persoanele care au ziua în această...
Când se aprind luminițele în București 2020? Răspunsul clar dat de Nicușor Dan
Simptomele neașteptate care anunță o formă lungă de COVID-19. Semnele timpurii ale bolii
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Cine este femeia care îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis aproape peste tot
Iată cum arată familia lui Mario Fresh! Cum arată sora și părinții artistului. Cât de...
Inchide