Olanda continuă să se opună aderării României și Bulgariei la Schengen, afirmă ministrul olandez al Imigrației, Gerd Leers, precizând că cele două țări trebuie să înregistreze progrese clare în combaterea criminalității și corupției, progrese ce vor trebui constatate în viitorul raport al CE.
Duminică, postul public de televiziune din Bulgaria (BNT) anunța că un proiect de recomandare privind aderarea României și Bulgariei la Schengen pe 25 martie 2012, inițial doar cu frontierele aeriană și maritimă, va fi discutat în cursul Consiliului JAI din 14 decembrie. Surse europene afirmau marți că problema aderării României și Bulgariei la Schengen va fi rediscutată în Consiliul JAI de miercuri, dar chestiunea nu va fi supusă votului, discuția pe această temă urmând să fie reluată cel mai devreme în februarie 2012.
Tot marți, ministrul olandez al Imigrației, Gerd Leers, a subliniat că Olanda așteaptă ca Bulgaria și România să înregistreze progrese clare în combaterea criminalității organizate și corupției, progrese care vor trebui constatate în viitorul raport al Comisiei Europene din martie 2012.
Olanda dorește să se asigure că, după aderarea celor două state la Schengen, în UE nu vor ajunge „infractori sau persoane corupte”, a spus Leers.
„Nu sunt un dușman al Bulgariei și României. Sunt un prieten al Europei”, a declarat Leers, citat de site-ul bulgar Sofia Echo.